UE a semnat un contract pe 4 ani cu Moderna pentru vaccinuri împotriva COVID-19
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Autoritățile au anunțat că au primit anticorpi monoclonali de la Italia prin Mecanismul de Protecție Civilă al UE. Acești anticorpi vor ajuta bolnavii cu forme severe de...
Potrivit unei postări de pe rețelele sociale ale Guvernului României, mii de bolnavi cu forme severe de COVID vor beneficia de anticorpi monoclonali.
”România a obținut astăzi o șansă la recuperare pentru câteva mii de pacienți care ar putea dezvolta forme severe din cauza COVID, dar și o gură de oxigen pentru sistemul medical. Anticorpii monoclonali au fost obținuți prin Mecanismul de Protecţie Civilă al UE. Acum vedem beneficiile pe care le avem pentru că în anii trecuți România a acordat ajutor umanitar altor state europene.
Continuăm să facem eforturi pentru obținerea și a altor medicamente și produse medicale necesare pentru a putea trata toți pacienții care au forme severe”, se arată pe Facebook-ul Guvernului.
Tot legat de subiectul anticorpilor monoclonali, cercetători de la Spitalul Universitar din Lausanne şi de la Şcoala Politehnică Federală din acest oraş elveţian au anunţat marţi descoperirea unui anticorp monoclonal capabil să neutralizeze toate variantele coronavirusului SARS-CoV-2, inclusiv varianta Delta. Descoperirea ştiinţifică, publicată în revista specializată 'Cell Reports', a fost obţinută prin izolarea limfocitelor pacienţilor cu COVID-19.
Noul anticorp este ''unul dintre cei mai puternici împotriva coronavirusului SARS-CoV-2 identificaţi până în prezent''. Conform explicaţiilor acestei instituţii, el blochează proteinele Spike şi împiedică astfel infectarea celulelor pulmonare, ceea ce opreşte procesul de replicare virală şi permite sistemului imunitar al pacientului să elimine coronavirusul din organism.
Cercetătorii elveţieni susţin că noul anticorp monoclonal este mai durabil, oferind protecţie timp de până la şase luni, faţă de 3-4 săptămâni în cazul altor anticorpi. ''Aceasta îl face să fie un tratament preventiv interesant pentru persoanele nevaccinate din categoriile de risc sau pentru persoanele vaccinate care nu au reuşit să producă un răspuns imunitar'', semnalează universitatea elveţiană.
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.