Intri in Italia doar cu test COVID negativ. MAE, anunțul momentului
Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile au revizuit condiţiile de intrare în Republica Italiană, în contextul evoluţiei pandemiei de COVID-19, cetăţenii care vin din România fiind obligaţi s...
Noile măsuri au intrat în vigoare la data de 31 martie şi se aplică până la data de 6 aprilie.
Astfel, în acest interval, persoanele care s-au aflat sau au tranzitat state incluse pe lista C din Anexa 20 a Decretului Preşedintelui Consiliului de Miniştri, inclusiv România, în ultimele 14 zile anterioare sosirii în Republica Italiană, au următoarele obligaţii:
* să prezinte, la intrarea pe teritoriul italian, rezultatul negativ al unui test molecular (tip PCR) sau de captură antigen pentru depistarea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 48 de ore anterior intrării. Având în vedere faptul că autorităţile italiene nu au stabilit un model al adeverinţei care atestă rezultatul testului pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, MAE recomandă ca documentul să fie redactat în limba italiană sau engleză;
* să se supună măsurii de supraveghere sanitară şi să intre în autoizolare pentru o perioadă de cinci zile;
* să se supună din nou unui test molecular sau antigen, de tip tampon, pentru depistarea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, după efectuarea celor cinci zile de autoizolare.
MAE aminteşte că sunt exceptate de la măsurile menţionate anterior la sosirea în Republica Italiană următoarele categorii de persoane, cu condiţia să nu prezinte simptome de infectare cu virusul SARS-CoV-2:
* echipaje ale mijloacelor de transport;
* personal navigant;
* persoanele care se deplasează dinspre şi către statele şi teritoriile menţionate în lista A (San Marino, Sfântul Scaun);
* persoanele care intră în Italia pentru motive de muncă reglementate de protocoale speciale de siguranţă, aprobate de autoritatea sanitară competentă;
* persoanele care intră din motive care nu suportă amânare, inclusiv participarea la evenimente sportive şi expoziţii la nivel internaţional, în urma obţinerii unei autorizaţii din partea Ministerului Sănătăţii şi cu obligaţia de a prezenta transportatorului, la momentul îmbarcării, sau oricărei persoane desemnate să efectueze controalele, adeverinţa care confirmă efectuarea, în cele 48 de ore anterioare intrării pe teritoriul naţional, a unui test de diagnostic molecular sau de captură antigen, de tip tampon, având rezultat negativ pentru infecţia cu SARS-CoV-2;
* persoanele care intră în Italia în scopul şederii de scurtă durată (până la 120 de ore în total) din motive de muncă, sănătate sau urgenţă absolută, cu obligaţia de a părăsi teritoriul naţional la expirarea termenului sau, în caz contrar, de a se supune măsurilor de autoizolare şi supraveghere sanitară;
* persoanele care intră în Italia în scopul tranzitului pentru o durată de maximum 36 de ore cu un mijloc de transport privat, cu obligaţia de a părăsi teritoriul naţional la expirarea termenului sau, în caz contrar, de a se supune măsurilor de autoizolare şi supraveghere sanitară;
* cetăţenii şi rezidenţii unui stat membru al Uniunii Europene şi ai altor state şi teritorii indicate în listele A, B, C şi D care intră în Italia din motive dovedite de muncă, cu excepţia cazului în care în cele 14 zile anterioare intrării în Italia au stat în sau au tranzitat una sau mai multe ţări menţionate în lista C;
* personalul sanitar care intră în Italia în scopul exercitării profesiilor sanitare, inclusiv în cazurile de exercitare temporară prevăzute de art. 13 din decretul-lege nr. 18 din 17 martie 2020, transformat cu modificări de către Legea nr. 27 din 24 aprilie 2020;
* lucrătorii transfrontalieri;
* personalul din cadrul companiilor cu sediul principal sau secundar în Italia, ce revine în Italia după deplasări în străinătate din motive de muncă, pentru o perioadă de maximum 120 de ore (5 zile);
* funcţionarii şi agenţii, oricum ar fi ei denumiţi, din cadrul Uniunii Europene sau ai organizaţiilor internaţionale, agenţii diplomatici, personalul tehnico-administrativ din cadrul misiunilor diplomatice, funcţionarii şi angajaţii consulari, personalul militar şi forţele de poliţie italiene sau străine, pompierii în exerciţiul funcţiunii;
* elevii şi studenţii care urmează cursuri într-un alt stat decât cel în care îşi au domiciliul, reşedinţa sau locuinţa şi în care se întorc zilnic sau cel puţin o dată pe săptămână.
-
-
-
Te trezești noaptea cu inima bătând puternic? Ce poate însemna12.10.2026, 21:46
-
Ce risc ascund foarfecele și mașinile de tuns12.10.2026, 20:55
-
Menstruație regulată, dar simptome mai severe? Cine e mai predispusă12.10.2026, 19:41
Casa Albă a publicat că originea COVID este un laborator și-l acuză pe Fauci
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Creștere îngrijorătoare a cazurilor COVID-19 în România
Ce trebuie să știe cei care au avut COVID. Pericolul ascuns care îi atacă
Creștere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
Evoluția COVID-19 în România. Datele surpriză care dau peste cap previziunile specialiștilor
Suprafețele din lemn reduc transmiterea COVID. Au proprietăți antivirale naturale
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
China spune că laboratorul din Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Vaccinul COVID Moderna, testat cu placebo
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Răsturnare de situație în medicina post-COVID. Scanările PET arată că oboseala cronică nu provine din inflamația creierului
CIA afirmă că, cel mai probabil, "COVID-19 a apărut dintr-un laborator": O scurgere de la Institutul de Virologie din Wuhan
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Structuri ciudate descoperite în sângele pacienților cu COVID
Celule zombie în vasele de sânge. Uite ce s-a întâmplat cu sângele tău dacă ai avut COVID
COVID, impact major asupra creierului. Efectele vizibile chiar și după 3 ani de la infectare
COVID, efecte devastatoare. Leziuni severe, silențioase cu efecte îngrijorătoare pe termen lung
Long-COVID lovește femeile mai mult decât bărbații. Efectul secundar care apare la femeile de peste 40 de ani
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
EXCLUSIV Tratamentul oral anti-COVID, ce trebuie să știi. Prof. dr. Aysel Florescu: Este demonstrat ca eficiență virală. A redus foarte mult riscul de spitalizare
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
S-au descoperit inflamaţii și umflături în creier la persoanele cu long-COVID
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
EXCLUSIV Remdesivir, tratamentul injectabil pentru COVID. Prof. dr. Simin Aysel Florescu: Administrarea se face în spitale
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
COVID-19, în creștere. Jurma: Creștere de cel puțin 300% a cazurilor noi și a deceselor
COVID încă există! Care sunt simptomele în 2025 și cât timp durează. De ce ar fi bine să te testezi?
Medicii avertizează: FLiRT, FLuQE și LB.1, variante COVID-19, se răspândesc. "Au modificări în proteina spike. Ignoră imunitatea de la vaccin sau infectarea anterioară
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
EXCLUSIV Paxlovid, noul antiviral pentru COVID. Rafila: Va fi la dispoziția pacienților care vor avea nevoie
Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
