Ștefania Szabo, găsită decedată la SJU Buzău. Cu ce probleme se confrunta medicul
Ștefania Szabo, găsită fără viață în camera de gardă de la SJU Buzău. Ce probleme o apăsau în ultimele zile și ce anchete se desfășoară
Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Buzău, Ștefania Szabo, în vârstă de 37 de ani, a fost găsită decedată, marți dimineață, în camera de gardă a unității sanitare. Poliția și Inspectoratul Teritorial de Muncă fac cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul.
Cauza morții nu este cunoscută la acest moment.
Managerul spitalului, declarații
"Astăzi de dimineață, la ora 6 fără câteva minute, am fost apelat telefonic de către unul dintre medicii spitalului, care mă informa că în camera de gardă a fost găsită decedată colega noastră, doamna director medical Ștefania Szabo. Nu știm nici cauzele, nici motivele, nici de ce s-a ajuns la această situație. (...) Doamna doctor era în timpul activității azi noapte, a intrat de gardă, urma să iasă astăzi de dimineață la ora 8:00", a declarat managerul SJU, Sorin Pătrașcu, transmite Agerpres.
Acesta a subliniat că ziua de luni a fost una normală, iar medicul nu a prezentat vreun semn care să ridice semne de întrebare.
"Lucrurile și atitudinea dânsei la conferința de ieri erau normale, erau în normalitatea stării noastre de activitate a spitalului. (...) Nu a fost niciun semn, nu îmi explic de ce, pentru că ieri (n.r. - luni) a fost o zi normală de lucru pentru toți", a adăugat managerul.
Oboseala și programul încărcat al medicilor
Întrebat dacă Ștefania Szabo s-a plâns de oboseală sau suprasolicitare, Sorin Pătrașcu a precizat că directorul medical avea minimum șapte gărzi pe lună și un program foarte încărcat.
"Toate zilele noastre (...), dacă le privim, seara, când le analizăm, cam toate sunt grele. Doamna doctor era unul din medicii care aveau minim șapte gărzi pe lună de efectuat, plus activitatea pe secție, plus activitatea medicală în cadrul spitalului. Orice zi era foarte încărcată. (...) Ultimul consult unde a fost prezentă a fost cu aproximație în jurul orei 12:00 - 12:30 azi noapte, după care a urcat la camera de gardă. Ce s-a întâmplat ulterior nu știm. (...) Medicii sunt obosiți, medicii... nu că se plâng, face parte din realitatea dânșilor: oboseala și tot ce înseamnă efortul pentru a avea grijă de pacienții care se prezintă la spital", a declarat managerul.
Managerul nu crede într-un gest necugetat
"Nu știu dacă a făcut un gest necugetat, nu știm dacă a fost vorba poate despre ceva natural, nu știm exact cauza decesului. (...) Nu cred că poate fi vorba de un gest necugetat", a mai adăugat Sorin Pătrașcu.
Cercetări
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările sub coordonarea parchetului. În cauză vor fi efectuate și expertize medico-legale pentru a stabili toate împrejurările decesului.
Marți, cadrele medicale de la SJU Buzău au ținut un moment de reculegere în fața unității sanitare, omagiind memoria colegei lor.
Conform datelor oficiale, Ștefania Szabo lucra la SJU Buzău din 1 iulie 2020, ca medic specialist chirurgie generală în Secția Chirurgie Generală, iar din decembrie 2021 ocupa funcția de director medical al spitalului.
-
Consumul de ciuperci, beneficii și riscuri majore în sezonul de toamnă28.10.2025, 15:47
-
-
Ce trebuie să știi despre exsudatul faringian. Dr. Mihai Craiu, lămuriri28.10.2025, 14:20
-
-
Cine e Ștefania Szabo, medicul găsit decedat la 37 de ani28.10.2025, 13:06
