REZIDENȚIAT, studenții de la Farmacie cer să fie schimbat programul și examenul

Federația Asociațiilor Studenților Farmaciști solicită modificări în programul de rezidențiat în domeniul farmacie. Iată ce vor studenții:
„Solicitările Federației Asociațiilor Studenților Farmaciști cu privire la programul de rezidențiat în domeniul farmacie
În primul rând, salutăm inițiativa Ministerului Sănătății și implicit a domnului ministru dr. Nelu Tătaru pentru deschiderea și promptitudinea cu care a abordat situația pe care Alianța Studenților în Domeniul Sănătății a semnalat-o.
Pentru a avea efectul dorit iar schimbarea să fie una pozitivă, solicităm respectuos ca noua bibliografie să fie accesibilă, așa cum am convenit și în cadrul discuției, până la data de 1 Noiembrie 2020, pentru cei care se vor pregăti să susțină examenul de rezidențiat în anul 2021.
Ca urmare a întâlnirii Președintelui FASFR – Ana-Iuliana Buzatu cu reprezentanții Ministerului Sănătății din data de 05.08.2020, alături de colegii din cadrul Alianței Studenților în Domeniul Sănătății, s-a concluzionat faptul că este necesară transmiterea unei adrese scrise privind aspectele constructive care pot fi aduse în cadrul programului de rezidențiat.
Federația Asociațiilor Studenților Farmaciști din România (FASFR), structura națională care reunește 8 organizații studențești și reprezintă în total peste 4.000 de studenți ai facultăților de farmacie, subliniază necesitatea implementării unor acțiuni ce au scopul de a îmbunătăți forma actuală a programului de rezidențiat.
Studiul realizat de către FASFR cu privire la analiza gradului de satisfacție al studenților și rezidenților farmaciști, după cum s-a menționat în pozițiile publice și adresele transmise către Ministerul Sănătății și Ministerul Educației și Cercetării, scoate în evidență dorința a 350 de oameni pentru o schimbare a climatului care vizează sfera rezidențiatului. În contextul pandemic actual, în care rolul farmacistului și al medicului este componenta cheie într-un sistem de sănătate aflat într-o plină dezvoltare și care, de asemenea, necesită o evaluare rapidă, continuă, obiectivă și eficientă, schimbările pozitive sunt absolut necesare, în mod special cele provenite din partea următoarei generații de tineri care doresc un mediu profesional sănătos și lipsit de lacune.
Rezidențiatul în domeniul farmacie cuprinde 4 specialități:
- Farmacie clinică,
- Laborator farmaceutic,
- Farmacie generală,
- Industrie farmaceutică și cosmetică.
Recomandările FASFR privind programele de rezidențiat din cadrul domeniului farmacie vizează:
1. Stagiile de practică și cursurile teoretice se realizează într-o manieră deficitară
Rezidenții din specializarea Farmacie Clinică susțin că stagiile de practică se realizează într-o manieră deficitară, deoarece sunt, în cele mai multe cazuri, inexistente (în mod special, cele realizate pe secție). De asemenea, colegii noștri rezidenți în specializarea Laborator farmaceutic ne-au informat că accesul la aparatura de laborator se face cu dificultate, iar vizitele în incinta anumitor laboratoare de specialitate nu se realizează.
2. Număr redus de posturi în unitățile publice și anumite unități private (laboratoare) pentru farmaciștii specialiști formați
În urma finalizării studiilor privind programul de rezidențiat, se poate semnala o neconcordanță între numărul de specialiști formați în societate și inserția lor pe piața muncii, fapt ce dovedește că este imperios necesar a fi scoase la concurs mai multe posturi, periodic și după necesitatea fiecărei unități publice sau private.
Având în vedere rolul pe care farmacistul îl poate avea în prevenția primară și ca specialist în domeniul medicamentului, devine esențială recunoașterea sa formală ca actor în sistemul de sănătate.
Cele mai la îndemână exemple ar presupune ca specialiștii în laborator farmaceutic să fie incluși în metodologia concursurilor de ocupare a posturilor dintr-un laborator de analize, pentru că, mai ales în contextul actual, sunt o resursă pregătită. Studenții farmaciști aprofundează încă din facultate metode de analiză și ar constitui un avantaj atât pentru noi, cât și pentru sistemul de sănătate, mai ales în momentul prezent, în lupta împotriva Covid-19.
Totodată, în laborator, pot fi coordonatori de echipă care pot realiza atât practic anumite analize și testări, dar le poate așeza și într-un context mai amplu care vizează toată expertiza sa în domeniu.
3. Inexistența unui sistem de evaluare a calității programului de rezidențiat
Lipsa unui sistem de evaluare a calității duce la perpetuarea problemelor existente și cu care se va confrunta fiecare generație nouă de rezidenți, care în prezent fac parte din cei 4.000 de studenți pe care FASFR îi reprezintă.
4. Lipsa unei aprobări a celor două curricule nou introduse (Industrie Farmaceutică și cosmetică și Farmacie Generală)
Cele două specialități introduse anul trecut, Industrie farmaceutică și cosmetică și Farmacie generală nu au până în acest moment o curricula aprobată. Curriculele propuse fiind însă până în data de 20.04.2020 în transparență decizională, necesită aprobare, deoarece, până în acest moment, rezidenții de la aceste specialități studiază ceea ce decide fiecare coordonator.
5. Lipsa unui mecanism de feedback față de implicarea îndrumătorului de stagiu
Studiul FASFR înregistrat cu nr. 29844/21 mai 2020 la Ministerul Educației și Cercetării ne arată că programele de rezidențiat în domeniul farmacie au nevoie de un mecanism de feedback față de implicarea îndrumătorului de rezidențiat, iar o variantă optimă ar fi realizarea lui în mediul on-line.
6. Necesitatea unei evaluări și actualizări a curriculelor studiate și raportarea acestora la cerințele din practica farmaceutică
Curriculele privind cele 4 specialități ale programelor de rezidențiat în domeniul farmacie necesită o evaluare obiectivă în ceea ce privește aplicabilitatea informațiilor teoretice și practice, fapt pentru care exemplele de bună practică din alte state UE și nu numai, trebuie adaptate la nivel național.
7. Evaluarea unităților sanitare publice în vederea absorbției unui număr mai mare de farmaciști clinicieni și promovarea transparentă a concursurilor
Farmaciștii clinicieni ar trebui să fie un ajutor indispensabil al medicilor de pretutindeni, luând exemplul altor state din Uniunea Europeană. Aceștia ar putea ajuta la optimizarea terapiilor medicamentoase, având rol de consilier în domeniul farmacoterapiei pentru medic și pacient. Înființarea unui număr de posturi raportat la numărul de studenți admiși în programul de rezidențiat și totodată la nevoia sistemului de sănătate ar ușura munca medicilor și ar diminua erorile de medicație și reacțiile adverse cauzate de medicamente în proporție de 50%, după cum arată studiile. Drept consecință, consultarea farmacistului clinician are și un impact bugetar, contribuind la reducerea costurilor pentru tratarea pacienților.
Recomandări:
- Implementarea unui sistem de evaluare a calității programului de rezidențiat,
- Implementarea unei strategii privind integrarea stagiilor farmaciștilor rezidenți cu cele ale medicilor rezidenți în vederea creării unei culturi bine definite,
- Includerea în pregătirea rezidenților a farmaciștilor specialiști cu experiență sau, după caz, implicarea mai sporită a medicilor specialiști în formarea rezidenților farmaciști,
- Introducerea unui număr de posturi pentru toate specialitățile raportat la numărul de specialiști și la nevoia sistemului de sănătate,
- Evaluarea și actualizarea curriculelor celor două specialități de tradiție și aprobarea curriculelor pentru specialitățile noi introduse,
- Includerea specialiștilor în laborator farmaceutic în metodologia concursurilor de ocupare a posturilor dintr-un laborator de analize,
- Implementarea unui mecanism de feedback față de implicarea îndrumătorului de rezidențiat,
- Oferirea de oportunități prin care farmacistul să poată evolua, asigurând continuitatea prin formarea de farmaciști specialiști cu experiență care să instruiască la rândul lor noi generații de specialiști”, arată studenții farmaciști.
-
-
-
Știrile zilei în Sănătate și Farma08.08.2025, 14:57
-
-
Boala care revine și face ravagii. Peste 300 de cazuri în doar o lună!08.08.2025, 13:21
-
-
-
Lucrul care triplează riscul de cancer. Medicii, avertisment16.07.2025, 23:43
-
Tratamentul care bate chimioterapia fără efecte adverse25.07.2025, 16:00
-
Activitatea care îți protejează creierul. Previne uitarea16.07.2025, 20:10
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Schimbări majore în sănătate
Cine este Herman Berkovits, consilierul onorific al ministrului Sănătăţii Alexandru Rogobete
Ion Iliescu, în stare gravă: îi cedează organele
OMS cere acces la informații secrete privind pandemia de COVID-19
Cine ascunde adevărul despre COVID-19? Pandemia care a ucis 20 de milioane de oameni.
Alexandru Rogobete: Angajații cu salarii mai mari decât ministrul, primii afectați de tăierile la sporuri!
Concediul medical NU va mai fi o vacanță plătită! Alexandru Rogobete, anunț despre taxarea concediilor medicale
De ce a murit Ozzy Osbourne. Adevărul pe care puțini îl știau despre el
Alexandru Rogobete anunță măsuri radicale. Medicii care părăsesc spitalul pentru privat vor fi dați afară!
Michael Madsen a murit. Actorul din Kill Bill a murit la 67 de ani
Michael Madsen a murit. Actorul din Kill Bill a murit la 67 de ani.
Șefii de secții, la mâna pacienților
Oncologie și psihologie. Ramona Schenker, la DC Medical și DC News
Ramona Schenker, psiho-oncolog la Centrul Sf. Nectarie din Craiova, vine la DC Medical și DC News pentru a ne vorbi despre recuperarea fizică și emoțională după cancer.
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Coloranții alimentari, eliminați. SUA oprește finanțarea alianței globale pentru vaccinuri Gavi
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Gripa aviară, tarife și caniculă, impact mondial în economie și sănătate
Cine a făcut plângerea la Spitalul Floreasca. Huşanu (SANITAS), informații cheie: Vă spun sincer!
Ce vrea să facă Guvernul cu banii noștri din Pilonul 2 și Pilonul 3. Cum și când vei primi banii din pensia privată?
Alexandru Rogobete promite accelerarea lucrărilor la spitale și soluții pentru proiectele întârziate
Ion Iliescu a murit. De ce nu ieșea din casă în ultimii ani
Ion Iliescu, în stare fizică precară
Medicii au transmis detalii de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu, iar veștile nu sunt deloc liniștitoare.
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Transformări majore în sănătate și tehnologie
Mituri și adevăruri despre dinții de lapte
Bărbat din Iași, mort din cauza rabiei, după ce a fost mușcat de câine
Elena Udrea, operată de urgență. Ce diagnostic a primit
Elena Udrea, dusă de urgență la spital din penitenciar. Ce probleme are fostul ministru.
Ministerul Sănătății impune tăieri drastice la concediile medicale fictive și avertizează cu sancțiuni penale
Dosare penale pentru concediile medicale. Ce pățești dacă te îmbolnăvești.