Vaccinare la chiuvetă: Mită de 100.000 de euro, la un cabinet din Dolj
Peste 1.000 de persoane au plătit pentru a primi certificatul de vaccinare, fără, însă, a li se administra serul anti-COVID.
Polițiștii anticorupție Dolj au prins în flagrant, un medic, un ambulanțier și un intermediar, imediat după ce primiseră bani pentru ca medicul să elibereze un certificat de vaccinare anti-COVID fără vaccinare efectivă.
Luni după-amiază au fost făcute 6 percheziții domiciliare, dintre care 4 la domiciliile unor persoane, iar două la cabinetul medicului de familie și o clinică medicală la care acesta lucra.
„La percheziții au fost identificate sume considerabile de bani în lei și valută, un număr important de bonuri valorice/tichete de masă în valoare de 100 lei pentru persoanele care s-au vaccinat cu schema completă, precum și adeverințe de vaccinare anti-Covid, precum și alte înscrisuri care interesează cauza”, informează DGA.
Clienții erau dispuși să ofere între 100 și 250 euro pentru un certificat de vaccinare cu un vaccin în doză unică, fără vaccinare reală.
„Activitatea infracțională a fost documentată pentru perioada august 2021 – prezent, stabilindu-se că, în acest interval de timp, numeroase persoane au beneficiat de certificate de vaccinare fictivă. În fapt, doritorii erau racolați de intermediari, care le preluau documentele de identitate și le trimiteau către ambulanțier.
Acesta le direcționa către medicul de familie care efectua implementarea în baza de date și elibera adeverința de vaccinare. Din suma de bani oferită cu titlu de mită în schimbul acestui serviciu, primul intermediar își oprea o mică parte, iar restul era împărțit de către ambulanțier și medic.
De altfel, în cursul zilei de ieri, înainte de activitatea de flagrant, în numai o oră, medicul a implementat în baza de date un număr mare de persoane beneficiare care nu efectuaseră în mod efectiv niciun vaccin anti-Covid”, transmite aceeași sursă, citată de Antena 3.
la percheziții s-au găsit aproximativ 100.000 de euro și este vorba de peste 1.000 de certificate false.
După audieri, medicul de familie, ambulanțierul și unul dintre intermediari au fost reținuți, urmând ca marți să fie prezentați Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă.
-
EXCLUSIV Ce înseamnă metastazele cerebrale și când devin periculoase27.08.2026, 15:21
-
Ingredientul "sigur" care ar putea crește riscul de infarct și AVC27.08.2026, 13:45
-
-
-
EXCLUSIV Creierul, afectat dramatic de pandemia de COVID. Valentin-Veron Toma: Sunt mai multe forme de psihoză, de demență. E o accelerare a unor fenomene care păreau să fie într-un ritm mai lent
Scădere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19 în România
Cum au fost afectați diabeticii de COVID. Ce s-a aflat abia acum
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
Suprafețele din lemn reduc transmiterea COVID. Au proprietăți antivirale naturale
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
Structuri ciudate descoperite în sângele pacienților cu COVID
China rupe tăcerea: SUA a creat COVID! Au publicat dovezile lor care exclud că Wuhan a fost cauza
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Ceața cerebrală din Long COVID, descifrată. De ce milioane de oameni au pierderi de memorie
SUA restrânge condiţiile de acces la vaccinurile anti-COVID-19. Cine mai are voie să se vaccineze
Jumătate dintre pacienții cu COVID-19 dezvoltă long-COVID
Cum ne afectează oboseala cronică și Long COVID corpul
EXCLUSIV Greșeala mortală pe care o facem când suntem răciți. Adrian Marinescu: Le luăm ca pe bomboane
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
Lockdown-ul impus de COVID a accelerat îmbătrânirea creierului. Adolescenții, cei mai afectați
Impactul COVID-19 asupra Europei. România și Bulgaria, țările cu cea mai ridicată mortalitate
COVID-19 revine în România. Medicii, semnal de alarmă
China spune că laboratorul din Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Creștere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
Conexiune surprinzătoare între COVID-19 și regresia cancerului. COVID activează celulele anti-cancer
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
EXCLUSIV Noua tulpină COVID, creștere semnificativă a numărului de cazuri. Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț: Se aseamănă cu virozele respiratorii. Nu necesită tratament simptomatic
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
Long COVID, impact asupra creierului. Crește riscul de boli neurodegenerative
Moderna retrage aprobarea vaccinului combinat gripă - COVID
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
