Medic britanic, închis după ce a abuzat sexual 24 de femei
Un medic de familie din Marea Britanie a fost închis după ce a agresat sexual 24 de femei.
Medic, agresiune sexuală. Un doctor din Marea Britanie a fost condamnat la cel puțin 15 ani de închisoare deoarece a agresat sexual 24 de femei. Judecătorul care a pronunțat sentința l-a acuzat că ar fi vrut să „controleze și să umilească femeile”, potrivit abcnews.go.com.
Manish Shah este numele medicului de familie condamnat în urma a două procese separate pentru comiterea a 90 infracțiuni între anii 2009 și 2013. Acesta a profitat de temerile de cancer ale pacientelor ca să efectueze examene inutile și invazive asupra celor 24 de femei.
Vineri, 7 februarie, un judecător de la Curtea Penală Centrală din Londra l-a condamnat pe Shah la trei sentințe pe viață fără nicio șansă de libertate de libertate timp de 15 ani, conform sursei citate. Paul Goddard din cadrul Britain Crown Prosecution Service a spus că Shah „era un medic de familie de încredere, dar a profitat de această încredere ca să abuzeze de pacienții de sex feminin și apoi și-a falsificat notele medicale pentru a încerca să justifice examinările medicale intime care nu ar fi trebuit să aibă loc".
-
-
Ce se întâmplă cu inima dacă bei alcool. Care este riscul de infarct10.10.2026, 11:00
-
Depresia ar putea bloca formarea unor neuroni noi10.10.2026, 10:10
-
-
Bugetul Ministerului Sănătății va fi suplimentat cu 30 de milioane de lei
CNAS mărește valoarea punctului "per capita" cu 0,50 lei. Noutăți în finanțarea serviciilor de asistență medicală
CNAS, noutăți în finanțarea serviciilor de asistență medicală.
Cele 10 măsuri pentru pacienți, în reforma sistemului sanitar. Ce se întâmplă cu cardul de sănătate
Ce se întâmplă cu pacienții neasigurați. Ministrul Sănătății a făcut anunțul
EXCLUSIV Condiția ca un pacient să se trateze în străinătate. Celebrul formular E112. Vlădescu: Firul roșu. Pentru români nu era foarte convenabil, dar era mai bine decât deloc
Servicii medicale gratuite pentru persoanele care nu plătesc asigurare și nu sunt asigurate: lista completă
Iată lista serviciilor medicale gratuite de care beneficiază românii care nu plătesc asigurare de sănătate la stat.
EXCLUSIV De ce să alegi casa de bătrâni și de ce România judecă negativ acest loc. Prada: La noi este o barieră financiară care nu e atât de mare pe cât credem. Sunt pe mai multe niveluri de îngrijire
Doar 35% dintre români plătesc asigurări de sănătate. Rafila: Oamenii fac împrumut pentru tratament!
Conf dr Aurel George Mohan, nou Secretar de stat în Ministerul Sănătății
EXCLUSIV Cum să ne alegem asiguratorul medical privat. Claudiu Năsui: Așa cum vă alegeți o bancă, așa cum vă alegeți asiguratorul pentru mașină
Cum să ne alegem asiguratorul medical privat. Ce trebuie să știm despre aceste opțiuni medicale.
CNAS, răspuns după revolta medicilor. Valoarea punctului per capita rămâne neschimbată: între 4,5 lei și 12 lei
1.200 de pacienți COVID-19 au fost consultați, într-o lună, la centrele de evaluare ambulatorie doar din spitalele Primăriei Capitalei
EXCLUSIV Adio card de sănătate. CNAS, ANUNȚ pentru toți românii: Scăpăm de hârtie. Vom avea card electronic de sănătate direct în buletin
Adio card de sănătate și buletin simplu, adio rețete și hârnii. Când apare cardul electronic.
Victimele accidentelor, despăgubite în funcție de leziuni. Cât PLĂTEȘTI dacă faci accident. Vezi AICI codul leziunilor și AMENDA
CNAS: condiţiile în care persoanele asigurate beneficiază de servicii de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave
Din 25.000 de medici, doar 5.976 au contracte cu CNAS
Colegiul Medicilor Stomatologi spune că dintr-un total de aproximativ 25.000 de medici, doar 5.976 au contracte cu CNAS.
EXCLUSIV Cât costă o asigurare de sănătate în România. Asigurare privată și asigurare la stat, prețuri. Ciurchea: Cineva cu un venit mai mare plătește mai mult
Cât costă o asigurare de sănătate la stat și cât costă o asigurare de sănătate privată, în România, în 2023.
Analize și servicii medicale de prevenţie pentru toate vârstele. CNAS: Nu va mai exista să primiți acel răspuns că - nu mai avem bani, s-au terminat banii!
Noi medicamente gratuite şi compensate de la 1 noiembrie
Noi medicamente vor intra pe lista celor gratuite și compensate, de la 1 noiembrie.
Alexandru Rafila: Documentele din PNRR legate de Sănătate, găsite cu dificultate pe un stick dat altei instituții
Legea 141 / 2025: ce se întâmplă de la 1 august
Raed Arafat: Zeci de ucraineni au cerut azil în România. Depinde dacă au acte, dacă au fost verificați
Punctul din PNRR care poate rezolva o mare problemă a sistemului medical. Zoițanu: Mare parte din birocratizarea medicilor ține de toate hârtiile pe care pacientul trebuie să le plimbe
În ce constă birocratizarea medicilor de familie. Punctul din PNRR care poate rezolva o mare problemă a sistemului.
