Două focare de gripă, declarate în municipiul Buzău

Direcţia de Sănătate Publică Buzău a declarat miercuri că există două focare de gripă în municipiul Buzău după ce trei copii au fost confirmaţi cu virusul gripal de Institutul Cantacuzino din Bucureşti...
Potrivit medicului epidemiolog Carmen Scântei din cadrul DSP Buzău, un focar a fost declarat la Şcoala Generală nr. 7 din municipiul Buzău, unde doi copii au gripă şi celălalt, la Centrul Maternal, unde un copil internat aici, împreună cu fraţii şi mama sa, a fost diagnosticat cu gripă, în ambele cazuri boala fiind confirmată în urma analizelor efectuate la Institutul Cantacuzino din Capitală, notează Agerpres.
"Centrul rămâne închis, vizitele sunt suspendate şi nu se mai fac internări", a mai declarat sursa citată.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Spitalului judeţean Buzău, Adriana Bunilă, a precizat că alţi patru copii, cu vârste cuprinse între 4 şi 11 ani, au ajuns miercuri la UPU Buzău, Secţia pediatrie, şi, în urma testului rapid, au fost diagnosticaţi cu gripă de tip A şi, respectiv, gripă de tip B. Doi dintre aceştia au fost direcţionaţi la Spitalul Victor Babeş şi doi au fost externaţi, cu recomandări medicale.
-
Ora la care mănânci, impact asupra kilogramelor06.08.2025, 15:44
-
Ce arată analizele persoanelor care trăiesc peste 100 de ani06.08.2025, 14:10
-
-
-
Știrile zilei în Sănătate și Farma06.08.2025, 10:28
-
-
Medicamentul care distruge cancerul fără efecte adverse08.07.2025, 14:18
-
Lucrul care triplează riscul de cancer. Medicii, avertisment16.07.2025, 23:43
-
Tratamentul care bate chimioterapia fără efecte adverse25.07.2025, 16:00
-
Activitatea care îți protejează creierul. Previne uitarea16.07.2025, 20:10
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Transformări majore în sănătate și tehnologie
Alexandru Rogobete promite accelerarea lucrărilor la spitale și soluții pentru proiectele întârziate
Ministerul Sănătății pregătește o transformare digitală semnificativă
Infertilitate și FIV. Dr. Lucia Luchian (SANADOR), la DC Medical și DC News
Știrile zilei în Sănătate și Farma: Luptă pentru piața medicamentelor
Salariile cadrelor medicale, în discuție
Salariile cadrelor medicale sunt pe masa negocierilor. Ce decizii pregătește Ministerul Sănătății.
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu
Mihai Leu a murit. Mesajul transmis de acad. prof. dr. Irinel Popescu.
Alexandru Rogobete și-a pus demisia pe masă! Ce promisiune a făcut: Dacă nu se realizează, e un eşec al tuturor
Și-a pus demisia pe masă! Ministrul Sănătății anunță că pleacă dacă NU se realizează sistemul informatic care promite să revoluționeze sănătatea din România!
Bărbat din Iași, mort din cauza rabiei, după ce a fost mușcat de câine
Ion Iliescu, în stare fizică precară
Medicii au transmis detalii de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu, iar veștile nu sunt deloc liniștitoare.
Educație pentru sănătate în școli prin conștientizarea rolului vaccinării antigripale: „Este o alegere informată, nu o obligație”
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Investiții și crize în domeniul medical
OMS cere acces la informații secrete privind pandemia de COVID-19
Cine ascunde adevărul despre COVID-19? Pandemia care a ucis 20 de milioane de oameni.
Cine este Herman Berkovits, consilierul onorific al ministrului Sănătăţii Alexandru Rogobete
Astigmatismul: 10 lucruri mai puțin cunoscute despre această afecțiune oculară
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Eșec dur pentru tratamentul ficatului gras. A murit din cauza unui atac cibernetic
Virusul Chikungunya se extinde în Europa. OMS, avertisment: risc de epidemie
Rogobete cere reformă reală în sănătate: Avem nevoie și de manageri competenți
Concediul medical NU va mai fi o vacanță plătită! Alexandru Rogobete, anunț despre taxarea concediilor medicale
Transplant renal pentru doi copii, la Institutul Fundeni. Au primit rinichii de la un alt copil
Reducerea riscurilor asociate fumatului, în plin plan la ediția din acest an a Forumului Global al Nicotinei
Reducerea riscurilor asociate fumatului, în plin plan la ediția din acest an a Forumului Global al Nicotinei.