Klaus Iohannis, de la ceremonie la spital. A fost operat
Președintele Klaus Iohannis, care a participat în această dimineață la o ceremonie în Parcul Carol, la Mormântul Ostașului Necunoscut, dedicat Zilei Armatei Române, a fost internat și operat...
Președintele Klaus Iohannis a ajuns de la ceremonie la spital. „Astăzi, 25 octombrie a.c., președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, a fost internat în Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila" (SUUMC), în vederea efectuarii unei intervenții minim invazive artroscopice la umărul stâng", au anunțat oficial reprezentanții unității medicale.
Operația a fost minim invazivă, recuperarea va fi rapidă
Dimineață, președintele participase la o ceremonie în Parcul Carol, la Mormântul Ostașului Necunoscut, dedicat Zilei Armatei Române.
Medicii au anunțat și ce tratament i-au prescris președintelui României.
Intervențiile minim invazive sunt ușor suportate de pacienți iar recuperarea este mult mai rapidă.
„Intervenția a decurs fără probleme. Pacientul urmează tratament antialgic, antiinflamator și antibioterapie cu spectru larg, începând, încă din această seară, în post-operator, procedurile de recuperare fizică, conform protocolului aplicat în cazul unui astfel de tratament chirurgical", se arată în documentul citat.
„Anterior, domnul președinte al României a fost supus aceleași proceduri minim invazive artroscopice și pentru tratamentul afecțiunilor suferite la nivelul articulației umărului drept", mai precizează sursa citată.
EXCLUSIV Al patrulea transplant hepatic reușit la SANADOR. Dr. Dragoș Romanescu: Cel mai complex. Recuperare rapidă
EXCLUSIV Puncție hepatică: ce este, când se face și de ce să nu te temi de ea. Dr. Dragoș Romanescu: Poate fi evitată. O valoare AFP peste 400 e suficientă pentru tratament
Medicul chirurg Dragoș Romanescu ne-a vorbit despre puncția hepatică. Pentru ce este utilizată puncția și când e nevoie de ea.
Anestezia în trombectomia endovasculară, impact asupra pacienților cu AVC
EXCLUSIV Semnul banal al AVC-ului. Dr. Sorin Băilă: Nu vezi cu un ochi
Acesta este cel mai banal semn al AVC-ului. Nici măcar nu îți dai seama că, de fapt, ai suferit un accident vascular cerebral ischemic.
EXCLUSIV "Cancerul nu mai este o sentință la moarte!" Prof. dr. Ioan Cordoș: Nu este o catastrofă. Nici infarctul nu mai este o curiozitate, deși poate să te omoare în câteva secunde
EXCLUSIV Limfedemul: ce este și cum se tratează. Cum știi dacă ai vase limfatice. Marius Ciurea: Duce la handicap sever. Membru umflat, greu și dureros
Anestezia generală: metoda folosită în timpul operației influențează recuperarea? Un studiu pe 2.507 pacienți aduce răspunsul
EXCLUSIV Metode terapeutice în chirurgia hepatică. Acad. prof. dr. Irinel Popescu: Metastazele prind o mare parte din ficat
EXCLUSIV Telechirurgia de la proiect militar la revoluție medicală în era conectivității globale. Dr. Mugurel Bosînceanu: E necesară o întreagă echipă
EXCLUSIV Cancerul care dă simptome târziu. Substanța verde care arată tumoarea. Buliga: E plin de ganglioni. Cancerul și imunitatea sunt două lucruri direct legate
EXCLUSIV Chirurgia robotică, standardul de aur. Dr. Teodor Buliga (SANADOR) la DC Medical și DC News
Hernie inghinală: cauze, simptome și tratament. Semnul umflăturii de pe burtă. Greșeala pe care o faci zilnic și care provoacă hernia inghinală
Ce este o hernie inghinală, când și de ce apare. Care sunt cauzele și simptomele herniei inghinale și cum se poate trata.
De ce nu este recomandat să mănânci înainte de operație
Ulcerațiile membrelor inferioare, complicații. Ionuț Munteanu: Se pot infecta. Pot duce la amputație
Ai scolioză? Operația nu este la fel pentru toată lumea. Ce arată cea mai nouă analiză
EXCLUSIV Când este nevoie de chimioterapie. Semnul care stabilește stadiul cancerului. Medicul Ioan Cordoș: Atunci știm exact stadiul! Ei stabilesc dacă e incipient sau avansat
Sindromul de abdomen acut, cauza mai multor boli. Răzvan Stavri: E de intensitate mare. Trebuie pus un diagnostic rapid
Chirurgia conservatoare, inovație în medicină. Ce presupune și care sunt beneficiile
Chirurgia conservatoare, inovație în medicină. Ce presupune și care sunt beneficiile.
EXCLUSIV Chirurgia viitorului: vor putea roboții să opereze singuri. Dr. Mugurel Bosînceanu: Chirurgul își asumă întreaga responsabilitate
EXCLUSIV Ciocolata, nocivă pentru rinichi. Manu: Ai voie să mănânci o bucățică de ciocolată, cu o condiție. În anii ‘90 oamenii își pierdeau rinichiul, erau operați de două-trei ori pe aceleași rinichi
Ce efect nociv are ciocolata pentru rinichii noștri. Ce trebuie să mănânci imediat după ce ai concumat ciocolată, pentru a nu avea probleme.
EXCLUSIV Care este rolul colesterolului. Dr. Sorin Băilă: Ne-am năpustit cu toate armele împotriva colesterolului. Este o structură esențială
Care este, de fapt, rolul colesterolului în organism. Acest lucru ni l-a explicat dr. Sorin Băilă.
EXCLUSIV Chirurgia toracoscopică și robotică, avantaje în tratarea afecțiunilor pulmonare. Dr. Bogdan Tănase: Se vindecă mai repede
Aceste tratamente ale afecțiunilor pulmonare oferă avantaje multiple pacienților.
