Blackout, ghid de supraviețuire. Cum faci căldură și lumină în casă și ce faci pentru a-ți creşte temperatura corporală

Giorgiana Croitoru |
Data actualizării: | Data publicării:
Blackout - Foto: Freepick
Blackout - Foto: Freepick

Blackout. Ce trebuie să știi în cazul în care se întâmplă o pană de curent la nivel național sau internațional.

Viena a atras atenția asupra unui risc încă din octombrie 2021, și și-a informat populația asupra unui Blackout, care ar afecta aprovizionarea, traficul, comunicațiile, mass-media și siguranța publică.

"Luăm în calcul o întrerupere de curent în viitorul apropiat", a avertizat atunci Klaudia Tanner, ministrul apărării din Austria.

Atunci, autoritățile din Austria nu-și puneau problema dacă va fi acest "Blackout", ci când se va întâmpla. 

Tratamentul salvator pentru infarctul miocardic. Deac, cifre încurajatoare: Altfel inima se oprește și nu se mai poate face nimic. Decesele, în scădere, de la 30% la 5%

Acum, Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, a explicat ce trebuie să facem dacă rămânem fără curent şi gaze timp de 3 zile.

Potrivit lui Dumitru Chisăliță, exercițiul care va avea loc în România va fi cu prilejul zilelor prevenirii dezastrelor.

Cum faci căldură dacă nu mai ai nicio sursă de încălzire?

"Da, acum vorbim despre o pană de curent majoră. Asta înseamnă că într-adevăr, trebuie să existe un număr mare de ore în care oamenii nu au curent și nu au alte alternative. Adică vorba aceea, nu pot să se urce mașină, să plece la țară unde au lemne şi petrol la lampă. În acel moment sunt o serie de măsuri care se pot lua. Aceste măsuri pleacă de la a putea să-ți faci o anumită temperatură în interiorul imobilului.

Această temperatură, în primul și în primul rând poți să o reconstruiești ținând seama de evitarea pierderilor de energie din apartament sau din casă, printr-o localizare într-un spațiu al casei care presupune în primul și în primul rând cât mai multe zone tampon cu aer care să izoleze față de exterior, care presupune construirea unui mic adăpost, gen cort, să spunem, niște pături care se pun peste o masă, care poate să fie căptușită din diverse materiale care să permită menținerea temperaturii și care, foarte important, trebuie să se găsească într-o zonă a casei care să-ți permită accesul ușor către bucătărie, către zona de alimentație și către bani", a declarat Dumitru Chisăliță, la Antena 3 CNN.

Ce faci pentru a-ți creşte temperatura corporală?

"Aici există o serie de, hai să spunem, experimente care s-au făcut sau le-am făcut și care merg de la consuma o cantitate importantă de apă, care merg de la o alimentație care să fie constantă și să fie bogată în anumite substanțe care permit corpului să-și ia elementele nutritive și să-și mențină această temperatură, care pleacă de la un anumit mod de îmbrăcare, atât în ceea ce privește îmbrăcarea corporală, cât și obligatoriu, o anumită acoperire a anumitor părți care presupun ca o pierdere mare a cantității de energie dinspre corp către exterior, cum ar fi extremitățile, mâinile, picioare, cum ar fi capul, cum ar fi gâtul și care ar trebui să fie protejate în mod principal", a mai spus el.

Cum faci lumină în casă dacă nu ai curent?

"Pentru asta e nevoie ca în permanență să avem la îndemână pentru situații neprevăzute, să spunem, în special baterii și lanterne, dar și alte sisteme, cum ar fi lămpașe, lumânări.

Bateriile şi lanternele sunt ideale, deoarece celelalte elemente pot să ducă la anumite accidente care pot să apară la un moment dat în interiorul imobilului și care nu sunt de dorit.

În același timp, un element foarte important este că trei zile n-o să poți să trăiești în întuneric.

Asta presupune ca în zona în care, să spunem, te-ai izolat din punct de vedere termic pe timpul zilei, să faci lumină, astfel încât să poți să te bucuri de razele duminică naturale.

Cum depozitezi şi prepari alimentele?

Bronșiolita: ce este, simptome, cauze, tratament. Dorobăț și Marinescu: NU este o boală ușoară! Este una din formele grave de afectare respiratorie. Nu ar trebui să ne mirăm

E un element foarte important. În general, hrana caldă este un element absolut necesar, dar neavând surse, trebuie să te gândești fie să ai la îndemână, fie să-ți construiești dintr-o cutie, de exemplu, de metal, o lampă cu spirt pe care s-o folosești pentru a-ți încălzi alimente de tip conserve, pentru a-ți face un ceai, pentru a-ți face o supă, să spunem, la plic.

Adică diverse alimente care se pot conserva și care pot să fie ușor preparat și la temperaturi nu foarte ridicate.

Interacţiunea socială, importantă în caz de blackout

Trebuie să ne aducem aminte că într-un bloc stau mai mulți oameni, stau mai multe familii, că pe stradă sunt mai mulți oameni. Asta înseamnă că există posibilitatea ca la un moment dat timp, în timpul celor 3 zile să nu folosim neapărat telefonul sau alte elemente, ci pur și simplu să interacționăm, să ne deplasăm până la vecini, mai ales dacă sunt poate mai în vârstă sau au anumite probleme de sănătate. Cu ocazia asta constatăm și care este starea lor, să discutăm, să povestim.

Foarte important să existe o interacțiune în interiorul familiei, să se desfășoare anumite jocuri, să existe o anumită comunicare, pentru că până la urmă avem nevoie de această interacțiune, mai ales în aceste momente", a mai explicat Dumitru Chisăliță.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel