Suceava: Peste 250 de copii vaccinaţi în campania ''Din uşă în uşă''; trend descendend al cazurilor de rujeolă

Directorul DSP Suceava, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu, a declarat într-o conferinţă de presă, marţi, că peste 250 de copii din patru localităţi sucevene au fost vaccinaţi antirujeolic în...
Zorescu a spus că, în cadrul acestei campanii, s-au intensificat acţiunile de promovare a vaccinului ROR, iar personal de specialitate din DSP şi asistenţi comunitari au convins părinţii a 254 de copii din localităţile Arbore, Berchişeşti, Dumbrăveni şi Stulpicani, ca să accepte vaccinarea acestora.
Unii părinţi au refuzul să-şi vaccineze copiii şi din cauza unei precare informări sau a unei comunicări ineficiente
'Pentru noi este o mare realizare. Chiar şi un singur părinte refractar pe care noi îl convingem să-şi vaccineze copilul înseamnă că un copil este salvat de la îmbolnăvire', a spus Zorescu. Directorul DSP Suceava apreciază că unii părinţi au refuzul să-şi vaccineze copiii şi din cauza unei precare informări sau a unei comunicări ineficiente. 'În majoritatea cazurilor este o lipsă de comunicare, o lipsă de timp a personalului medical în a sta de vorbă cu pacienţii şi în a le prezenta avantajele vaccinării. Am avut cazuri de refuzuri la vaccinare asumate de părinţi care s-au răzgândit în urma prezenţei colegilor noştri, ceea ce ne face să nu abandonăm lupta'', a spus Zorecu. Ea a precizat că, în luna iulie, s-a înregistrat o scădere a cazurilor de rujeolă în judeţ şi speră ca acest trend să continue şi în perioada următoare.
În judeţul Suceava au fost confirmate de la începutul acestui an 207 cazuri de rujeolă, dintre care 40 în oraşul Gura Humorului, 31 în Suceava, 19 în localitatea Mironu şi câte zece în Capu Codrului şi Hânţeşti, fiind înregistrate şi două decese. Zorescu a precizat că DSP Suceava dispune de doze suficiente de vaccin ROR, de la începutul acestui an fiind vaccinaţi peste 7.700 de copii.
-
Căldura și tulburările afective, subiectul săptămânii la DrPsy11.07.2025, 23:51
-
Dieta care reduce riscul de Alzheimer, indiferent de vârstă11.07.2025, 14:07
-
-
Europa, în alertă maximă. Pregătiri pentru următoarea pandemie10.07.2025, 13:52
-
-
-
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu02.07.2025, 13:56
-
-
-