EXCLUSIV Tratamentul oncologic, progrese. Prof. dr. Dana Stănculeanu: Discutăm de medicină personalizată
Tratamentele inovative în oncologie au făcut cancerul, cu o mortalitate ridicată până de curând, să fie văzut, mai nou, ca o boală cronică.
Tratamentele în oncologie au făcut progrese uriașe, în special în ultimul decenoi. Astăzi se poate vorbi în multe cazuri despre vindecare, însă depinde foarte mult de anumiți factori.
Prof. dr. Dana Stănculeanu, președintele Societății Române de Oncologie, a fost prezentă la dezbaterea „Inovația medicală: acces, impact, schimbări”, organizată de grupul de presă DC Media Group, unde a vorbit despre progresel făcute în domeniul tratamentelor oncologice, dar și care sunt principalele condiții pentru a putea vorbi despre „vindecare” în oncologie.
„Întotdeauna în oncologie am putut vorbi de vindecarea unor boli, depinde de momentul în care pui diagnosticul și de stadiul bolii. Sigur că progresele sunt în toate direcțiile, de la prevenție până la tratamente, însă vindecarea variază și nu putem spune că toate bolile se vindecă. Dacă reușim să punem diagnostic în stadiu incipient, găsim vindecare. Dacă discutăm de boală metastatică, atunci putem discuta de prelungirea supraviețuirii fără progresie, adică omul să fie într-o remisiune de boală care poate să aibă din când în când acutizări, dar, în orice caz, nu mai vorbim de vindecare”, a explicat ea la dezbatere.
Terapiile novative au crescut speranța de viață a pacientului, fiind considerate revoluționare în oncologie. „Dacă până cu 10 ani în urmă discutam doar de tratamente pe care încercam să le adresăm bolii, de data asta discutăm de medicină personalizată, discutăm de tratamentul care se adresează tumorii respective. La baza acestor tratamente stau descoperirile noi în ceea ce privește biologia moleculară - descoperirea genomului - deci toate astea au schimbat complet perspectiva tratamentului în oncologie. Și discutăm de tratamente pe care le adresăm tomorii, sau tratamente de imunoterapie în care, practic, facem organsimul să răspundă, să aibă un răspuns împotriva tumorii, încercăm să îmbuntățim răspunsul și să deblocăm apărarea organsimului contra tumorii, mecanisme care sunt blocate tocmai de celula canceroasă”, a mai subliniat ea.
Astăzi, mai spune medicul, în oncologie sunt perspective noi în ceea ce privește tratamentul, iar tratamentele sunt combunate ș multidiscuplinare.
Detalii, în materialul video atașat
-
Ceaiuri bune pentru copii: ce este sigur și ce nu25.11.2025, 21:23
-
În cât timp se vindecă o vânătaie și cum o tratezi corect25.11.2025, 19:26
-
-
Bronșita: simptome la adulți și copii, cauze și când e contagioasă25.11.2025, 16:53
-
EXCLUSIV Diabetici, acces la tratamente inovative: Cecilia Radu explică
EXCLUSIV Dan Zaharescu, ARPIM: măsuri care să faciliteze accesul la tratamente inovative și o nouă politică de prețuri, VITALE pentru pacienți!
EXCLUSIV Medicament NOU pentru diabet! Prof dr TIMAR, despre avantajele pacienților români
EXCLUSIV Ce se întâmplă cu pacienții cronici care evită medicii. Ministrul Sănătății: avem aceste discuții
EXCLUSIV Ana Dodea, MSD: sistemul medical, SUBFINANȚAT! Nu putem continua cu acest procent
EXCLUSIV Tratamentul oncologic, progrese. Prof. dr. Dana Stănculeanu: Discutăm de medicină personalizată
EXCLUSIV Prețurile la medicamente. Andrei Baciu: se lucrează la legislație
EXCLUSIV Legea diabetului, la Camera Deputaților. Cecilia RADU, Novo Nordisk: sper să fie aprobată curând
EXCLUSIV Secretar de stat în Ministerul Sănătății: Vrem ca românii să beneficieze de același tratament ca și cei din Vest
EXCLUSIV DEZBATERE ONLINE: „Inovația medicală: acces, impact, schimbări”
EXCLUSIV Povara care nu mai poate fi ignorată. Ana Dodea: rata de supraviețuire în România e de doar 11%
EXCLUSIV Nou Program INTEGRAT de Oncologie, în 2021. Adela Cojan, CNAS: Schimbări MAJORE!
EXCLUSIV Investiția în controlul cancerului. Ana Dodea, MSD: adevăratul cost e costul a ceea ce nu facem
EXCLUSIV Ce ar trebui să reprezinte o reală prioritate. Andrei Baciu: O schimbare pe partea preventivă
EXCLUSIV Reformă la Agenția Medicamentului. Nelu Tătaru: va fi o schimbare de conducere
Ministrul Sănătății a declarat la o dezbatere a DC Media Group că vor fi schimbări la Agenția Națioonală a Medicamentului.
