Fracturi: plimbatul câinelui, "misiune periculoasă" la unii vârstnici. Studiu

Plimbarea înseamnă beneficii pentru vârstnici și patrupezii lor, însă unii seniori, susține un studiu, își pot rupe oasele în urma acestui "exercițiu" banal.
Fracturi, câine, vârstnici. Cercetători americani au analizat, vreme de 13 ani, datele din toate departamentele de urgență din State și au sesizat un număr tot mai mare de fracturi osoase la vârstnici care plimbau câini. În 2004 s-au înregistrat 1.700 de fracturi, iar în 2017 – 4.400, informează Harvard Health Publishing.
Cu alte cuvinte, deși deținerea unui câine are multe beneficii, se pare că vine cu un risc potențial pentru adulții mai în vârstă. Un studiu publicat online, pe 6 martie 2019, de către JAMA Surgery, arată că majoritatea fracturilor – 53% - au fost în brațul superior, iar 17% au fost fracturi de șold.
"Aproape 30% dintre pacienți au necesitat admiterea în spital în timpul perioadei de studiu. Fie un câine mare, fie unui mic, care poate ajunge printre picioarele voastre, poate prezenta un risc de cădere, mai ales dacă aveți probleme cu echilibrul", precizează sursa citată.
Recomandarea? Antrenament specializat pentru cel mai buni prieten al omului.
-
Căldura și tulburările afective, subiectul săptămânii la DrPsy11.07.2025, 23:51
-
Dieta care reduce riscul de Alzheimer, indiferent de vârstă11.07.2025, 14:07
-
-
Europa, în alertă maximă. Pregătiri pentru următoarea pandemie10.07.2025, 13:52
-
-
-
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu02.07.2025, 13:56
-
-
-