Reforma în sănătate, aprobată de Senat: coplata din sistemul privat se amână
Proiectul de lege privind reforma în Sănătate aa fost aprobate azi în Senat. Coplata pentru serviciile medicale din sistemul privat a fost amânată cu cinci ani.
Senatul a aprobat, azi, proiectul iniţiat de Guvern care vizează reforma în domeniul sănătăţii, precum şi concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate. Coplata pentru serviciile medicale din sistemul privat a fost amânată cucinci ani, până în 2025, potrivit agerpres.ro. „Am decis să abrogăm articolele şi alineatele care se referă la situaţia furnizorilor privaţi. Am prorogat termenul privind introducerea coplăţii de la 2021 la 1 aprilie 2025. Cei care doresc să participe în programele naţionale de sănătate pot să o facă, însă fără să perceapă nişte sume în plus din partea pacienţilor pentru acordarea acestor servicii medicale", a precizat marţi preşedintele Comisiei pentru sănătate, senatorul Laszlo Attila.
Acesta a adăugat că, dacă ordonanţa ar fi fost respinsă integral, ar fi intrat în vigoare actul normativ de anul trecut şi ar fi existat riscul ca pacienţii să plătească imediat în plus furnizorilor privaţi de servicii medicale.
„Dacă noi am fi respins ordonanţa în integralitatea sa, atunci ar fi intrat în aplicare ordonanţa de anul trecut, adică după ce se pronunţau plenul Senatului, respectiv plenul Camerei Deputaţilor, exista riscul ca ea să intre în vigoare şi de mâine să plătim coplată în anumite situaţii dacă ne adresăm furnizorilor privaţi”, a explicat senatorul.
Se stabileşte un termen de aplicare a prevederilor cu privire la contribuţia personală, cuprinse în Legea nr. 95/2006, care poate fi plătită de asiguraţi pentru unele servicii medicale, în condiţiile în care optează ca aceste servicii să fie acordate de furnizori privaţi aflaţi în relaţie contractuală cu case de asigurări de sănătate. Se propune ca termenul să fie 1 aprilie 2021, întrucât noile contracte de furnizare de servicii medicale pentru anul 2020 se vor încheia începând cu 1 aprilie 2020, neexistând posibilitatea până la această dată de a stabili şi parcurge procesul de consultare şi negociere cu organizaţiile profesionale, sindicale şi patronale reprezentative din domeniul medical, precum şi de a adopta actul normativ cu privire la serviciile medicale pentru care asiguraţii pot opta pentru plata unei contribuţii personale, în condiţiile acordării acestor servicii de către furnizorii privaţi, se arată în textul ordonanţei iniţiate de Guvern.
Prin proiectul de act normativ se propune ca serviciile medicale din cadrul programelor naţionale de sănătate curative, care se suportă din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, să se deruleze în mod unitar atât prin furnizori publici, cât şi prin furnizori privaţi, în mod similar cu reglementarea privind furnizorii privaţi de medicamente şi dispozitive medicale. Astfel, se asigură accesul imediat al pacienţilor la tratament în cadrul programelor naţionale de sănătate curative şi, în funcţie de opţiunea acestora, prin furnizorii care sunt autorizaţi şi evaluaţi şi care au încheiat contracte de furnizare de servicii medicale cu casele de asigurări de sănătate, serviciile medicale astfel acordate urmând a fi suportate din fondurile alocate pentru derularea programelor naţionale de sănătate curative, aprobate prin Legea bugetului de stat pentru anul 2020.
Senatul este prima Cameră sesizată.
-
-
Ce se întâmplă cu inima dacă bei alcool. Care este riscul de infarct10.10.2026, 11:00
-
Depresia ar putea bloca formarea unor neuroni noi10.10.2026, 10:10
-
-
Premierul Nicolae Ciucă și subordonații săi au donat sânge pentru răniții din Ucraina
CNAS mărește valoarea punctului "per capita" cu 0,50 lei. Noutăți în finanțarea serviciilor de asistență medicală
CNAS, noutăți în finanțarea serviciilor de asistență medicală.
EXCLUSIV Serviciile medicale, extinse pentru pacienți. Elisabeth Iuliana Brumă: Au drepturi de care nu sunt conștienți
Cardul european de sănătate: unde e valabil și cum se obține. Descarcă documentul de AICI
Cardul european de sănătate: ce este, la ce te ajută și cum se obţine documentul. Descarcă cererea de aici.
Alexandru Rafila: Documentele din PNRR legate de Sănătate, găsite cu dificultate pe un stick dat altei instituții
EXCLUSIV Adio card de sănătate. CNAS, ANUNȚ pentru toți românii: Scăpăm de hârtie. Vom avea card electronic de sănătate direct în buletin
Adio card de sănătate și buletin simplu, adio rețete și hârnii. Când apare cardul electronic.
MS, suplimentare: 418 locuri în plus la REZIDENȚIAT 2021
EXCLUSIV De ce să alegi casa de bătrâni și de ce România judecă negativ acest loc. Prada: La noi este o barieră financiară care nu e atât de mare pe cât credem. Sunt pe mai multe niveluri de îngrijire
Grevă japoneză în spitale, în plină pandemie: anunțul a fost făcut de SANITAS
Medicii de familie, noi servicii pentru pacienți oferite la domiciliu
Începând cu 1 aprilie medicii de familie pot acorda mai multe mai multe servicii la domiciliile pacienților.
EXCLUSIV Programul de guvernare 2024 - 2028 schimbă asigurările de sănătate. Ce va urma. Tiberiu Maier explică bugetarea multianuală
CNAS: Începând cu 1 martie, serviciile medicale se acordă cu obligativitatea semnării cu cardul pacientului
CNAS, schimbare importantă de la 1 martie.
Bani pentru pacienții cu cancer. Cine îi primește. Înscrie-te aici!
1.200 de pacienți COVID-19 au fost consultați, într-o lună, la centrele de evaluare ambulatorie doar din spitalele Primăriei Capitalei
Analize și servicii medicale de prevenţie pentru toate vârstele. CNAS: Nu va mai exista să primiți acel răspuns că - nu mai avem bani, s-au terminat banii!
Contractul-cadru se prelungește până la 30 iunie. Cojan (CNAS): Va cuprinde noutăți importante pe toate domeniile de asistenţă medicală
Contractul-cadrul a fost prelungit până la jumătatea anului. Forma viitorului contract-cadrul va fi finalizată până la 1 iulie.
EXCLUSIV Persoanele neasigurate, LISTA serviciilor medicale de care pot beneficia și CONDIȚIA. Diferența dintre asigurați si neasigurați. CNAS: 50 de lei pe persoană pe an
Care sunt serviciile medicale de care vor putea beneficia persoanele fără asigurare medicală, în ce condiții și care e diferența dintre asigurați și neasigurați.
Doar 35% dintre români plătesc asigurări de sănătate. Rafila: Oamenii fac împrumut pentru tratament!
MS, clarificări privind folosirea testelor pe bază de salivă în școli: Nu trebuie pregătire medicală ca să le utilizezi
MApN: Cele 11 spitale militare românești vor trata militarii răniți din Ucraina. Muniție, căști și veste antiglonț de 2 milioane de euro, donate
Care este diferența dintre CAS și CASS. Cât trebuie să plătească românii pentru sănătate și pensie
Ce sunt și care e diferența dintre CAS și CASS.
