Un copil care sforăie puternic în fiecare noapte nu este neapărat doar un „mic sforăitor”. În anumite situații, zgomotele din timpul somnului pot ascunde episoade repetate în care căile respiratorii se blochează, iar somnul și oxigenarea sunt perturbate.
Sforăitul puternic și frecvent este un semnal de alarmă, dar nu înseamnă automat că un copil are apnee de somn.
Apneea poate arăta diferit la copii decât la adulți: unii nu sunt somnoroși ziua, ci devin agitați, iritabili sau au probleme de concentrare.
Amigdalele și vegetațiile adenoidale mărite sunt printre cele mai importante cauze la copiii mici.
Afecțiunea este tratabilă, însă diagnosticul corect necesită evaluare medicală, iar testul de referință este polisomnografia.
Sforăitul unui copil poate părea inofensiv, mai ales dacă apare în timpul unei răceli. Problema apare atunci când zgomotul este puternic, obișnuit și se repetă noapte de noapte.
Apneea obstructivă de somn apare atunci când, în timpul somnului, căile respiratorii superioare se îngustează sau se închid în mod repetat. Mușchii care contribuie la menținerea deschisă a acestor căi respiratorii se relaxează în mod normal în timpul somnului, însă la unii copii pasajul din spatele nasului și al gurii devine prea îngust.
Copilul trebuie atunci să depună un efort suplimentar pentru a inspira. Episoadele pot duce la scăderea nivelului de oxigen din sânge și la întreruperi repetate ale somnului. Chiar dacă micuțul nu se trezește complet și părinții nu observă mereu aceste momente, arhitectura somnului poate fi afectată.
Prevalența exactă a apneei obstructive de somn la copii este dificil de stabilit. O revizuire sistematică din 2024, care a analizat 30 de studii, a găsit estimări de 12,8%-20,4% la copiii de vârstă preșcolară, însă rezultatele trebuie interpretate cu prudență. Studiile au folosit definiții și metode de testare diferite, iar doar două cercetări populaționale au utilizat monitorizare completă a somnului pe parcursul întregii nopți.
Prin urmare, proporția reală a copiilor afectați rămâne incertă.
Sforăitul este unul dintre cele mai importante indicii, dar nu este singurul.
Părinții pot observa:
respirație pe gură;
somn agitat;
pauze în respirație;
episoade în care copilul gâfâie sau inspiră brusc;
respirație sacadată;
mișcări frecvente în timpul somnului;
efort vizibil pentru a respira, inclusiv mișcarea accentuată a pieptului și abdomenului.
Important: nu orice copil care sforăie are apnee obstructivă de somn. Simptomele pot ridica suspiciunea, dar nu sunt suficiente pentru stabilirea diagnosticului.
Unul dintre motivele pentru care apneea de somn poate trece neobservată la copii este că manifestările din timpul zilei nu seamănă întotdeauna cu imaginea clasică a unui adult epuizat care abia își ține ochii deschiși.
Unii copii pot deveni neobișnuit de activi, iritabili sau impulsivi. Alții pot avea dificultăți de concentrare, probleme de comportament sau rezultate mai slabe la învățare.
Aceste manifestări pot semăna cu cele întâlnite în ADHD sau pot agrava dificultățile unui copil care are deja această tulburare. Asta nu înseamnă însă că un copil hiperactiv are automat apnee de somn. Cele două probleme pot exista separat sau împreună, motiv pentru care evaluarea trebuie făcută medical, nu prin alegerea unui singur diagnostic.
Somnul fragmentat în mod repetat este asociat cu probleme de comportament, dificultăți de învățare și o calitate mai redusă a vieții.
Cercetările au identificat, de asemenea, asocieri între apneea obstructivă de somn și modificări ale mecanismelor care controlează tensiunea arterială și metabolismul, inclusiv reglarea glicemiei. Efectele nu sunt însă identice la toți copiii și depind, printre altele, de severitatea afecțiunii.
La copiii mici, una dintre principalele explicații este reprezentată de amigdalele și vegetațiile adenoidale mărite.
Amigdalele se află în partea posterioară a gâtului, în timp ce vegetațiile adenoidale, cunoscute popular drept „polipi”, sunt situate în spatele nasului. Pentru că un copil are oricum căi respiratorii mai înguste decât un adult, țesutul mărit poate ocupa suficient spațiu pentru a îngreuna trecerea aerului.
Dar nu este singurul factor.
Un risc mai mare este asociat și cu:
obezitatea;
anumite particularități ale formei craniului sau maxilarului;
rinita alergică;
astmul;
nașterea prematură;
anumite afecțiuni genetice.
Copiii cu sindrom Down, de exemplu, au o prevalență mult mai mare a apneei obstructive de somn.
Creșterea obezității infantile este un alt element important atunci când medicii evaluează riscul.
La nivel global, proporția copiilor și adolescenților cu vârste între 5 și 19 ani care au obezitate a crescut de la aproximativ 2% în 1990 la circa 8% în 2022, potrivit unei ample analize a studiilor populaționale.
Excesul de țesut din jurul căilor respiratorii poate contribui la îngustarea acestora, ceea ce poate favoriza apariția sau persistența apneei obstructive.
Totuși, este important de subliniat că apneea nu este o problemă exclusivă a copiilor cu obezitate. Un copil normoponderal poate dezvolta această afecțiune, inclusiv din cauza amigdalelor și vegetațiilor adenoidale mărite sau a particularităților anatomice.
Un alt factor cercetat este poluarea aerului.
Studiile observaționale au găsit asocieri între expunerea la particule fine din aer și sforăitul puternic obișnuit, precum și alte tulburări respiratorii în timpul somnului.
Dar există o limită importantă: aceste cercetări nu demonstrează că poluarea provoacă direct apneea obstructivă de somn. Ele indică o asociere care merită investigată în continuare.
Dacă un copil sforăie puternic și frecvent, are pauze de respirație, gâfâie, respiră predominant pe gură sau pare că depune efort pentru a respira în timpul somnului, este recomandată o evaluare medicală.
Medicul de familie poate îndruma copilul către pediatru, specialist ORL sau un centru de somnologie.
Polisomnografia, cunoscută drept studiul de somn nocturn, este testul de referință.
În timpul investigației, senzori monitorizează mai multe funcții, printre care:
activitatea cerebrală;
fluxul de aer;
efortul respirator;
ritmul cardiac;
nivelul oxigenului din sânge.
Astfel, medicii pot determina dacă respirația este blocată în mod repetat și cât de mult este perturbat somnul.
Există și o soluție simplă care poate ajuta medicul: un scurt videoclip cu copilul în timp ce doarme.
Cercetările preliminare privind utilizarea înregistrărilor realizate cu smartphone-ul sugerează că acestea ar putea ajuta la evaluarea și prioritizarea copiilor care au nevoie de investigații.
Dar telefonul nu poate pune diagnosticul. Un videoclip poate oferi indicii despre sforăit sau respirație, însă nu înlocuiește polisomnografia.
Nu există un singur tratament potrivit pentru toți copiii.
Atunci când amigdalele și vegetațiile adenoidale mărite blochează căile respiratorii, îndepărtarea lor chirurgicală este adesea primul tratament propus.
Un studiu randomizat care a inclus 464 de copii a arătat că intervenția chirurgicală a îmbunătățit simptomele, comportamentul, calitatea vieții și rezultatele studiului de somn comparativ cu strategia de așteptare vigilentă.
Totuși, operația nu a determinat o îmbunătățire semnificativ mai mare a rezultatului principal al studiului, care a evaluat atenția și abilitățile mentale implicate în planificarea și controlul comportamentului.
Și mai important: operația nu garantează întotdeauna dispariția apneei.
Până la 40% dintre copii pot avea în continuare apnee obstructivă de somn după intervenție, iar riscul este mai mare în cazul copiilor cu obezitate, forme severe ale bolii sau alte probleme medicale.
În formele ușoare, medicul poate recomanda monitorizarea copilului sau tratarea inflamației nazale.
Spray-urile nazale antiinflamatoare cu corticosteroizi pot ajuta unii copii, însă dovezile științifice nu sunt uniforme.
Au fost propuse și exerciții pentru musculatura gurii și feței, dar studiile care susțin această abordare sunt de dimensiuni reduse și au rezultate inconsistente. În mod similar, dovezile privind utilizarea aparatelor ortodontice la copii sunt încă limitate.
Dacă operația nu este indicată sau dacă apneea persistă după intervenție, poate fi recomandată terapia CPAP.
Dispozitivul furnizează aer la o presiune ușoară printr-o mască, ajutând la menținerea căilor respiratorii deschise pe durata somnului.
Unele forme ușoare de apnee obstructivă se pot ameliora pe măsură ce copilul crește. În alte situații, problema persistă sau chiar se agravează.
De aceea, simplul fapt că „o să-i treacă” nu este întotdeauna o strategie bună atunci când există semne repetate de tulburare respiratorie în timpul somnului.
Ghidurile pediatrice recomandă ca, în cadrul controalelor medicale de rutină, părinții să fie întrebați inclusiv dacă „copilul dumneavoastră sforăie?”
Este o întrebare aparent banală, dar poate deschide ușa către o problemă care altfel ar rămâne ascunsă.
Apneea obstructivă de somn la copii este tratabilă, însă poate fi ușor trecută cu vederea. Un copil care pare permanent agitat, este neobișnuit de activ sau întâmpină dificultăți de concentrare nu are neapărat nevoie doar de o explicație legată de comportament.
Uneori, răspunsul se află în orele în care copilul doarme.
Iar dacă, în fiecare noapte, liniștea este întreruptă de sforăit puternic, gâfâieli, pauze de respirație sau efort vizibil pentru a inspira, merită ca părinții să nu trateze aceste semne drept o simplă particularitate amuzantă a somnului.