Florin Andronescu, SANADOR: reprezentăm 15% din totalul decontărilor asiguratorilor privați

Angela Sabău |
Data publicării:
EXCLUSIV

Florin Andronescu, director Dezvoltare la Clinica SANADOR, a explicat la Conferinţa „Quo Vadis 2022! Ediţia 4 Asigurări private sănătate, soluție pentru finanțarea sănătății”

„Am auzit că sunt 60 de milioane de  euro, decontări făcute de firmele de asigurări private. Este foarte puțin, este extrem de puțin, având în vedere că numai noi am decontat 10 milioane de euro anul trecut, cu alte cuvinte, reprezentăm peste 15% din totalul decontărilor asiguratorilor privați. Vă dați seama cât de mult loc este, însă, în piață”, a spus Florin Andronescu, director Dezvoltare la Clinica SANADOR, prezent la Conferinţa „Quo Vadis 2022! Ediţia 4 Asigurări private sănătate, soluție pentru finanțarea sănătății”.

Potrivit lui, coplata în sistemul medical este necesară și nu trebuie, neapărat, să fie achitată de pacient. Soluția pentru aceasta este o asigurare de sănătate privată, care ar putea acoperi diferențele de cost.

„Ceea ce este foarte interesant este că, uitându-ne la țările europene mari, dezvoltate, precum Franța, Germania, Anglia, nu există nicăieri lipsa unei asigurări private complementare. În Franța, orice fel de factură pentru un episod de spitalizare sau pentru orice fel de alt serviciu medical, este însoțit de o coplată, care poate fi acoperită prin bani sau înscriere la o societate mutuala sau asigurare privată. În Germania, la fel. La noi s-a trecut peste această coplată foarte ușor și oarecum într-un fel de bătaie de joc cu 5 lei și 10 lei, numai din dorința de a o defini și a o așeza acolo unde ni s-a cerut la un moment dat de către Banca Mondială”, a explicat el.

De asemenea, potrivit lui, clinicile private cu ajutorul asigurărilor private pot lua o parte din povara spitalelor de stat.

„Trebuie gândită, reglementă, foarte serios. Asta (asigurările private, n.r.) ajută cu siguranță și la evitarea unor episoade de spitalizare scumpe. Uitați-vă la ce se întâmplă astăzi cu mai toți pacienții. Unde se duc când au o nevoie medicală: la spital. Trebuie schimbată paradigma, asta nu se poate face decât printr-o reașezare a pachetelor medicale de bază complementare, o introducere a acestor surse de finanțare complementare, suplimentare, prin asiguratori privați și, într-adevăr, haideți să ne gândim cu toții, însă, nu separat. Haideți să creăm un grup de lucru între cele 3 entități angrenate în sistemul medical, și anume: public, privat, asiguratori și să putem să construim un model viabil, inspirându-ne, într-adevăr, din ceea ce există în alte țări. Asta cred că ar rezolva lucrurile în cel mai scurt termen”, mai explică el.

Abonamentele, o parte de tranziție

Potrivit lui, abonamentele sunt o parte de tranziție spre asigurările private și acestea trebuie extinse inclusiv în zona chirurgiei robotice.

„Abonamentele au plecat din Polonia, într-o perioadă în care era mare nevoie de surse alternative pentru serviciile medicale. Polonia astăzi – după 30 de ani de experiență cu abonamentele – începe să renunțe la ele, convertindu-le în asigurări private de sănătate.

Deci, cu siguranță ăc lucrurile vor evolua în aceeași direcție și în România, tocmai pentru asta e nevoie să ne așezăm cu toții la masă și să discutăm pentru că nimeni nu are de gând să distorsioneze piața așa cum ea funcționează la ora actuală, cel puțin din perspectiva privată, dar se poate construi într-un termen relativ scurt o structură, astfel încât să satisfacă toate părțile implicate”, a mai menționat Andronescu.

El mai arată că în 2021 au crescut asigurările private cu 47% și că acestea se vor extinde în zona chirurgiei robotice.         

„Dacă e să ne uităm tot în zona de evoluție a decontărilor de asigurări private, am avut o creștere în 2021 vs. 2020 de 47%. E foarte mult, asta spune clar că crește numărul celor care apelează la a se înscrie într-o asigurare și crește destul de abrupt. Sper ca lucrurile să nu se fi întâmplat doar pe perioada pandemiei, și să continue să funcționeze.

Noi tocmai discutam de a introduce și chirurgia robotică în polița de asigurare și suntem în negocieri pentru așa ceva, având în vedere solicitările crescânde.

Ăsta este un motiv pentru care chirurgia robotică trebuie introdusă: timp de spitalizare redus, refacere rapidă, reintrare în activitate. Este extrem de important și nu numai pentru persana respectivă, ci este important la scară mare. E un angrenaj care trebuie bine creat și ulterior întreținut”, a mai menționat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel