Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Numărul cadrelor medicale infectate cu COVID-19 a crescut la 22 în judeţul Sibiu. Majoritatea sunt de la secţia de Gastroenterologie din Spitalul Judeţean.
COVID-19, SIbiu. 22 de cadre medicale din Sibiu sunt infectate cu noul coronavirus. ”În ceea ce priveşte situaţia cadrelor medicale din judeţul Sibiu, până în prezent un număr de 22 cadre medicale au fost confirmate pozitiv în urma testării COVID-19. Dintre acestea, 15 sunt cadre medicale de pe secţia de Gastroenterologie a Spitalului Judeţean Sibiu. Precizăm faptul că secţia de Gastroenterologie din cadrul spitalului este secţie COVID. Au fost luate măsuri de dezinfecţie imediate. Pentru pacienţii fără suspiciune sau confirmare pozitivă COVID-19, investigaţiile medicale gastroenterologice se fac în cadrul Spitalului CFR. Doi medici sunt confirmaţi şi un ambulanţier din cadrul SAJ Sibiu; trei asistenţi SCJU Sibiu secţia ATI, un asistent Obstetrică şi Ginecologie”, a explicat Andreea Ştefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu, citată de Agerpres.
Până la ora scrierii acestei știri au fost confirmate pozitiv cu COVID-19 90 de persoane în judeţul Sibiu, fiind înregistrate opt decese.
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.