Internările și intervențiile programate se suspendă la SCJU Constanța pe 20 iulie
Greva SANITAS afectează activitatea SCJU Constanța: internările și operațiile programate, suspendate pe 20 iulie
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța anunță că, luni, 20 iulie, în intervalul 09:00 – 11:00, pe durata grevei de avertisment organizate de angajați, internările și intervențiile chirurgicale programate (elective) vor fi suspendate temporar, iar consultațiile din Ambulatoriul de Specialitate vor avea loc după un program modificat.
Potrivit reprezentanților unității medicale, activitatea destinată urgențelor medicale va continua fără întrerupere.
„Prioritatea absolută a unităţii noastre medicale este siguranţa pacienţilor. Pe durata celor două ore de protest (09:00 - 11:00), activitatea în Unitatea de Primiri Urgenţe, camerele de gardă şi blocurile operatorii pentru intervenţii de urgenţă va continua fără nicio întrerupere. Toate cazurile critice vor fi tratate cu celeritate”, se arată în comunicatul transmis de SCJU „Sf. Apostol Andrei” Constanța, transmite Agerpres.
Conducerea spitalului precizează că, pe durata protestului, va fi asigurată cel puțin o treime din activitatea normală a unității, conform prevederilor legale privind dialogul social. Totodată, serviciile esențiale pentru pacienții deja internați, inclusiv administrarea tratamentelor critice și monitorizarea continuă, vor funcționa în condiții normale.
Pentru limitarea efectelor protestului, consultațiile programate în Ambulatoriul de Specialitate între orele 09:00 și 11:00 vor fi reprogramate. Pacienții afectați vor fi contactați pentru o nouă programare în aceeași zi sau în zilele imediat următoare. De asemenea, internările și intervențiile chirurgicale elective vor fi reluate imediat după încheierea grevei de avertisment.
Conducerea SCJU le recomandă persoanelor care nu se confruntă cu urgențe medicale să evite prezentarea la spital în intervalul 09:00 – 11:00.
„Recomandăm celor care nu reprezintă urgenţe medicale majore să evite prezentarea la spital LUNI, 20.07.2026, în intervalul orar al grevei de avertisment (09.00-11.00), pentru a nu suprasolicita personalul rămas la posturi, dar şi pentru evitarea aglomerării. Conducerea spitalului respectă dreptul constituţional la protest al angajaţilor reprezentaţi de sindicat şi colaborează strâns cu aceştia pentru ca dreptul la sănătate şi îngrijire al cetăţenilor să nu fie afectat”, se mai arată în comunicat.
Federația SANITAS a anunțat declanșarea acțiunilor de protest față de politica economică și socială a Guvernului. Calendarul stabilit include o grevă de avertisment în data de 20 iulie, urmată de declanșarea unei greve generale pe termen nelimitat începând cu 28 iulie.
