Coronavirus: Chinia deblochează 43 de miliarde de dolari pentru a ajuta companiile în lupta cu epidemia
Banca Centrală a Chinei a anunţat deblocarea a 300 miliarde de yuani (43 miliarde de dolari), pentru a ajuta companiile implicate în lupta cu epidemia.
Coronavirus, China: Banca Centrală a Chinei a anunţat duminică deblocarea a 300 miliarde de yuani (43 miliarde de dolari) în cursul acestei săptămâni, pentru a ajuta companiile implicate în lupta cu epidemia de coronavirus care a lovit China şi a contaminat zeci de mii de persoane.
Epidemia care a început în oraşul Wuhan (centru) paralizează mari părţi din ţară şi riscă să afecteze o economie care a început deja să încetinească, potrivit unor surse citate de agerpres.ro.
În replică, Banca Centrală a Chinei (PBOC) va oferi luni o primă tranşă de fonduri speciale, care va ajuta instituţile financiare să acorde credite către companiile cheie implicate în prevenţia şi controlul epidemiei.
Potrivit unui comunicat al viceguvernatorului PBOC, Liu Guoqiang un număr de nouă mari bănci naţionale, precum şi bănci locale din zece provincii şi oraşe, îndeplinesc condiţiile necesare pentru a beneficia de aceste fonduri. Cele zece regiuni includ provincia Hubei (epicentrul epidemiei de coronavirus), alături de Zhejiang, Guangdong, unde este amplasată capitala Beijing, şi centrul financiar Shanghai.
Acest impuls financiar este destinat să ajute companiile atât la nivel naţional cât şi la nivel local a explicat Liu Guoqiang, care a subliniat că "instituţiile financiare trebuie să examineze şi să acorde rapid împrumuturile" astfel încât fondurile să poată fi puse la dispoziţie în două zile. Viceguvernatorul PBOC a adăugat că Banca Centrală va urmări modul în care vor fi utilizate fondurile şi a avertizat că oricine va încălca regulile va fi sancţionat.
-
-
-
-
-
De ce nu trebuie reîncălzit orezul de mai multe ori11.10.2026, 16:00
COVID, impact asupra creierului. Reduce nivelul de cortizol
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
EXCLUSIV COVID, infecție bianuală. Dr. Simin Aysel Florescu: Vom avea de două ori pe an. În sezonul rece, concomitent cu gripa
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
ARN-ul autoamplificator, o nouă speranță pentru vaccinurile COVID-19 și tratamentele pentru cancer
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
De ce copiii care răcesc mai des sunt mai protejați de COVID-19. Explicațiile cercetătorilor
Ce se întâmplă cu cei care NU au avut COVID
COVID, impact major asupra creierului. Efectele vizibile chiar și după 3 ani de la infectare
Impactul COVID-19 asupra Europei. România și Bulgaria, țările cu cea mai ridicată mortalitate
Formele ușoare de COVID-19, impact asupra inimii
FDA aprobă vaccinul Novavax COVID, dar doar pentru unii. Cine poate beneficia de el
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
SUA restrânge condiţiile de acces la vaccinurile anti-COVID-19. Cine mai are voie să se vaccineze
Cum s-a răspândit COVID-19 prin coloana de aerisire a blocurilor vechi
COVID, impact grav asupra creierului
Ce se întâmplă dacă ai avut COVID. Legătura dură cu AVC și Parkinson
Cum ne afectează oboseala cronică și Long COVID corpul
De ce apar mereu noi variante COVID. Ce s-a aflat despre boală
Long-COVID lovește femeile mai mult decât bărbații. Efectul secundar care apare la femeile de peste 40 de ani
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
China rupe tăcerea: SUA a creat COVID! Au publicat dovezile lor care exclud că Wuhan a fost cauza
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Conexiune surprinzătoare între COVID-19 și regresia cancerului. COVID activează celulele anti-cancer
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
Alertă COVID-19 în România. 4.846 de cazuri noi raportate într-o singură săptămână
Infecția cu COVID în sarcină, legată de risc dublu de autism la bebeluși
EXCLUSIV Paxlovid: când apare în România, cine îl poate lua. Cum acționează nirmatrelvir și ritonavir, substanțele din Paxlovid. Rafila: S-a semnat contractul. Va fi disponibil la recomandarea medicului
Ai rămas fără miros după COVID? Cât timp poate persista problema
Vaccinul anti-COVID a scăzut incidența AVC-urilor și a infarctului
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
