România lansează pentru prima dată Programul Național PrEP împotriva HIV

România lansează în premieră Programul Național PrEP pentru prevenția HIV.
România face un pas istoric în prevenția HIV. Ministerul Sănătății lansează primul Program Național PrEP. Inițiativa urmărește să protejeze populația prin prevenție, nu doar prin tratament, salvând vieți și reducând costurile sistemului medical.
Numărul nașterilor din România s-a înjumătățit în ultimii 20 de ani
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, atrage atenția asupra unei probleme grave.
"În ultimii 20 de ani, numărul nașterilor din România s-a înjumătățit. Este un semnal de alarmă pe care nu îl mai putem ignora și care ne obligă să acționăm rapid și hotărât", a scris, pe Facebook, Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății.
Masa rotundă: politici publice sustenabile pentru viitorul României
Astăzi, ministrul a participat la masa rotundă organizată de doamna Senator Prof. Carmen Orban, împreună cu Comisia pentru Sănătate și Subcomisia pentru Populație și Dezvoltare din Senat, precum și cu revista Politici de Sănătate.
"O dezbatere necesară, cu un mesaj clar: viitorul acestei țări depinde de capacitatea noastră de a sprijini familiile și de a construi politici publice sustenabile", a subliniat Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății.
Direcții strategice pentru susținerea familiilor și sănătatea copilului
Din discuții au rezultat câteva direcții strategice esențiale:
- Sprijin concret pentru familii și pentru cei care își doresc copii
- Acces mai bun la servicii medicale și tratamente moderne împotriva infertilității
- Programe naționale pentru sănătatea femeii și copilului
- Implicarea mediului privat în echilibrul viață–muncă
- Inițiativă legislativă cu soluții reale și durabile
Program Național de Prevenție PrEP: prevenție modernă împotriva HIV
În cadrul aceluiași eveniment, ministrul a făcut și un anunț în premieră.
"Ministerul Sănătății va lansa Programul Național de Prevenție PrEP (profilaxie pre-expunere pentru HIV). Este pentru prima dată când România face acest pas major. PrEP va deveni o parte esențială a viziunii noastre: un sistem medical centrat pe prevenție, nu doar pe tratament. Prevenția înseamnă vieți salvate, încredere în sănătate și costuri reduse pe termen lung", a mai precizat Alexandru Rogobete.
-
România lansează pentru prima dată Programul Național PrEP împotriva HIV23.09.2025, 23:46
-
-
Băuturile pe care le bei zilnic îți pot afecta grav sănătatea mintală23.09.2025, 22:23
-
Kimchi, superalimentul care îți poate transforma sănătatea23.09.2025, 21:20
-