
Dr. Mihai Craiu a explicat ce trebuie să luam la noi în concediu, dacă avem avem un copil.
Copii necesită o atenție deosebită în general, dar, cu noile riscuri din actuala pandemie, grija față de aceștia trebuie să se intensifice, mai ales dacă avem în plan să mergem în vacanță cu cei mici.
Medicul pediatru a realizat un video în care explică ce trebuie să conțină trusa de vacanță atunci când cel mic ne însoțește dar și ce putem face pentru a proteja copii de pericole vara.
"Trebuie să avem grijă la igiena alimentației, trebuie să spălăm totul - că sunt fructe proaspete, că sunt alte produse alimentare, trebuie să avem grijă la prepararea termică și la păstrarea lor în frigider.
Trebuie să avem în vacanță întotdeauna o mică trusă de urgență, care poate fi făcută cu ajutorul medicului de familie, sau, din experiență, folosind câteva antitermice, câțiva plasturi, un dezinfectant, un analgezic obișnuit, un pic de fașă.
În ceea ce privesc bolile acute, e bine să ne ferim de aglomerații. De ce? Pentru că nu numai coronavirusul poate fi luat din spații foarte aglomerate și închise. Putem foarte bine la piscină să achiziționăm infecții cu transmitere pe cale orală. Într-o piscină în care stăm foarte aglomerați (...) putem lua orice - începând de la hepatita A și terminând cu enterocolite acute, cu adenovirus.
Atenție la soare
Cei mici sunt la mare risc de insolație. Cu cât e mai mic copilul, cu atât e mai mare riscul. Și riscul există chiar dacă stă copilul sub umbrela de soare. De aceea, copiii foarte mici trebuie să poarte pălărie pe cap și trebuie dați cu o cremă de protecție solară în mod periodic, mai ales dacă intră în piscină sau în apă.
Trebuie să avem grijă și de noi, părinții. Întrucât 80% dintre infecțiile cu noul coronavirus ale copiilor au fost luate de la părinți", a spus dr Mihai Craiu, într-un clip video distribuit pe Facebook.
-
Căldura și tulburările afective, subiectul săptămânii la DrPsy11.07.2025, 23:51
-
Dieta care reduce riscul de Alzheimer, indiferent de vârstă11.07.2025, 14:07
-
-
Europa, în alertă maximă. Pregătiri pentru următoarea pandemie10.07.2025, 13:52
-
-
-
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu02.07.2025, 13:56
-
-
-