Centrul de Transfuzie Sanguină din Vrancea, criză acută de donatori
Centrul de Transfuzie Sanguină Vrancea trece printr-o criză serioasă de sânge și de donatori. Pentru a suplini lipsa, conducerea a apelat la ajutorul unor angajați din județ.
Mai puțin de 10 persoane pe zi se prezintă pentru a dona sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Vrancea. În aceste condiții, centrul se confruntă cu o criză serioasă de sânge, potrivit agerpres.ro, care citează conducerea instituției.
"La Centrul de Transfuzie ne confruntăm, în ultima perioadă, cu o criză acută de donatori de sânge. Câteva zile la rând am avut până în 10 donatori de sânge pe zi, un număr insuficient pentru a face faţă solicitărilor care vin din spitalele din judeţ.
E vară, e perioada de concedii şi acest lucru se resimte în numărul de persoane care vin să doneze sânge", a declarat purtătorul de cuvânt al centrului, Georgiana Crăciun.
Apel către oricine poate dona sânge
Pentru a restabili stocurile de sânge, CTS Vrancea a găsit sprijin la o fabrică de confecţii din Focşani, ai cărui angajaţi au donat sânge, mai arată sursa citată.
"Până acum două săptămâni am suplimentat stocurile de sânge cu o campanie de donare a angajaţilor unei fabrici de confecţii. Am fost atât aici la Focşani, cât şi la Tecuci, unde fabrica are punct de lucru. Au donat circa 300 de angajaţi, deşi au fost mai mulţi cei care şi-au manifestat disponibilitatea, însă nu au îndeplinit condiţiile pentru donare.
Am găsit un sprijin foarte mare în această colaborare, pe care sperăm să o continuăm şi pe viitor", a spus Georgiana Crăciun.
Având în vedere faptul că necesarul CTS Vrancea ar fi de cel puţin 30 de donatori zilnic, centrul face apel către toţi cei care pot dona sânge.
Centrul de Transfuzie Vrancea asigură necesarul de sânge pentru spitalele din judeţ, dar trimite sânge şi în alte unităţi medicale din ţară, la solicitarea acestora.
-
-
Ce se întâmplă cu inima dacă bei alcool. Care este riscul de infarct10.10.2026, 11:00
-
Depresia ar putea bloca formarea unor neuroni noi10.10.2026, 10:10
-
-
Alexandru Rafila: Documentele din PNRR legate de Sănătate, găsite cu dificultate pe un stick dat altei instituții
Cum știi dacă ești asigurat la sănătate și cum îți faci asigurare voluntară
Medicii de familie, noi servicii pentru pacienți oferite la domiciliu
Începând cu 1 aprilie medicii de familie pot acorda mai multe mai multe servicii la domiciliile pacienților.
CNAS: condiţiile în care persoanele asigurate beneficiază de servicii de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave
EXCLUSIV Dăm vouchere unei populații care nu vrea să muncească. Coșea: Sunt oameni acum care suferă că nu-și pot face zacuscă! 70% din populația României este în pericol de sărăcie cronică, oficial!
1.200 de pacienți COVID-19 au fost consultați, într-o lună, la centrele de evaluare ambulatorie doar din spitalele Primăriei Capitalei
Noi medicamente gratuite şi compensate de la 1 noiembrie
Noi medicamente vor intra pe lista celor gratuite și compensate, de la 1 noiembrie.
Dosarul Electronic de Sănătate (DES) este funcțional! Cum îți vezi datele personale și cum le modifici
Medicamente compensate cu 90% pentru pensionari. DECIZIA Ministerului Sănătății
Serviciile de diagnosticare oncologică pentru persoanele neasigurate nu vor mai fi plătite de asigurați, ci de bugetul de stat, anunță CNAS
EXCLUSIV De ce să alegem asigurările medicale complementare. Tiberiu Maier: Luxul se cumpără
De ce să alegem asigurările medicale complementare. Ce trebuie să știm despre beneficiile acestora.
România, codașa UE în clasamentul privind calitatea vieții și bunăstarea socială. Suntem pe ultimul loc, după Ungaria și Bulgaria
Bugetul Ministerului Sănătății și cel al CNAS, avizate favorabil de Comisiile de buget-finanțe din Parlament
Pacienții neasigurați devin asigurați odată cu diagnosticul de cancer, până la vindecare. Servicii gratuite de prevenţie, depistare şi confirmare a bolii
CNAS va avea un nou sistem informatic: Un cetăţean român va putea lua reţeta de oriunde din Europa, nu doar din România
EXCLUSIV Adio card de sănătate. CNAS, ANUNȚ pentru toți românii: Scăpăm de hârtie. Vom avea card electronic de sănătate direct în buletin
Adio card de sănătate și buletin simplu, adio rețete și hârnii. Când apare cardul electronic.
Cardul european de sănătate: unde e valabil și cum se obține. Descarcă documentul de AICI
Cardul european de sănătate: ce este, la ce te ajută și cum se obţine documentul. Descarcă cererea de aici.
Raed Arafat: Zeci de ucraineni au cerut azil în România. Depinde dacă au acte, dacă au fost verificați
Legea 141 / 2025: ce se întâmplă de la 1 august
MS, suplimentare: 418 locuri în plus la REZIDENȚIAT 2021
Horaţiu-Remus Moldovan, noul președinte al CNAS
Premierul Marcel Ciolacu a numit un nou șef la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
CNAS, anunț. Acces mai facil la servicii de medicină fizică și de reabilitare pentru pacienți
CNAS anunță că pacienții au acces mai facil la servicii de medicină fizică și de reabilitare
Servicii medicale gratuite pentru persoanele care nu plătesc asigurare și nu sunt asigurate: lista completă
Iată lista serviciilor medicale gratuite de care beneficiază românii care nu plătesc asigurare de sănătate la stat.
