Rogobete: 120 de milioane de euro din fonduri europene pentru dezvoltarea ambulatoriilor de specialitate

Ambulatoriile de specialitate vor fi dezvoltate cu 120 de milioane de euro din fonduri europene, prin Programul Operaţional Sănătate, astfel încât pacienţii să aibă acces rapid la diagnostic şi tratament, fără internări inutile, anunţă minis
"În România, prea mulţi pacienţi au simţit povara drumurilor lungi, a internărilor inutile şi a aşteptărilor obositoare pentru o simplă consultaţie. Schimbăm această realitate. Dezvoltăm ambulatoriile de specialitate şi investim masiv pentru ca pacienţii să ajungă mai repede la diagnostic şi tratament, aproape de casă şi fără internări inutile", afirmă ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete.
Acesta a subliniat că reformele legislative în curs aduc beneficii concrete pentru pacienţi, şi anume: program extins până la ora 20:00 în ambulatoriile spitalelor publice, flexibilitate mai mare pentru manageri şi şefii de secţie în organizarea activităţii medicale, creşterea finanţării: de la 5 lei/punct la 6,5 lei, iar din 2026 - 8 lei, eliminarea biletului de trimitere pentru pacienţii cronici din programele naţionale - indiferent dacă sunt sau nu asiguraţi.
"Pe partea de investiţii, prin PNRR am modernizat deja 69 de ambulatorii, cu un buget de peste 1 miliard de lei. Dar mergem mai departe: un nou proiect de 120 milioane euro, finanţare europeană nerambursabilă, va aduce extinderi, modernizări, construcţii noi şi dotări cu echipamente moderne în toată ţara", declară Alexandru Rogobete.
Proiectele pot fi depuse până la data de 16 octombrie 2025, ora 17:00, pe platforma MySMIS2021 (gestionată de MIPE).
"Pacienţii nu sunt singuri - eu şi echipa de la Ministerul Sănătăţii suntem alături de ei. Ştiu că unele măsuri deranjează în sistem - dar ele aduc un câştig real pentru pacienţi. Iar pentru mine acesta este singurul obiectiv: un sistem care să răspundă nevoilor oamenilor, nu obişnuinţelor birocratice. Încrederea ne face bine!", punctează ministrul Rogobete, potrivit Agerpres.
-
-
-
Știrile zilei în Sănătate și Farma08.08.2025, 14:57
-
-
Boala care revine și face ravagii. Peste 300 de cazuri în doar o lună!08.08.2025, 13:21
-
-
-
Lucrul care triplează riscul de cancer. Medicii, avertisment16.07.2025, 23:43
-
Tratamentul care bate chimioterapia fără efecte adverse25.07.2025, 16:00
-
Activitatea care îți protejează creierul. Previne uitarea16.07.2025, 20:10
Știrile zilei în Sănătate și Farma
Ion Iliescu a murit. De ce nu ieșea din casă în ultimii ani
Salarii tăiate în spitale. Cine va pierde bani și cât va scădea venitul
Salarii tăiate în spitale. Cine va pierde bani și cât va scădea venitul.
Cine a făcut plângerea la Spitalul Floreasca. Huşanu (SANITAS), informații cheie: Vă spun sincer!
Ministrul Sănătății le dă ultimatum medicilor să respecte programul în spitalele publice
Ce mănâncă un pacient în România
Ce se întâmplă cu concediile medicale de la 1 august. Anunțul CNAS
"Au tratat-o de cancer cu suc de legume". Vedeta care și-a lăsat fiica de 23 de ani să moară: Credea că chimioterapia e otravă
Guvernul ne lasă fără asigurare de sănătate. Cine rămâne NEASIGURAT
Milioane de români vor rămâne fără asigurare medicală. Statul le cere 2.430 lei pe an ca să mai aibă acces la tratament medical.
Ministerul Sănătății impune tăieri drastice la concediile medicale fictive și avertizează cu sancțiuni penale
Dosare penale pentru concediile medicale. Ce pățești dacă te îmbolnăvești.
Cine este Herman Berkovits, consilierul onorific al ministrului Sănătăţii Alexandru Rogobete
Explozie în Letea Veche, județul Bacău. Mai mulți răniți, inclusiv un minor, transferați la spitale de urgență
Ministerul Sănătății pregătește o transformare digitală semnificativă
Ce este antrax, infecția gravă pe care o poți lua din carne!
Ambulanțele, coordonare teritorială. Rogobete: Nu se desființează
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Europa, penalizată de China!
Război comercial fără precedent! China lovește dur UE: interzice achizițiile de dispozitive medicale de milioane.
Rogobete: 120 de milioane de euro din fonduri europene pentru dezvoltarea ambulatoriilor de specialitate
Ce trebuie să știe pensionarii cu handicap despre contribuția la sănătate
Femeie muşcată de un şacal cu rabie, la Iași. Are afectate mâinile și picioarele
Ce se întâmplă cu taxa CASS pentru pacienții oncologici. Alexandru Robogete, anunț
Ce se întâmplă cu taxa CASS pentru pacienții oncologici.
Știrile zilei în Sănătate și Farma
Oncologie și psihologie. Ramona Schenker, la DC Medical și DC News
Ramona Schenker, psiho-oncolog la Centrul Sf. Nectarie din Craiova, vine la DC Medical și DC News pentru a ne vorbi despre recuperarea fizică și emoțională după cancer.