Ministrul Sănătății de Ziua Ambulanței: este nevoie de unitate și eficiență

De Ziua Ambulanței, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, le-a transmis salvatorilor un mesaj.
Ziua Ambulanței. "În fiecare an, la 28 iulie, sărbătorim asistenţa medicală de urgenţă prespitalicească, sărbătorim înfiinţarea Societăţii de Salvare. În fiecare an ne reunim sub deviza 'Totdeauna şi tuturor, gata pentru ajutor'. Vreau să vă felicit pe toţi cei care lucrează în acest domeniu pentru această aniversare şi să vă mulţumesc, încă o dată, pentru munca depusă. Sunteţi mereu contra cronometru şi la datorie atunci când mulţi dintre noi ne-am terminat de mult activitatea. Sunteţi în prima linie a asistenţei medicale şi aveţi o mare responsabilitate. Am convingerea că cele 200 de posturi pe care anul acesta le-am repartizat tuturor serviciilor de ambulanţă, fondurile alocate pentru reparaţiile sediilor şi achiziţia de echipamente de protecţie, precum şi intrarea în posesie a noilor maşini vor ajuta la îmbunătăţirea activităţii", se arată în mesajul ministrul Sănătății, Sorina Pintea, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.
Oficialul a mai precizat că este "un susţinător şi un partener de dialog corect" și "este nevoie de unitate şi eficienţă în acest domeniu de activitate".
-
Căldura și tulburările afective, subiectul săptămânii la DrPsy11.07.2025, 23:51
-
Dieta care reduce riscul de Alzheimer, indiferent de vârstă11.07.2025, 14:07
-
-
Europa, în alertă maximă. Pregătiri pentru următoarea pandemie10.07.2025, 13:52
-
-
-
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu02.07.2025, 13:56
-
-
-