Dr VORNICU: Noi facem telemedicină de foarte mult timp, doar că nu a fost recunoscută

Georgiana Ioniță / 09 mai 2020 / 09:02
EXCLUSIV
Dr. Ovidiu Ciprian VORNICU, Medic Specialist în Medicină de Familie, Iași
Dr. Ovidiu Ciprian VORNICU, Medic Specialist în Medicină de Familie, Iași

Dr. Ovidiu Ciprian Vornicu a vorbit, în cadrul dezbaterii „TELEMEDICINA - medicina viitorului? Noile tehnologii și sistemul de sănătate din România" organizată de către DC Media Group, despre nevoia unui sistem de telemedicină dedicat, prin care medicii să poată avea un istoric al consultațiilor dar și posibilitatea ca acestea să poată fi validate și decontate.

Dr. Ovidiu Ciprian Vornicu, Medic Specialist în Medicină de Familie, din Iași, spune că medicii de familie practică telemedicina de multă vreme, însă, fără o aplicație dedicată și fără cadru legislativ, folosind, din proprie inițiativă aplicațiile de social media, pentru a putea ajuta pacienții.

"Noi facem telemedicină de foarte mult timp, chiar dacă nu așa s-a numit, și anume, partea de consultații pe care le-am acordat pacienților noștri prin telefon, partea de comunicare pe care am avut-o cu alți colegi din specialitățile din ambulatoriu și din spitale. Practic, această telemedicină a existat de foarte mult timp, doar că nu a fost recunoscută ca atare și, mai mult decât atât, nu a fost introdusă în legislație și nici măcar nu a fost decontată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate sau de alte asigurări" a explicat medicul în cadrul dezbaterii de la DC Medical. 

 

Potrivit medicului, criza generată de pandemia de COVID-19, a pus sistemul medical din România în fața unei noi probleme, aceea că nu există un cadru legislativ pentru telemedicină. 

"Practic, această criză generată de virusul SARS-COV2 a adus o urgentare a acestor modificări legislative, modificări atât în contractul cadru cât și în legile principale, cum au fost și acele ordonanțe date, ordonanțele militare, precum și o grăbire a dezvoltării unor aplicații dedicate, de către firme specializate.

Până acum, tot ce a însemnat telemedicină sau mai bine zis teleconsultații, le-am făcut prin telefon, prin aplicații de tip Whatsapp, Skype, Facebook mesenger, email, adică nu aplicații dedicate", a mai spus dr. Vornicu. 

Acesta argumentează necesitatea unui sistem dedicat pentru telemedicină, prin faptul că, în acest fel, medicilor le-ar fi mai ușor să realizeze consultațiile, avînd, totodată, și un istoric al consultaților, acces facil la părerile altor specialiști, cât și posibilitatea ca acest tip de servicii să poată fi validate de CNAS. 

"Pentru că orice consultație presupune mai multe etape, nu doar o simplă discuție, presupune și transmiterea de documente, presupune și o vizualizare a unui istoric al consultațiilor, presupune și o posibilitate de a comunica, în timp real, sau prin mesaje, cu un alt medic specialist pentru a schimba păreri, pentru că, practic, cel mai important lucru este interesul pacientului, adică să rezolvăm problema pacientului, care poate nu este neapărat una simplă. Unele cazuri, aparent banale, necesită mai multe consultații sau mai multe păreri. Și atunci, ne trebuie o aplicație care să ne permită efectuarea tuturor acestor pași, într-un timp cât mai scurt, și acești pași să rămână undeva, într-un istoric, care ne va ajuta pe viitor, pentru a doua consultație, a treia consultație, respectiv să poată fi și validată și decontată de CNAS sau de asigurările private", a explicat medicul. 

 

 

 

Urmăriți întreaga dezbatere aici:

 

Articole Recomandate
Get it on App Store Get it on Google Play


Citite săptămâna aceasta


Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | Copyright 2020 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
nxt.24
YesMy