Moderna retrage aprobarea vaccinului combinat gripă - COVID
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Epidemiologul Octavian Jurma a declarat, joi, 4 martie, la Gândul Live, că Bucureștiul se apropie cu pași repezi de scenariul roșu.
"Am intrat în valul al treilea, din păcate. Din păcate, noi după un platou de 2.500 de cazuri, în a treia săptămână am ajuns, de la deschiderea școlilor, într-o fază accelerată de creștere, cu 25% săptămâna trecută.
Săptămâna aceasta a debutat din nou peste așteptări. Azi am putea depăși 4.500 de cazuri. Se confirmă din nou că avem o creștere cu 20%, foarte accelerată.
Din păcate relaxarea are loc în urma unor mesaje de relaxare. Până și tulpina britanică a fost declarată sub control. Noi deschidem tot, relaxăm, dar populația trebuie să se comporte foarte atent. E complicat să lași la nivel individual responsabilitatea. Nu ne putem izola toți luni de zile.
O strategie la nivel național e necesară. Mesajele sunt contradictorii, populația e prinsă la mijloc, iar deschiderea școlilor a venit ca un soi de benzină pe acest foc mocnit. Ne așteptam la creștere, nu a fost pregătită deschiderea școlilor, cum ar fi trebuit. Am deschis școlile într-un grad ridicat de nesiguranță.", a declarat dr. Octavian Jurma la Gândul Live.
Ce trebuie să faci 14 zile după ce te-ai vaccinat anti-COVID-19
"Avem și acest profil de circulație urbană, la noi școlile nu sunt de proximitate, multe familii trebuie să traverseze orașul, lucru care nu se întâmplă neapărat în alte țări, unde și acolo totuși sunt probleme.
Trebuie să ne ferim de infecții, suntem și obosiți, aflu tot felul de oameni care se infectează după vaccinare, li se pare că sunt deja protejați. Dacă te-ai vaccinat, mai ales, 14 zile trebuie să te ferești. Abia după rapel te poți considera protejat. Ar fi păcat să te infectezi în cele 14 zile. Există un sentiment de relaxare, că copiii merg la școală, părinții se întâlnesc mai ușor.
Infecțiile nu se mai întâmplă demult în zona publică. Dar se întâmplă la aceste întâlniri ocazionale. Copiii fac forme greu de diferențiat de răceală.
București va intra în scenariul roșu, cel mai probabil, săptămâna viitoare.", a spus medicul epidemiolog.
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.