Astmul, necontrolat și subtratat. Medicii, despre simptome și diagnostic: Tehnica inhalatorie, INCORECTĂ
Societatea Română de Pneumologie și Societatea de Alergologie şi Imunologie Clinică au transmis mesaje ferme despre astm.
Astmul este în prezent subdiagnosticat şi subtratat, deşi utilizarea noilor terapii a avut un impact pozitiv asupra controlului bolii, avertizează specialiştii de la Societatea Română de Alergologie şi Imunologie Clinică (SRAIC), care arată că în România aproximativ 900.000 de persoane suferă de această afecţiune.
"În România sunt 900.000 de oameni care suferă de astm, conform datelor Institutului Naţional de Statistică, din care cel puţin 60% sunt alergici, corespunzând unui număr de aproximativ 500.000 de pacienţi. Majoritatea pacienţilor cu astm alergic prezintă şi simptome de rinoconjunctivită alergică. Dintre pacienţii cu astm, un procent de 2-5% evoluează spre forme severe care necesită terapii complexe, au frecvente exacerbări care necesită vizite în serviciul de urgenţă sau internări, toate generatoare de costuri mari pentru sistemul de sănătate publică, absenteism de la locul de muncă şi alterarea calităţii vieţii pacientului inclusiv risc de deces", afirmă preşedintele SRAIC, prof. dr. Carmen Bunu Panaitescu, cu prilejul Zilei Mondiale a Astmului, potrivit unui comunicat de presă citat de Agerpres.
Astmul este o boală inflamatorie a căilor respiratorii, care determină simptome caracteristice:
- tuse, în special noaptea,
- respiraţie şuierătoare,
- dificultăţi de respiraţie,
- senzaţie de constricţie,
- durere sau presiune la nivel toracic.
Nu orice persoană cu astm are aceleaşi simptome în acelaşi mod.
"Pentru astm nu există vindecare"
Potrivit specialiştilor, unele persoane cu astm pot avea perioade îndelungate fără niciun simptom, cu agravarea periodică în timpul unei crize de astm. Alţii ar putea avea simptome de astm în fiecare zi.
În plus, unii oameni pot avea simptome doar în timpul exerciţiilor fizice sau când suferă de infecţii virale.
Diagnosticul de astm trebuie pus de către medic, necesitând cooperarea interdisciplinară deoarece prezenţa comorbidităţilor poate avea un impact negativ asupra controlului bolii.
"Trebuie subliniat că pentru astm nu există vindecare. Simptomele astmului pot fi tratate eficient la majoritatea pacienţilor, la costuri considerabile, dar netratarea astmului este şi mai costisitoare. Mulţi pacienţi rămân slab controlaţi, în ciuda tratamentului disponibil. Astăzi, glucocorticosteroizii sistemici cu efectele lor secundare dăunătoare pot fi înlocuiţi la mulţi pacienţi cu imunoterapie alergenică ţintită sau terapii biologice ţintite. Managementul astmului este o provocare serioasă pentru sănătate publică şi are efecte semnificative asupra performanţelor şcolare, la muncă şi sociale ale persoanelor care suferă de această boală", susţine prof. dr. Carmen Bunu Panaitescu.
Ruxandra Ulmeanu (Societatea Română de Pneumologie): Astmul este încă, în mare parte, necontrolat
Preşedintele Secţiunii de Cancer Pulmonar a Societăţii Române de Pneumologie, Ruxandra Ulmeanu, afirmă că astmul este încă, "în mare parte", necontrolat, deşi România dispune de "cea mai modernă medicaţie pentru toate treptele de severitate a bolii".
"Astmul în mare parte este încă necontrolat. O foarte mare parte din pacienţii noştri cu astm, majoritatea, în momentul în care vor avea aceste repere de complianţă la tratament, de educaţie vizavi de astm şi le vor aplica în practică vor avea o viaţă perfect superpozabilă pe aceea a unui individ normal. (...) Din ce în ce mai mult vorbim de personalizarea diagnosticului. (...) Inclusiv în România dispunem de cea mai modernă medicaţie pentru toate treptele de severitate în astm", a declarat medicul, marţi, în cadrul unei conferinţe dedicate Zilei Mondiale a Astmului, potrivit Agerpres.
Ulmeanu a precizat că pacientul trebuie să îşi ia tratamentul continuu, conform indicaţiilor medicului, nu numai la nevoie doar pentru a diminua simptomele.
În cazul unor pacienţi tehnica inhalatorie este incorectă
"Medicaţia pentru astm bronşic de ultimă oră este prezentă şi în România. Aici trebuie subliniat faptul că medicaţia inhalatorie, cea care se respiră, este cea de elecţie şi cea cu viză terapeutică în astmul bronşic.
Tehnica inhalatorie incorectă va conduce la absenţa controlului astmului. Pentru că, oricât de bun ar fi un medicament, dacă nu îl administrezi să intre în plămân, în căile respiratorii, acolo unde este afecţiunea, evident nu va funcţiona.
Pacienţii cu astm trebuie să uite să fumeze. Este unul din elementele fundamentale acest fumat care duce către lipsa de control al astmului şi, mai mult decât atât, către dezvoltarea unui astm sever.
Ideea esenţială este că pacientul trebuie să îşi ia tratamentul continuu conform indicaţiilor medicului, nu numai tratament la nevoie doar pentru a diminua simptomele.
Până la 80% din pacienţii cu astm nu folosesc corect medicaţia inhalatorie ca medicaţie princeps pentru astm", susţine Ruxandra Ulmeanu.
Preşedintele Societăţii Române de Pneumologie, Roxana Maria Nemeş, a anunţat că organizaţia pe care o conduce lansează primul registru naţional al pacienţilor diagnosticaţi cu astm şi astm sever.
-
-
-
Care e diferența dintre stres și anxietate11.04.2026, 19:40
-
-
EXCLUSIV Cum putem distinge simptomele unei alergii de cele ale unei infecții respiratorii. Simptomul care nu se regăsește în alergii. Dr. Cristian Oancea: Se pot confunda
EXCLUSIV Chirurgia toracoscopică și robotică, avantaje în tratarea afecțiunilor pulmonare. Dr. Bogdan Tănase: Se vindecă mai repede
Aceste tratamente ale afecțiunilor pulmonare oferă avantaje multiple pacienților.
Apneea în somn: afecțiunea care îți poate scurta viața. Cauze, simptome și metode de prevenție
EXCLUSIV Afecțiunile care duc la insuficiență respiratorie. Dr. Cristian Oancea: Mare atenție!
Care este diferența între insuficiența respiratorie acută și cea cronică și ce afecțiuni le pot declanșa.
Tuberculoza, principala cauză a deceselor provocate de boli infecțioase în 2023. OMS, apel la prevenție
Această boală a cauzat cele mai multe decese provocate de boli infecțioase în anul 2023.
Curățenia zilnică poate declanșa astm. Cât de periculoase sunt produsele de uz casnic
EXCLUSIV Două cauze majore care duc la cancer pulmonar. Dr. Natalia Motaș: Vin din ce în ce mai mulți pacienți în stadii avansate
EXCLUSIV Aroma care te va face să dormi bine. Te relaxează și reduce stresul. Răzvan Alexandru Roșu: Parfum unic. Te poate ajuta
O aromă aparte te poate ajuta să ai un somn odihnitor. Este un miros familiar care ne induce o stare de relaxare.
EXCLUSIV Temperatura optimă pentru un somn odihnitor. Dr. Răzvan Alexandru Roșu: Este esențial
Aceasta este temperatura optimă pentru un somn odihnitor. Dar ce ne facem dacă în dormitor este prea cald.
Pneumonia de aspirație, complicație post-AVC. Igiena orală precară, impact direct
Această afecțiune aparent banală poate complica recuperarea în cazul AVC-ului.
EXCLUSIV Poluarea aerului, efecte negative. Dr. Gilda Popescu: Cel mai afectat e aparatul respirator. Apar și alte boli
Care sunt efectele poluării aerului asupra aparatului respirator, dar și asupra întregului organism.
EXCLUSIV Leziunile plămânului, identificate în timpul pandemiei de COVID. Dr. Bogdan Tănase: Mulți pacienți cu COVID au efectuat ecografii toracice. Au fost diagnosticați diverși noduli pulmonari sau tumori
Acest tip de cancer este deseori diagnosticat în stadii avansate sau atunci când deja există și metastaze.
Poluarea și fumatul, lucrurile care ne îmbătrânesc prematur. Conf. univ. dr. Radu Crișan Dabija: Risc major. Deteriorează ADN-ul
EXCLUSIV Sunetul care te ajută să adormi. Dr. Răzvan Alexandru Roșu: Nu ar trebui să fie surprinzător. Poate ușura durerea
Acest sunet te ajută să ai un somn odihnitor. Vei avea o noapte odihnitoare și ameliorează chiar și durerile.
Dietele sărace în grăsimi reduc riscul de cancer pulmonar. Conexiunea dintre grăsimi și sănătatea pulmonară
O dietă săracă în grăsimi poate reduce semnificativ riscul de cancer pulmonar, în special la fumători, potrivit unui nou studiu.
Dispneea acută sau cronică poate ascunde afecțiuni mai grave. Când să te duci la doctor dacă ai dificultăți de respirație
EXCLUSIV Dezbatere națională: Astm sever în România. Prof. Dr. Cristian Oancea: Pacienții cu astm sever pot respira normal cu terapiile moderne
Cum afectează aerul rece sănătatea plămânilor. Măsuri de protecție pentru aerul uscat al iernii și iritațiile căilor respiratorii
EXCLUSIV Primul semn al cancerului pulmonar. Dr. Natalia Motaș: Parșiv ca boală. Este într-un stadiu avansat
Acesta este semnul principal al cancerului pulmonar care indică faptul că boala se află într-un stadiu avansat.
