EXCLUSIV Pacienții cu epilepsie în pandemia COVID-19. Ileana Ștefan (ASPERO): Am fost nevoită să intervin
Ileana Ștefan, directorul executiv al ASPERO, a vorbit, la Interviurile DC Medical, despre problemele întâmpinate de pacienții cu epilepsie în timpul pandemiei...
În momentul instituirii stării de urgență în România, în aprilie 2020, spitalele au fost efectiv închise pacienților cu boli cronice care aveau alte patologii decât cea dată de infecția cu coronavirus și care nu au fost considerați „urgențe”.
Luni de zile, oameni cu afecțiuni precum epilepsia nu au avut acces la medicii specialiști.
Ileana Ștefan, directorul executiv al Asociației Pacienților cu Epilepsie din România (ASPERO), a vorbit despre mesajul unui pacient care timp de trei luni nu a reușit să ajungă la medicul curant, în condițiile în care trecea printr-o situație extrem de dificilă. Acesta nu își mai putea controla crizele. Din păcate, acesta nu a fost singurul caz care a întămpinat dificultăți în această pandemie.
"A fost o stare generală. Nu a fost singurul mesaj primit. Doar că, de data aceasta, pacientul mi-a și scris, mi-a trimis un email pe pagina Asociației. Pacienții au avut de suferit, nu au mai avut acces la serviciile medicale de specialitate, decât dacă au avut o indicație urgentă. Eu am încercat să ascult toți pacienții, să iau și pulsul din spital, de la medicii cu care comunicăm. Foarte mulți au dorit să ajungă, neapărat, în această perioadă. La spital, faptul că au fost închise și ambulatoriile o perioadă, a fost foarte complicat. Pentru că ei, de fapt, nu au mai avut acces la niciun medic, decât dacă, într-adevăr, era o situație de urgență", a explicat Ileana Ștefan.
Mai mult, directorul ASPERO spune că și accesul la medicamente a suferit blocaje.
"A fost o situație dificilă pentru că mulți, chiar și medici, nu știau ce să facă. La un moment dat a trebuit să intervenim și le spunem: dați-le pacienților rețetele online. Ca măcar să poată să își cumpere medicația. Am fost nevoită să intervin în cazul unei paciente, fost cadru medical, care trebuia să-și procure un medicament care de la noi din țară a plecat, prin farmaciile online și trebuia adus din afară. Farmacia online, cei care aduc medicamentele din Austria, nu acceptau să-i primească rețeta online. Ei voiau originalul. Și a trebuit să fac un mail deschis, cu antetetul asociatiei, să iau efectiv, ordonanța, de pe site-ul Casei Naționale de Asigurări și să le explic că nu e ca și cum nu dorește pacientul, efectiv nu se poate. În al doilea rând, din moment ce pacientul își plătea integral medicația, nu vedeam sensul rețetei în original. Înțelegeam să soliciți o rețetă în original, în momentul în care o decontai 100% sau 80%", a mai spus aceasta.
Urmărește interviul integral, mai jos.
-
5 alimente pe care să nu le combini cu vitamina D. Pot afecta absorbția28.08.2026, 10:40
-
De ce ai senzația că se învârte patul cu tine28.08.2026, 09:47
-
-
-
Conexiune surprinzătoare între COVID-19 și regresia cancerului. COVID activează celulele anti-cancer
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
UE a autorizat vaccinul actualizat pentru COVID. Vizează tulpina JN.1
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
COVID, impact asupra creierului și după vindecare
ARN-ul autoamplificator, o nouă speranță pentru vaccinurile COVID-19 și tratamentele pentru cancer
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Ceața cerebrală din Long COVID, descifrată. De ce milioane de oameni au pierderi de memorie
Creierul afectat de COVID-19. Trunchiul cerebral, cheia simptomelor pe termen lung
Suprafețele din lemn reduc transmiterea COVID. Au proprietăți antivirale naturale
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
Ce este varianta COVID "Cicada" și de ce se tem experții
COVID, încă un efect negativ. Duce la hipertensiune arterială și boli cardiovasculare
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Vaccinul COVID Moderna, testat cu placebo
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Boala fatală asociată cu COVID. Poate fi declanșată și de infecțiile ușoare. Cum se manifestă
Scădere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19 în România
EXCLUSIV Remdesivir, tratamentul injectabil pentru COVID. Prof. dr. Simin Aysel Florescu: Administrarea se face în spitale
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
Alertă COVID-19 în România. 4.846 de cazuri noi raportate într-o singură săptămână
China spune că laboratorul din Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Long COVID, impact asupra creierului
Canada anulează acordul pentru fabricarea vaccinurilor Novavax Covid-19
EXCLUSIV Doina Pleșca: Există o mare problemă legată de vaccinare. Nu este obligatorie, dar trebuie să ne sporim spiritul civic și să prezentăm corect minusurile și plusurile fiecărui vaccin
Infecția cu COVID în sarcină, legată de risc dublu de autism la bebeluși
De ce persistă pierderea gustului după COVID chiar și după mult timp?
COVID, impact asupra creierului. Reduce nivelul de cortizol
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
Cum au fost afectați diabeticii de COVID. Ce s-a aflat abia acum
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
