Dr Carmen Dorobăţ: Credem că putem vorbi de recăderi în cazul infectării cu COVID-19
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase "Sf. Parascheva" din Iaşi, dr. Carmen Dorobăţ, a declarat, vineri, că în unitatea medicală sunt internate patru persoane care au fost infectate cu COVID-19 şi au suferit...
"Infecţia cu noul coronavirus ne arată noi faţete aproape în fiecare zi iar noi, medicii, ne punem noi întrebări. Credem că putem vorbi de recăderi în cazul infectării cu COVID-19. La Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi în momentul de faţă sunt patru pacienţi care pot fi etichetaţi drept recăderi. Ei sunt pacienţi declaraţi vindecaţi, au avut două teste negative la interval de 24 de ore, ulterior fiind pozitivi la o nouă testare. Unii au fost simptomatici, alţii au fost asimptomatici. Am observat că în general organismele imunodeprimate pot prezenta forme simptomatice de boală. Din nefericire, şi o colegă de la Suceava a avut o astfel de recădere, dar are o formă care nu pune probleme deosebite", a declarat Carmen Dorobăţ pentu Agerpres.
Aceasta a spus că nu se cunosc motivele recăderii în unele cazuri de infectare cu COVID-19.
"Este un virus pe care nu îl cunoaştem. Ar trebui să răspundem la întrebări multe. Aşa cum am văzut, nu toate organismele reuşesc să elimine virusul din organism, pentru că probabil nu toate organismele reuşesc să producă o cantitate de anticorpi suficientă sau în timp util astfel încât să ducă la eliminarea virusului, şi atunci apar astfel de recăderi. Noi, infecţioniştii, ne-am mai reîntâlnit cu astfel de situaţii şi în infecţia cu virusul hepatitei B. Ca urmare, trebuie monitorizare în cazul pacienţilor cu COVID-19 din partea medicului infecţionist", a declarat dr. Dorobăţ.
Spitalul de Boli Infecţioase "Sf. Parascheva" din Iaşi, care are o capacitate de cazare de 210 paturi, este centru regional unde sunt aduse spre testare şi internate persoane confirmate cu COVID-19. Majoritatea pacienţilor cu COVID-19 sunt din judeţele Suceava, Neamţ, Botoşani şi Bacău. În prezent, la Spitalul de Boli Infecţioase mai sunt disponibile opt locuri de cazare în saloane şi rezerve şi doar un loc la Terapie Intensivă.
-
-
-
Te trezești noaptea cu inima bătând puternic? Ce poate însemna12.10.2026, 21:46
-
Ce risc ascund foarfecele și mașinile de tuns12.10.2026, 20:55
-
Menstruație regulată, dar simptome mai severe? Cine e mai predispusă12.10.2026, 19:41
Spray-ul nazal pentru alergii care poate preveni COVID-ul, răceala și alte infecții respiratorii
COVID-19 revine în România. Medicii, semnal de alarmă
Ce trebuie să știe cei care au avut COVID. Pericolul ascuns care îi atacă
Studiu NIH: Testele de laborator, incerte pentru diagnosticul de long-COVID
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Noua tulpină COVID determină creșteri ale spitalizărilor. Se recomandă vaccinarea și purtarea măștii
Casa Albă a publicat că originea COVID este un laborator și-l acuză pe Fauci
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Boala fatală asociată cu COVID. Poate fi declanșată și de infecțiile ușoare. Cum se manifestă
Vaccinul anti-COVID a scăzut incidența AVC-urilor și a infarctului
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
Probleme pulmonare ascunse, descoperite la copiii cu long-COVID
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
FDA aprobă vaccinul Novavax COVID, dar doar pentru unii. Cine poate beneficia de el
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Pandemia de COVID-19 rămâne doar un subiect tabu în China, la 5 ani de la anunțul primului deces legat de virus
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
EXCLUSIV Medicamentul banal pentru răceli sau infecții, nociv pentru sănătate. Anca Crupariu: Efect dramatic
FDA amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
EXCLUSIV Tratamentul oral anti-COVID, ce trebuie să știi. Prof. dr. Aysel Florescu: Este demonstrat ca eficiență virală. A redus foarte mult riscul de spitalizare
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
Structuri ciudate descoperite în sângele pacienților cu COVID
Cum ne afectează oboseala cronică și Long COVID corpul
Impactul pe termen lung al COVID-19: Simptome persistente și efecte asupra calității vieții
Creștere îngrijorătoare a cazurilor COVID-19 în România
Cum au fost afectați diabeticii de COVID. Ce s-a aflat abia acum
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
