Studiile de imagistică cerebrală oferă cercetătorilor o mai bună înțelegere a cauzei incontinenței după un accident vascular cerebral care ar putea duce la terapii pentru restabilirea controlului vezicii urinare la acești pacienți, potrivit unui raport publicat joi, potrivit Reuters.
Incontinența urinară afectează până la 79% dintre pacienți imediat după un accident vascular cerebral și persistă la aproape 40% dintre supraviețuitori un an mai târziu, au scris cercetătorii în revista Stroke.
„Creierul joacă un rol crucial în reglarea vezicii urinare, permițând oamenilor să simtă plenitudinea vezicii urinare și oferindu-le capacitatea de a întârzia urinarea până când este adecvat din punct de vedere social sau de a o iniția la voință”, a declarat într-o declarație conducătorul studiului, Dr. Evgeniy Kreydin de la Keck School of Medicine din cadrul USC.
„Supraviețuitorii accidentului vascular cerebral se luptă adesea pentru a suprima contracțiile nedorite ale vezicii urinare și pot chiar să piardă complet senzația și conștientizarea vezicii urinare. Deoarece un accident vascular cerebral afectează creierul, acesta perturbă căile (nervoase) normale care guvernează controlul vezicii urinare”, a explicat el.
Echipa sa a recrutat pacienți cu accident vascular cerebral cu incontinență și voluntari sănătoși și a obținut scanări RMN ale funcțiilor lor cerebrale în timpul umplerii și evacuării repetate a vezicii urinare.
Atunci când participanții au decis în mod conștient când să își golească vezica urinară, atât persoanele sănătoase, cât și supraviețuitorii accidentului vascular cerebral au prezentat o activare semnificativă în regiunile creierului asociate cu controlul senzorimotor și luarea deciziilor executive.
În schimb, în timpul golirii involuntare sau incontinente a vezicii urinare la supraviețuitorii accidentului vascular cerebral, cercetătorii au observat o activare corticală minimă, sugerând un eșec în implicarea rețelelor cerebrale cheie necesare pentru controlul urinar.
Această constatare deschide porți pentru potențiale intervenții terapeutice, au spus cercetătorii.
Acestea ar putea include tehnici non-invazive de stimulare a creierului, cum ar fi stimularea magnetică transcraniană sau stimularea directă a curentului, pentru a viza rețeaua necesară sau dezvoltarea de medicamente care sporesc activarea în regiunile critice de control al continenței în creier.
