Acuzații: examenul de rezidențiat este politizat
Examenul de rezidențiat este politizat, acuză un deputat PNL de Brăila. Antoneta Ioniță solicită măsuri legale pentru ca mediciniștii să poată susține acest examen.
Deputatul PNL de Brăila Antoneta Ioniţă susţine că Guvernul PSD politizează examenul de rezidenţiat, motiv pentru care solicită public luarea măsurilor legale pentru ca acest exame să poată fi susţinut, arată agerpres.ro.
"Actuala guvernare se foloseşte, în această campanie electorală, până şi de studenţii de la Medicină. Există pârghii legale pentru ca examenul de rezidenţiat să poată fi susţinut la data stabilită. Guvernul poate emite o Ordonanţă de Urgenţă pentru ca Ministerul Sănătăţii să organizeze, fără a avea nevoie şi de acceptul Ministerului Educaţiei, examenul de rezidenţiat. În trei ani de guvernare, PSD a dat Ordonanţe de Urgenţă pe bandă rulantă doar ca să facă pe plac intereselor personale ale lui Liviu Dragnea, însă acum, când există cu adevărat o urgenţă, Guvernul nu ia nicio măsură", se arată într-un comunicat de presă semnat de Antoneta Ioniţă.
Membru în Comisia pentru sănătate şi familie a Camerei Deputaţilor, Ioniţă le solicită premierului Viorica Dăncilă, cât şi ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, ca la următoarea şedinţă de Guvern să ia măsurile legale şi să le ofere studenţilor şansa de a participa la examenul de rezidenţiat.
"Executivul nu se poate prevala de faptul că nu are la îndemână pârghiile legale. Le are! Faptul că Guvernul încă nu a găsit soluţia arată nivelul scăzut de competenţă şi de rea-voinţă ce caracterizează astăzi administraţia centrală controlată de PSD. Soluţii legale există, însă prim-ministrul Vorica Dăncilă, cât şi ministrul Sănătăţii se fac că nu le văd. Această atitudine a Guvernului reprezintă încă un argument în plus că această moţiune de cenzură a Opoziţiei reprezintă cu adevărat o necesitate politică", a declarat Ioniţă.
REZIDENȚIAT 2022, reguli noi: cum se va stabili numărul de locuri și până la ce vârstă poți da concursul. Proiect de Ordonanță de urgență
Grevă japoneză în spitale, în plină pandemie: anunțul a fost făcut de SANITAS
Petiția absolvenților de Farmacie și Medicină Dentară: Domnule Ministru, e discriminare! Suplimentați locurile la REZIDENȚIAT 2021
Patriciu Achimaș-Cadariu, despre noul plan de combatere a cancerului: Nu este o compunere, are măsuri, are indicatori
Analize gratuite pentru persoanele peste 40 de ani. Andrei Baciu: Sunt decontate până la 3 consultații pe an. Descoperit în stadiu incipient, cancerul poate fi tratat
Lista serviciilor medicale gratuite pentru persoanele de peste 40 de ani. Andrei Baciu, despre ce analize se recomandă după 40 de ani.
Sistemul DRG: ce este și de ce România nu-l aplică. Cât costă o operație în România și cât costă în străinătate. Costache: Asta este șansa noastră
BREAKING NEWS Refugiată din Ucraina, decedată după ce a ajuns în Republica Moldova. I s-a făcut rău după ce a trecut granița. ANUNȚ OFICIAL
EXCLUSIV "România este în faliment!" Mircea Coșea: Avem o categorie a populației care se tratează, în baza unor idei preconcepute, în Turcia sau Austria. Se tratează bine și aici!
Punctul din PNRR care poate rezolva o mare problemă a sistemului medical. Zoițanu: Mare parte din birocratizarea medicilor ține de toate hârtiile pe care pacientul trebuie să le plimbe
În ce constă birocratizarea medicilor de familie. Punctul din PNRR care poate rezolva o mare problemă a sistemului.
EXCLUSIV De ce să alegem asigurările medicale complementare. Tiberiu Maier: Luxul se cumpără
De ce să alegem asigurările medicale complementare. Ce trebuie să știm despre beneficiile acestora.
EXCLUSIV Ce trebuie să știi despre asigurările medicale private și abonamentele medicale. Valentin Ionescu: Un abonament nu acoperă mai nimic. Vă induc în eroare
REZIDENȚIAT 2021. Peste 12.000 de candidați s-au înscris la examen
Circa 12.600 de candidați s-au înscris la examenul de rezidențiat organizat duminică, 21 noiembrie.
CNAS: condiţiile în care persoanele asigurate beneficiază de servicii de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave
Cardul european de sănătate: unde e valabil și cum se obține. Descarcă documentul de AICI
Cardul european de sănătate: ce este, la ce te ajută și cum se obţine documentul. Descarcă cererea de aici.
Raed Arafat: Zeci de ucraineni au cerut azil în România. Depinde dacă au acte, dacă au fost verificați
EXCLUSIV Condiția ca un pacient să se trateze în străinătate. Celebrul formular E112. Vlădescu: Firul roșu. Pentru români nu era foarte convenabil, dar era mai bine decât deloc
Cum îți faci asigurare de la 1 august 2025: cât plătești, cum plătești. Descarcă formularul 212 AICI
Andrei Baciu: Formularul digital care trebuie prezentat la întrarea în România se competează cu 72 de ore înainte! MODIFICARE aprobată de Guvern
Bugetul Ministerului Sănătății și cel al CNAS, avizate favorabil de Comisiile de buget-finanțe din Parlament
EXCLUSIV Persoanele neasigurate, LISTA serviciilor medicale de care pot beneficia și CONDIȚIA. Diferența dintre asigurați si neasigurați. CNAS: 50 de lei pe persoană pe an
Care sunt serviciile medicale de care vor putea beneficia persoanele fără asigurare medicală, în ce condiții și care e diferența dintre asigurați și neasigurați.
