Internarea din cauza COVID-19 dublează riscul de respitalizare și de deces în lunile de după vindecare! STUDIU

Dana Lascu |
Data publicării:
Pacienți Covid-19     Foto cu caracter ilustrativ
Pacienți Covid-19 Foto cu caracter ilustrativ

Un studiu amplu din Anglia atrage atenția că pacienții COVID-19 care au fost internați cu forme grave de boală trebuie monitorizați multe luni după externare, pentru că au un risc dublu să respitalizare și deces. 

Un studiu amplu realizat în Anglia și publicat în jurnalul PLOS Medicine (link direct studiu) a constatat că, în comparație cu populația generală, persoanele care au fost spitalizate pentru COVID-19 și au supraviețuit cel puțin o săptămână după externare, aveau un risc de mai mult de două ori mai mare de a muri sau de a fi readmiși la spital în următoarele câteva luni. 

Cercetările anterioare au sugerat că persoanele cu COVID-19 se pot confrunta cu un risc mai mare de probleme de sănătate timp de câteva luni după infecția inițială. Pentru a ajuta la clarificarea riscurilor de sănătate pe termen lung pentru persoanele cu COVID-19, Krishnan Bhaskaran și colegii săi de la London School of Hygiene and Tropical Medicine, Universitatea din Oxford s-au concentrat asupra celor care au fost spitalizați pentru boală. 

Cercetătorii au efectuat o analiză statistică a dosarelor electronice de sănătate din baza de date OpenSAFELY, evaluând date despre aproape 25.000 de pacienți care au fost externați după COVID-19 în 2020 și luând spre comparație un grupă de peste 100.000 de oameni din populația generală. 

Analiza a arătat că, în comparație cu populația generală, persoanele care au fost spitalizate pentru COVID-19 și care au trăit cel puțin o săptămână după externare au avut un risc global de două ori mai mare de readmisie în spital sau de deces în lunile următoare. Cei spitalizați s-au confruntat, de asemenea, cu un risc de aproape cinci ori mai mare de moarte din orice cauză.

Pentru a lua în considerare riscurile după spitalizare date în general de o boală infecțioasă, cercetătorii au luat în considerare și date de la peste 15.000 de persoane care au fost internate pentru gripă între anii 2017-2019. Analiza statistică a constatat că, în comparație cu pacienții cu gripă, pacienții cu COVID-19 s-au confruntat cu un risc combinat ușor mai scăzut de spitalizare sau deces în general. Cu toate acestea, persoanele care au fost spitalizate pentru COVID-19 au avut un risc mai mare (decât pacienții cu gripă) de deces din orice cauză, un risc mai mare de reinternare în spital sau de deces ca urmare a infecției lor inițiale, dar și un risc mai mare de deces din cauza demenței.

Per total, aceste constatări se aliniază celor rezultate din alte cercetări care arată riscuri crescute de probleme de sănătate ulterioare pe care le au persoanele care au fac COVID-19. Autorii sugerează că aceste riscuri ar putea fi atenuate prin politici de creștere a monitorizării pacienților cu COVID-19 după externare, dar și prin cele de conștientizare cu privire la potențialele complicații ale maladiei.

„Descoperirile noastre sugerează că persoanele care au avut un caz sever de COVID-19 care necesită spitalizare au un risc substanțial crescut de a se confrunta cu alte probleme de sănătate în lunile de după spitalizare și este important ca pacienții și medicii lor să fie conștienți de acest lucru, astfel încât orice probleme pe care le dezvoltă să poată fi tratate cât mai repede posibil. Descoperirile noastre subliniază, de asemenea, importanța vaccinării contra COVID, care este cel mai bun instrument pe care îl avem pentru prevenirea COVID-19 sever în primul rând”, a spus Bhaskaran. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel