EXCLUSIV Europarlamentarul Cristian Buşoi: Abia astăzi se văd limitele Uniunii Europene
Europarlamentarul Cristian Buşoi a vorbit, într-un interviu la DC Medical și DC NEWS, despre solidaritatea țărilor europene în contextul pandemiei de COVID-19.
Europarlamentarul Cristian Busoi, presedinte ITRE, spune că "abia astăzi se văd limitele Uniunii Europene și în ce măsură poate acționa în anumite situații".
"Cred că, deocamdată, în Uniunea Europeană, singura țară care a fost și pare cu totul depășită, este Italia. Din păcate și Spania, și Franța, par a avea probleme din ce în ce mai mari, și există nenumărate teorii că Franța și Spania sunt, de fapt, Italia cu câteva zile sau săptămâni mai devreme. Este o întreagă dezbarete publică acolo. În ce măsură primesc sprijin de la alte țări europene sau de la comisia Europeană, și aici vorbim de țări care contribuie la bugetul European. Dacă România, de exemplu, este o țară care mai mult primește decât contribuie, e normal să fie așa, suntem totuși mai departe de standardele europene. Nemulțumirea cetățenilor este cu atât mai mare, după cum spuneam, au contribuit ani la rând cu miliarde la bugetul Uniunii Europene, și acum, când avem nevoie, nu primim niciun sprijin", a explicat europarlamentarul în interviul de la DC Medical și DC News.
Europarlamentarul spune că Germania, deși afectată de coronavirus, a întins mâna țărilor vecine, pentru a trata pacienți.
"Germania s-a oferit cu un lucru foarte concret, să primească pacienți de la granițele cu aceste țări. Și în Germania este un număr mare de infectați, dar un număr mic de morți. O explicație este organizarea lor mai bună în sistemul sanitar. Poate o altă explicație ține și de tipul d e virus și de un anume ADN al populației, dar și de respectarea multor măsuri de protecție în cazul populației generale și în spitale", a mai spus acesta.
Cristian Bușoi spune că el vede solidaritate între reprezentanții europeni, care încearcă să găsească soliții pentru actuala criză.
"Nu simt că nu există solidaritate. Reprezentanții europeni sunt cu toții concentrați să comunice, să găsească soluții, să disemineze bunele practici. Să vadă ce instrumente europene pot fi mobilizate pentru a ajuta, iar cele mai multe dintre aceste țări. Cele mai multe ditre situații trebuie totuși rezolvate la nivel național. Nu se poate decide la nivel european carantină, izolare. Nu se poate decide la nivel european ce face fiecare țară cu sistemul său medical.
Totusi, sistemele de sănătate au rămas politici naționale, în cea mai mare măsură și doar într-o mică măsură politici europene", subliniază Bușoi.
Vizionați interviul integral, aici.
-
-
-
-
EXCLUSIV Ce înseamnă metastazele cerebrale și când devin periculoase27.08.2026, 15:21
-
Ingredientul "sigur" care ar putea crește riscul de infarct și AVC27.08.2026, 13:45
Lockdown-ul impus de COVID a accelerat îmbătrânirea creierului. Adolescenții, cei mai afectați
Studiu NIH: Testele de laborator, incerte pentru diagnosticul de long-COVID
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Celule zombie în vasele de sânge. Uite ce s-a întâmplat cu sângele tău dacă ai avut COVID
Alertă COVID-19 în România. 4.846 de cazuri noi raportate într-o singură săptămână
EXCLUSIV Remdesivir, tratamentul injectabil pentru COVID. Prof. dr. Simin Aysel Florescu: Administrarea se face în spitale
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
NB.1.8.1, noua variantă COVID care stimulează infecțiile. Care sunt simptomele
EXCLUSIV Creierul, afectat dramatic de pandemia de COVID. Valentin-Veron Toma: Sunt mai multe forme de psihoză, de demență. E o accelerare a unor fenomene care păreau să fie într-un ritm mai lent
Moderna retrage aprobarea vaccinului combinat gripă - COVID
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Impactul COVID-19 asupra Europei. România și Bulgaria, țările cu cea mai ridicată mortalitate
Long COVID, impact asupra creierului
EXCLUSIV Greșeala mortală pe care o facem când suntem răciți. Adrian Marinescu: Le luăm ca pe bomboane
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
Long COVID, impact asupra creierului. Crește riscul de boli neurodegenerative
EXCLUSIV COVID, gripa și virusul sincițial respirator: triplă agresiune. Pleșca: Prevenția înseamnă să ne întoarcem la recomandările din timpul pandemiei!
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
COVID-19, evoluție neașteptată
Jumătate dintre pacienții cu COVID-19 dezvoltă long-COVID
Medicii avertizează: FLiRT, FLuQE și LB.1, variante COVID-19, se răspândesc. "Au modificări în proteina spike. Ignoră imunitatea de la vaccin sau infectarea anterioară
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Vaccinul anti-COVID a scăzut incidența AVC-urilor și a infarctului
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
Infecția cu COVID în sarcină, legată de risc dublu de autism la bebeluși
Ce trebuie să știe cei care au avut COVID. Pericolul ascuns care îi atacă
COVID, efecte devastatoare. Leziuni severe, silențioase cu efecte îngrijorătoare pe termen lung
Vaccinul COVID Moderna, testat cu placebo
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
