Vaccinul produs de Pfizer, eficient la adolescenți: STUDII
Vaccinul produs de Pfizer este eficient la adolescenți, potrivit unui studiu realizat pe această temă.
Vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de alianţa Pfizer-BioNTech are o eficacitate ridicată în rândul adolescenţilor, potrivit unui studiu axat pe varianta Delta a virusului SARS-CoV-2, care a arătat că pentru tinerii vaccinaţi cu schemă completă riscul unei boli simptomatice a scăzut cu 93% în comparaţie cu cei nevaccinaţi, arată surse citate de Agerpres.
Studiul a fost publicat în The New England Journal of Medicine, are la bază datelor medicale obţinute de la populaţia adolescentă din Israel şi a fost realizat de Institutul israelian de Cercetare Clalit, în colaborare cu Universitatea Harvard din Statele Unite.
Acesta este cel mai amplu privind eficacitatea vaccinului anti-COVID-19 la adolescenţi și a fost realizat în condiţiile unei vaccinări masive la nivel naţional. Este prima cercetare ştiinţifică de acest tip care a fost axată pe varianta dominantă Delta, precizează un comunicat publicat de Centrul Clalit din Israel.
Cercetarea a fost realizată în perioada 8 iunie - 14 septembrie, în plin val patru al pandemiei de COVID-19, când varianta Delta a fost predominantă în noile infectări cu coronavirus. Cercetătorii au examinat datele obţinute de la 94.354 de adolescenţi vaccinaţi cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani.
Aceştia au fost analizaţi împreună cu alţi 94.354 de adolescenţi nevaccinaţi, în baza unui amplu context de caracteristici demografice, geografice şi de sănătate asociat riscului de contagiere. Rezultatele arată că la adolescenţii vaccinaţi cu schemă completă (7 - 21 de zile după cea de-a doua doză), riscul de COVID-19 simptomatic a scăzut cu 93% faţă de grupul tinerilor nevaccinaţi, în timp ce riscul de infectare a scăzut cu 90%.
În perioada imediat următoare după administrarea dozei 1 (14 - 20 de zile după prima doză), eficacitatea vaccinului a fost mai mică, dar semnificativă: riscul de COVID-19 simptomatic a scăzut cu 57% la minorii vaccinaţi, iar riscul de infectare a scăzut cu 59%.
Nu există suficiente date pentru a putea estima reducerea incidenţei privind formele grave de COVID-19, spitalizarea şi mortalitatea, întrucât aceste situaţii sunt puţin frecvente în rândul adolescenţilor, notează centrul israelian.
Ran Balicer, autorul principal al studiului şi director al Institutului Clalit, subliniază că aceste rezultate arată că la o săptămână după cea de-a doua doză, vaccinul are o eficacitate înaltă împotriva formelor simptomatice de COVID-19 în rândul adolescenţilor.
COVID încă există! Care sunt simptomele în 2025 și cât timp durează. De ce ar fi bine să te testezi?
Creștere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
Ce trebuie să știe cei care au avut COVID. Pericolul ascuns care îi atacă
Pandemia de COVID-19 rămâne doar un subiect tabu în China, la 5 ani de la anunțul primului deces legat de virus
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
Jumătate dintre pacienții cu COVID-19 dezvoltă long-COVID
UE a semnat un contract pe 4 ani cu Moderna pentru vaccinuri împotriva COVID-19
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Scădere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19 în România
Suprafețele din lemn reduc transmiterea COVID. Au proprietăți antivirale naturale
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
EXCLUSIV Noua tulpină COVID, creștere semnificativă a numărului de cazuri. Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț: Se aseamănă cu virozele respiratorii. Nu necesită tratament simptomatic
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
Cum au fost afectați diabeticii de COVID. Ce s-a aflat abia acum
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
Vaccinul COVID Moderna, testat cu placebo
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Formele ușoare de COVID-19, impact asupra inimii
Lockdown-ul impus de COVID a accelerat îmbătrânirea creierului. Adolescenții, cei mai afectați
EXCLUSIV Medicamentul banal pentru răceli sau infecții, nociv pentru sănătate. Anca Crupariu: Efect dramatic
China neagă acuzația CIA cu privire la apariția COVID din laborator: E extrem de puţin probabil să fi existat o scurgere din laborator
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
S-au descoperit inflamaţii și umflături în creier la persoanele cu long-COVID
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
Infecția cu COVID în sarcină, legată de risc dublu de autism la bebeluși
COVID-19, în creștere. Jurma: Creștere de cel puțin 300% a cazurilor noi și a deceselor
Celule zombie în vasele de sânge. Uite ce s-a întâmplat cu sângele tău dacă ai avut COVID
SUA restrânge condiţiile de acces la vaccinurile anti-COVID-19. Cine mai are voie să se vaccineze
COVID, asociat cu o boală autoimună dureroasă. Apare la peste un an de la infectare
COVID, impact pe termen lung asupra sistemului imunitar. Schimbările sunt semnificative
FDA aprobă vaccinul Novavax COVID, dar doar pentru unii. Cine poate beneficia de el
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
