Dosar penal pentru al doilea pacient ars pe masa de operație la Spitalul Floreasca!
Procurorii au deschis dosar penal în cazul unui al doilea pacient ars pe masa de operație la Spitalul Floreasca, în luna martie a anului trecut, incident de care nu s-a știut!
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a anunțat miercuri că a deschis un al doilea dosar penal în cazul unui alt pacient care a fost operat în luna martie 2019 la Spitalul Floreasca și care ar fi suferit arsuri în timpul intervenției chirurgicale.
„La data de 08.01.2020, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București a fost înregistrat un alt dosar penal având ca obiect sesizarea din oficiu privind faptul că, în cadrul Spitalului Clinic de Urgență București, un pacient care a fost operat în luna martie 2019 în sala de operații pentru bolnavi cronici a suferit arsuri în timpul intervenției chirurgicale", se arată într-un comunicat de presă.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 precizează că în acest caz s-a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei audiază, miercuri, ca martori, mai mulți asistenți medicali și medici rezidenți de la Spitalul Floreasca în cazul pacientei care a suferit în luna decembrie 2019 arsuri pe masa de operație.
În acest caz, Inspecția Sanitară de Stat a sancționat cu 30.000 de lei Spitalul de Urgență Floreasca "pentru neregulile găsite", dar și întreaga echipă operatorie, de la asistent, până la conducătorul echipei.
Totodată, în urma cercetării administrative efectuate de conducerea spitalului, s-a decis și demiterea chirurgului Mircea Beuran din funcția de șef al Secției Clinice de Chirurgie III, pentru nerespectarea obligațiilor din contractul de administrare.
EXCLUSIV Dăm vouchere unei populații care nu vrea să muncească. Coșea: Sunt oameni acum care suferă că nu-și pot face zacuscă! 70% din populația României este în pericol de sărăcie cronică, oficial!
Cât plătești la spital, dacă NU ești asigurat, de la 1 august. Cât costă O ZI de spitalizare
Lege promulgată: Asiguratul care îngrijește un pacient bolnav de cancer are dreptul la 45 de zile de concediu și indemnizație!
Ce se întâmplă cu pacienții neasigurați. Ministrul Sănătății a făcut anunțul
Doar 35% dintre români plătesc asigurări de sănătate. Rafila: Oamenii fac împrumut pentru tratament!
România, codașa UE în clasamentul privind calitatea vieții și bunăstarea socială. Suntem pe ultimul loc, după Ungaria și Bulgaria
EXCLUSIV "România este în faliment!" Mircea Coșea: Avem o categorie a populației care se tratează, în baza unor idei preconcepute, în Turcia sau Austria. Se tratează bine și aici!
BREAKING NEWS Rafila: După pandemie, vaccinarea și testarea COVID-19 se va face la medicul de familie sau la spitalele de boli infecțioase
Bugetul Ministerului Sănătății și cel al CNAS, avizate favorabil de Comisiile de buget-finanțe din Parlament
Ce se schimbă în statutul rezidentului, dacă Proiectul legat de organizarea examenului de rezidențiat e adoptat. CLARIFICĂRI
Sistemul DRG: ce este și de ce România nu-l aplică. Cât costă o operație în România și cât costă în străinătate. Costache: Asta este șansa noastră
EXCLUSIV Cum să ne alegem asiguratorul medical privat. Claudiu Năsui: Așa cum vă alegeți o bancă, așa cum vă alegeți asiguratorul pentru mașină
Cum să ne alegem asiguratorul medical privat. Ce trebuie să știm despre aceste opțiuni medicale.
Prof dr Alexandru Rafila, aviz pozitiv pentru funcția de ministru al Sănătății la audierile din Parlament. Al 39-le ministru, scurt CV
BREAKING NEWS Refugiată din Ucraina, decedată după ce a ajuns în Republica Moldova. I s-a făcut rău după ce a trecut granița. ANUNȚ OFICIAL
Postul de președinte al Agenției Naționale a Medicamentului (ANMDM), scos la concurs de Ministerul Sănătății. Iată cerințele
Bani pentru pacienții cu cancer. Cine îi primește. Înscrie-te aici!
Bugetul Ministerului Sănătății va fi suplimentat cu 30 de milioane de lei
Horaţiu-Remus Moldovan, noul președinte al CNAS
Premierul Marcel Ciolacu a numit un nou șef la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Alexandru Rafila, AVERTISMENT: Cred că valul 5 al pandemiei va dura cel puțin două luni, februarie și martie au risc maxim
Petiția absolvenților de Farmacie și Medicină Dentară: Domnule Ministru, e discriminare! Suplimentați locurile la REZIDENȚIAT 2021
Punctul din PNRR care poate rezolva o mare problemă a sistemului medical. Zoițanu: Mare parte din birocratizarea medicilor ține de toate hârtiile pe care pacientul trebuie să le plimbe
În ce constă birocratizarea medicilor de familie. Punctul din PNRR care poate rezolva o mare problemă a sistemului.
