EXCLUSIV Greșeala mortală pe care o facem când suntem răciți. Adrian Marinescu: Le luăm ca pe bomboane
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
O companie germană a dezvoltat o aplicație care poate depista infecția COVID-19 în numai câteva minute, scanând ochii.
O companie germană cu sediul în München speră să contribuie la o nouă eră a testării pentru depistarea coronavirusului cu o procedură de scanare a ochilor care, potrivit reprezentanţilor săi, poate identifica în doar trei minute purtătorii virusului şi are o rată de succes de 95%.
Semic RF şi-a dezvoltat aplicaţia de scanare alături de colegi din Statele Unite şi, în aşteptarea avizelor legale, speră ca aceasta să fie lansată până la sfârşitul lunii viitoare, după cum a declarat director general al companiei, Wolfgang Gruber.
Procedura se bazează pe utilizarea unei fotografii a ochilor, realizată cu un smartphone, şi identifică virusul prin intermediul unei inflamaţii simptomatice a membranei conjunctive oculare supranumită ''ochi roz'' .
''Am reuşit să izolăm COVID-19 din peste două milioane de nuanţe diferite de roz'', a explicat Gruber. Potrivit spuselor sale, aplicaţia, testată deja pe un număr de peste 70.000 de persoane, poate procesa până la un milion de scanări pe secundă, existând opţiunea de a extinde această capacitate. Cu ajutorul acesteia s-ar putea reveni la participarea unor mulţimi mari de persoane la evenimente precum concerte şi meciuri de fotbal, arată surse citate de Agerpres.
''Deschideţi aplicaţia, faceţi o poză a ambilor ochi, o trimiteţi pentru evaluare, apoi se poate stoca rezultatul evaluat sub formă de cod QR în smartphone-ul persoanei testate'', a adăugat Gruber.
În prima fază, aplicaţia se adresează companiilor şi utilizatorilor comerciali, la un cost de 480 de euro (570 de dolari) pe lună, fiind planificată o lansare ulterioară pentru persoane fizice.
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.