Coronavirus. Testare masivă în București, începând cu persoanele peste 65 de ani
Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, spune că testarea în masă a bucureștenilor ar putea începe în câteva zile.
"Zilele acestea, am discutat cu domnul profesor Streinu - Cercel despre ce am mai putea face, având în vedere faptul că Bucureştiul este cea mai mare aglomerare urbană şi aici există un pericol mare de răspândire rapidă şi în masă a coronavirusului. Domnul profesor a pregătit o strategie pe care să o aplicăm, în câteva zile, la nivelul Municipiului Bucureşti.
Primăria Capitalei, prin Compania de Management al Traficului București, a adus, astăzi, cu titlu gratuit, la Spitalul de Boli Infecţioase "Matei Balş", 12 maşini ecologice. Va fi prima flotă folosită astfel încât medici epidemiologi, virusologi, de boli contagioase, infecţionişti, sub îndrumarea profesorului Streinu - Cercel, să meargă la bucureşteni pentru a realiza aceste teste de coronavirus", a declarat Gabriela Firea, la Antena 3.
"Prin primăriile de sector, prin preşedinţii de asociaţii de proprietari am transmis deja acest mesaj şi dorim să aflăm exact care sunt persoanele care au depăşit 65 de ani, cu adresa acestora şi unde locuiesc aceste persoane. (...) Primul grup vulnerabil - categoria de persoane peste 65 de ani. Un alt grup vulnerabil este constituit din persoanele cu afecţiuni cronice", a mai spus Firea.
Citește în continuare pe DC NEWS.
Creștere îngrijorătoare a cazurilor COVID-19 în România
De ce copiii care răcesc mai des sunt mai protejați de COVID-19. Explicațiile cercetătorilor
Ce este varianta COVID "Cicada" și de ce se tem experții
Ai rămas fără miros după COVID? Cât timp poate persista problema
Jumătate dintre pacienții cu COVID-19 dezvoltă long-COVID
Celule zombie în vasele de sânge. Uite ce s-a întâmplat cu sângele tău dacă ai avut COVID
Long-COVID lovește femeile mai mult decât bărbații. Efectul secundar care apare la femeile de peste 40 de ani
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
CIA afirmă că, cel mai probabil, "COVID-19 a apărut dintr-un laborator": O scurgere de la Institutul de Virologie din Wuhan
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
COVID, impact asupra creierului și după vindecare
FDA aprobă vaccinul Novavax COVID, dar doar pentru unii. Cine poate beneficia de el
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
FDA amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
EXCLUSIV Noua tulpină COVID, creștere semnificativă a numărului de cazuri. Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț: Se aseamănă cu virozele respiratorii. Nu necesită tratament simptomatic
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
"Nu este un vaccin, este o injecție": diferența care poate schimba încrederea oamenilor în știință
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Impactul pe termen lung al COVID-19: Simptome persistente și efecte asupra calității vieții
COVID, impact major asupra creierului. Efectele vizibile chiar și după 3 ani de la infectare
Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Impactul COVID-19 asupra Europei. România și Bulgaria, țările cu cea mai ridicată mortalitate
Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
EXCLUSIV COVID, infecție bianuală. Dr. Simin Aysel Florescu: Vom avea de două ori pe an. În sezonul rece, concomitent cu gripa
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Formele ușoare de COVID-19, impact asupra inimii
Câți oameni au murit, de fapt, de COVID? Adevărul nespus despre numărul real al deceselor COVID-19
Originea COVID-19 rămâne un mister. Ce ascunde China? Ce s-a întâmplat, de fapt, în Wuhan
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
JN.1, noua tulpină COVID. Se răspândește rapid. Ce se știe despre aceasta
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
