Pandemia de COVID-19 rămâne doar un subiect tabu în China, la 5 ani de la anunțul primului deces legat de virus
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
Medicul neurolog Renică Diaconescu a declarat, într-un interviu pentru DC Medical, că s-a mărit numărul accidentelor vasculare hemoragice.
Neurologul Renică Diaconescu a atras atenția, într-un interviu acordat DC Medical, că perioada stării de urgență a dus la o creștere a consumului de alcool în mediul rural, iar efectele acestei creșteri nu sunt deloc bune. Specialistul a amintit una dintre consecințe: băuturile alcoolice duc la creșterea hipertensiunii arteriale şi de aici e doar un pas până la boli cardiovasculare.
Acesta a observat o înmulțire a cazurilor de accidente vasculare hemoragice. Medicul explică pe înțelesul tuturor: ”La cei care consumă alcool, vasele sunt mult mai friabile şi la o creştere a tensiunii plesnesc mult mai repede. Ar putea fi şi stresul şi probabil că mulţi dintre ei, nemaiavând posibilitatea să-şi ia medicamentele, au întrerupt tratamentul, ori acest lucru este foarte grav”. Neluarea pastilelor înseamnă o creștere bruscă a valorii tensiunii arteriale.
”Tensiunea arterială e un cal pe care îl înveți cu tratamentul. Îl ții în frâu și dacă i-ai luat frâul se duce. Așa și hipertensiunea arterială. (...) A crescut cu 15% rata accidentelor vasculare hemoragice, mai ales la cei tineri. Avem pacienţi de 42-45 de ani cu accidente vasculare hemoragice. Fără să fie anevrisme sau malformaţii, deci din cauza hipertensiunii arteriale”, mai precizează neurologul.
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.