Gabriel Diaconu: Aceste cuvinte ar trebui spuse când se duce un jurnalist

"Aceste cuvinte ar trebui spuse când se duce un jurnalist. Le scriu, acum, la cald, la rându-mi jurnalist, perpetuu ilegalist în meserie.

A fost un om curios, tenace, dornic nu doar să afle, cât să și spună, adevărul.

A fost un om energic. A știut ce înseamnă nopțile albe și pâinea neagră. A fost un om despre întrebări din ce în ce mai bune, nu doar despre răspunsuri.

A fost un om cald când era rece, și poate rece când era cald. Când l-ai crezut aproape era departe, dar când l-ai crezut departe, era aproape.

N-a încetat niciodată să citească. N-a renunțat niciodată să apere ceea ce e posibil cel mai sfânt între sfinte: cuvântul. Cuvântul, și dreptul la cuvânt.

A avut valori. A avut morală, etică. O intuiție a binelui și modul de-a merge spre acea cale, chiar și când lucrurile pe care le spui, le afli, le transmiți, pică pe urechi surde.

A avut spirit de camarad. A avut loialitate pentru cei aidoma, și egală distanță față de oricine l-a sedus, sau i-a căutat seducția. Căci singurul lucru care te vindecă de varii căutări e ochiul negru al camerei, sau albul paginii pe care scrii.

A fost un om singur, chiar și când era înconjurat de mulți. Să fii jurnalist înseamnă să fii singur chiar și când ai cei mai mulți prieteni declarați, și faci baie în adulația mulților.

A îndurat tentația cinismului, și a acceptat că prea puțin putem schimba din roata dințată a lumii care ne trage pe toți, puțin câte puțin, sub ea. A zâmbit. Și a continuat să dea binețe celor care încă n-au aflat. Celor care deocamdată nu știu. Cei care ar merita să știe. Adică toți.

A fost, este, va fi. Pentru că a fi jurnalist cuprinde o brumă de eternitate și, pentru o secundă, o ții în palma ta. O ții când scrii sau vorbești despre moarte. O ții când, chiar dacă ai stomacul gol și inima plină, chiar dacă îți vine să râzi, să urli sau să plângi, vei rămâne ceea ce știi că ți-e menirea să fii. Un medium, o clepsidră prin care curge o poveste, de unde s-a întâmplat până și-n ultimul cătun, unde trebuie să ajungă.

Acestea, cred, ar trebui să fie cuvintele spuse la moartea unui jurnalist. Și poate și la nașterea lui.

La revedere, Cristina"

A scris medicul pe pagina sa de socializare.