Cancerul cervical, prevenit cu o singură doză de vaccin împotriva HPV?

cancer_389921_1280_44507200 Cancer

O singură doză de vaccin contra papilomavirusului uman (HPV) s-a dovedit la fel de eficientă ca doze multiple pentru prevenirea bolilor cervicale preinvazive, susține un studiu.

Cancer cervical, HPV. O cercetare recentă susține că o singură doză de vaccin contra papilomavirusului uman (HPV) ar fi la fel de eficientă ca doze multiple pentru prevenirea bolilor cervicale preinvazive, care ulterior se poate dezvolta în cancerul de col uterin. Rezultatele au fost publicate online în jurnalul CANCER.

Medicul Ana M. Rodriguez de la Universitatea din Texas Medical Branch la Galveston, SUA, și colegii ei au analizat informații despre femeile cu vârste între 9 și 26 de ani care nu au fost vaccinate sau care au primit unul sau mai multe HPV doze de vaccin între ianuarie 2006 și iunie 2015. Analiza a cuprins 133.082 de femei (66.541 vaccinate și 66.541 nevaccinate). Pentru femeile cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani, cele care au primit una, două sau trei doze de vaccin HPV au avut rate mai mici de boală cervicală preinvazivă decât adolescenții care nu au fost vaccinați, potrivit sciencedaily.

În cinci ani, 2,65 dintre adolescenții nevaccinați cu vârsta cuprinsă între 15 și 19 ani au dezvoltat o boală preinvazivă a colului uterin, comparativ cu 1,62%, 1,99% și 1,86% în grupele cu o singură, două și, respectiv, trei doze. Riscul de boală cervicală preinvazivă a fost de 36%, 28% și 34% mai mic pentru adolescenții care au primit una, două și, respectiv, trei doze, comparativ cu adolescenții care nu au fost vaccinați. ”Acest studiu arată impactul vaccinării la vârste tinere și protecția sa pe termen lung împotriva cancerului de col uterin. Este important să educăm părinții despre nevoia de a-și vaccina copiii", a spus medicul Ana Rodriguez. 

Studiul, AICI.

Google News icon  Urmărește-ne și pe Google News - abonează‑te!

Articole similare
300x250
300x250