Medicul care l-a resuscitat pe Christian Eriksen, primele declaraţii. "S-a agăţat de viaţă"

Morten Boesen, medicul echipei naţionale a Danemarcei, este omul care l-a resuscitat pe Christian Eriksen, prăbuşit pe teren în minutul 43 al partidei dintre Danemarca şi Finlanda, de la...
„Am fost chemați când s-a prăbușit pe gazon. Stătea pe o parte și respira. Inițial am simțit că avea puls, dar, imediat, lucrurile s-au schimbat. Am început rapid manevrele de resuscitare.
Doctorul de la stadion ne-a ajutat enorm, ca și restul echipei de urgență. L-am readus printre noi și am vorbit cu el înainte de a-l transporta la spital. Din fericire, s-a agățat de viață”, a spus medicul Morten Boesen, citat de Prosport.
Selecţionerul danez, primele declaraţii după meci
La rândul său, selecționerul Danemarcei Kasper Hjulmand a vorbit despre Christian Eriksen: „Avem jucători care sunt terminaţi emoţional. Jucători care nu ar mai fi putut intra pe teren. Dar s-au ţinut unii pe alţii. A fost o experienţă traumatizantă. Încercăm să ne revenim şi să mergem mai departe aşa cum putem. Suntem profesionişti. Vom procesa ce s-a întâmplat şi vom continua împreună”.
Află cine a avut un rol cheie în salvarea vieții fotbalistului și alte detalii despre starea lui pe DC NEWS
Vă reamintim că jucătorul danez Christian Ericksen s-a prăbușit pe teren, în timpul meciului dintre Danemarca și Finlanda, după ce a fost atins ușor de minge. Medicii au intervenit și au început imediat manevrele de resuscitare, iar apoi a fost transportat al spital.
-
-
-
Știrile zilei în Sănătate și Farma08.08.2025, 14:57
-
-
Boala care revine și face ravagii. Peste 300 de cazuri în doar o lună!08.08.2025, 13:21
-
-
-
Lucrul care triplează riscul de cancer. Medicii, avertisment16.07.2025, 23:43
-
Tratamentul care bate chimioterapia fără efecte adverse25.07.2025, 16:00
-
Activitatea care îți protejează creierul. Previne uitarea16.07.2025, 20:10