
Primăria municipiului Reșița, județul Caraș-Severin a montate două căsuțe, pentru perioada de caniculă, dotate cu cele necesare, care vor funcționa, zilnic, între orele 11.00 și 18.00. Județul este sub...
Județul Caraș-Severin este sub cod galben de caniculă de luni dimineață, iar valurile de căldură vor face mercurul din termometre să urce la peste 38 de grade și marți. La Reșița, autoritățile au luat măsuri, monttând două căsuțe în care se va acorda prim-ajutor persoanelor afectate de căldură.
„Cele două căsuțe sunt dotate cu climatizare, cu apă rece și cu câte un pat. Una dintre căsuțe este amplasată în Parcul Tricolorului, iar una în Parcul Cărășana. De asemenea, colegii noștri de la Direcția Asistență Socială monitorizează în permanență bătrânii și persoanele cu dizabilități", a declarat luni, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Primăriei Reșița, Andrei Apostol.
Deși până luni seara nu s-a apelat la serviciile Direcției de asistență socială, Andrei Apostol spune că există disponibilitatea de a ajuta persoanele care nu pot ieși pe căldură afară, pentru a-și face cumpărăturile. Aceste servicii se referă doar la aprovizionarea cu alimente de bază, cu apă și fructe ori cu medicamente.
-
Căldura și tulburările afective, subiectul săptămânii la DrPsy11.07.2025, 23:51
-
Dieta care reduce riscul de Alzheimer, indiferent de vârstă11.07.2025, 14:07
-
-
Europa, în alertă maximă. Pregătiri pentru următoarea pandemie10.07.2025, 13:52
-
-
-
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu02.07.2025, 13:56
-
-
-