Cadou muzical pentru cadrele medicale din spitalele COVID. GALERIE FOTO
Câţiva tineri artişti de la Filarmonica arădeană au susţinut, miercuri, 7 aprilie, recitaluri, în faţa celor două spitale COVID-19 din municipiul Arad, dorind să dedice piesele cadrelor medicale, cu ocazia...
Artiştii şi-au adus instrumente şi partituri şi s-au instalat în faţa Spitalului TBC, iar apoi în faţa fostului spital municipal - care este acum secţie COVID-19 în cadrul Spitalului Judeţean - oferind un spectacol pentru cadrele medicale.
Tinerii au interpretat mai multe piese de muzică clasică, iar cadoul muzical a fost primit cu aplauze de către personalul medical, care a urmărit recitalurile fie de afară, fie de la ferestre.
Cum au reacționat medicii
"Într-o perioadă care este deosebit de grea pentru noi şi în care am fost supuşi la foarte multă presiune mediatică, gestul este extraordinar, unul de solidaritate cu eforturile noastre.", a spus dr. Dana Olar, medic primar pneumolog.
"A trecut mai bine de un an de când nu am fost la Filarmonică şi suntem zi de zi la spital. Ne bucurăm că sunteţi alături de noi şi vă mulţumim pentru susţinere.", le-a transmis artiştilor dr. Gigi Aiordăchioae, medic primar chirurg, coordonator secţie COVID-19.
Şi artiştii s-au declarat emoţionaţi, pentru că nu au mai cântat de mult timp în public.
"Am avut emoţii, pentru că ştim că medicii nu au mai fost de mult la concert, dar nici noi nu am mai văzut de ceva timp o sală plină.", a spus Sergiu Bacoş, instrumentist.
Pe 1 aprilie, un grup de arădeni a dus buchete şi ghivece cu flori cadrelor medicale de la cel mai mare spital COVID-19 din judeţul Arad, cel din cartierul Grădişte, în semn de recunoştinţă pentru contribuţia lor la combaterea efectelor pandemiei şi ca o replică la protestele care au avut loc în ţară faţă de măsurile luate de autorităţi pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2.
Personalul medical din cadrul secțiilor COVID-19 din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a avut parte de o...
Publicată de Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Arad pe Miercuri, 7 aprilie 2021
-
-
-
Te trezești noaptea cu inima bătând puternic? Ce poate însemna12.10.2026, 21:46
-
Ce risc ascund foarfecele și mașinile de tuns12.10.2026, 20:55
-
Menstruație regulată, dar simptome mai severe? Cine e mai predispusă12.10.2026, 19:41
EXCLUSIV Creierul, afectat dramatic de pandemia de COVID. Valentin-Veron Toma: Sunt mai multe forme de psihoză, de demență. E o accelerare a unor fenomene care păreau să fie într-un ritm mai lent
SUA restrânge condiţiile de acces la vaccinurile anti-COVID-19. Cine mai are voie să se vaccineze
EXCLUSIV COVID, gripa și virusul sincițial respirator: triplă agresiune. Pleșca: Prevenția înseamnă să ne întoarcem la recomandările din timpul pandemiei!
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
De ce copiii care răcesc mai des sunt mai protejați de COVID-19. Explicațiile cercetătorilor
Long COVID, impact asupra creierului
Spray-ul nazal pentru alergii care poate preveni COVID-ul, răceala și alte infecții respiratorii
Vaccinul anti-COVID a scăzut incidența AVC-urilor și a infarctului
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
EXCLUSIV Medicamentul banal pentru răceli sau infecții, nociv pentru sănătate. Anca Crupariu: Efect dramatic
Creștere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
Numărul cazurilor de COVID 19 scade, dar reinfectările continuă să crească. Ce trebuie să știi
EXCLUSIV Greșeala mortală pe care o facem când suntem răciți. Adrian Marinescu: Le luăm ca pe bomboane
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
Noile vaccinuri anti-COVID-19, autorizate de FDA pentru persoanele peste 65 de ani
Impactul pe termen lung al COVID-19: Simptome persistente și efecte asupra calității vieții
COVID, impact grav asupra creierului
Originea COVID-19 rămâne un mister. Ce ascunde China? Ce s-a întâmplat, de fapt, în Wuhan
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Medicii avertizează: FLiRT, FLuQE și LB.1, variante COVID-19, se răspândesc. "Au modificări în proteina spike. Ignoră imunitatea de la vaccin sau infectarea anterioară
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Celule zombie în vasele de sânge. Uite ce s-a întâmplat cu sângele tău dacă ai avut COVID
Câți oameni au murit, de fapt, de COVID? Adevărul nespus despre numărul real al deceselor COVID-19
EXCLUSIV Ce să faci după un test pozitiv COVID-19. Cât timp mai trebuie să te izolezi. Prof. dr. Simin Aysel Florescu explică
Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Ce se întâmplă cu cei care NU au avut COVID
Scădere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19 în România
UE a semnat un contract pe 4 ani cu Moderna pentru vaccinuri împotriva COVID-19
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
