EXCLUSIV Prof dr Doina Azoicăi: vaccinurile sunt victimele propriului lor succes

Prof univ Doina Azoicăi de la UMF Iași a declarat la dezbaterea ”Vaccinare, prezent și viitor” consideră că atât oamenii, cât și vaccinurile sunt...
O strategie de medicină preventivă trebuie să fie dinamică și trebuie să fie adaptată permanent la situația globală privind starea de sănătate a populației, consideră prof dr Doina Azoicăi de la UMF Iași. Afirmația a fost făcută în cadrul dezbaterii online a DC Media Group ”Vaccinarea, prezent și viitor”.
”Când ați spus câmp de luptă mă gândeam că nu numai noi, oamenii suntem niște victime, chiar vaccinurile sunt niște victime și afirmația că vaccinurile, la momentul de față, sunt victimele propriului lor succes este foarte adevărată pentru că în momentul în care secolul XIX-secolul XX au fost de maximă focusare pe aceste strategii de prevenție prin vaccinare, categoric că foarte multe boli redutabile cum ar fi difteria, tetanosul, chiar tusea convulsivă au devenit din ce în ce mai rare, iar populația largă își pune întrebarea de ce trebuie să mă mai vaccinez din momentul în care nu am mai văzut de foarte mult timp un caz de difterie - din 2002, Europa este zonă liberă de poliomielită: de ce să ne mai vaccinăm?
Asta este o replică foarte frecventă. Este o eroare pentru că așa cum spuneam, suntem pe un câmp de luptă, iar aceste microorganisme, dacă nu găsesc o populație protejată, revin în forță, și chiar uneori revin cu o brutalitate mai mare decât o știam noi din trecut. Se adaptează și atunci fenomenul acesta de re-emergență poate să ne pună într-o dificultate majoră încât, de aceea poate, există această mișcare antivaccinistă pornită pe premisa că dacă nu mai avem boala de ce trebuie să continuăm să ne vaccinăm”, a declarat Doina Azoicăi.
-
-
-
-
Conjugatele anticorp-medicament, tratamentul care atacă direct cancerul18.09.2025, 13:48
-
Cum ar fi schimbat Campania de vaccinare contra COVID o lege a vaccinării în România. Laszlo Attila, explicații
De ce are nevoie România pentru o aprovizionare eficientă cu vaccinuri: Cristina PRICOP explică
Campania anti-COVID, cu medicii în prim plan. Marius Geantă: trebuie să învățăm din criza anterioară
Vaccinuri compensate sau gratuite pentru bolnavii critici? Dr Gindrovel Dumitra: am solicitat în repetate rânduri
Eșec folosit în favoarea persoanelor seropozitive. Irina Dumitru: am rămas cu foarte multe doze de vaccin și atunci AM DECIS
DEZBATERE ONLINE: „Vaccinarea, prezent și viitor”
Efectele pandemiei. Mihălțan: pacienții fug de controale la spitalele COVID-19
Dan Zaharescu, legea vaccinării: este într-o fază finală
Diana Păun: campania de vaccinare anti-COVID este un succes
Laszlo Attila: De ce ar fi bine ca Agenția Națională a Medicamentului să treacă în subordinea Parlamentului
Radu Gănescu(COPAC), despre Campania de vaccinare contra COVID: contează informarea și educația
Florin Mihălțan, despre vaccinul pentru COVID: A fost un semnal de alarmă pentru unii bolnavi cronici
Andrei Baciu despre beneficiile vaccinării: există zone unde România stă foarte-foarte prost
Dan Zaharescu, ARPIM: e extrem de importantă o comunicare COERENTĂ legată de vaccinuri
Cristina Pricop, vaccinare COVID: tehnologia ARN Mesager este testată și experimentată de zeci de ani
Vaccinarea vârstnicilor. Avocatul Manuela Guia: s-a constatat un DECLIN îngrijorător
Avocata Manuela Guia a vorbit despre legea vaccinării la dezbaterea ”Vaccinarea, prezent și viitor”, organizată de DC Media Group.