Un nou model de stratificare a riscului ar putea ajuta medicii să distingă pacienții care au un risc mai mic de respingere după un transplant renal de cei care au nevoie de o imunosupresie mai intensă.
Transplantul renal nu înseamnă dispariția riscului de respingere: sistemul imunitar al pacientului poate produce anticorpi împotriva rinichiului donatorului.
Compatibilitatea HLA contează, iar cercetătorii au descoperit că anumite nepotriviri HLA-DQ sunt asociate cu un risc mai mare de apariție a anticorpilor împotriva grefei.
Noul model a fost construit pe baza datelor de la peste 3.000 de pacienți din cinci centre de transplant din SUA și Europa.
Pe viitor, identificarea pacienților cu risc mai mic ar putea permite o imunosupresie mai puțin intensă și o monitorizare adaptată riscului, însă modelul trebuie mai întâi validat în alte populații.
Pentru un pacient cu insuficiență renală, transplantul poate reprezenta șansa de a renunța la dependența de dializă și de a-și recăpăta o viață mai apropiată de normal. La nivel mondial, se efectuează în fiecare an aproximativ 100.000 de transplanturi renale, potrivit datelor Observatorului Global pentru Donare și Transplant.
Însă chiar și atunci când operația decurge bine, există un adversar care continuă să reprezinte o amenințare: sistemul imunitar al pacientului.
Organismul trebuie să accepte rinichiul primit ca fiind compatibil. În caz contrar, poate începe să producă anticorpi care recunosc anumite proteine de pe celulele rinichiului donatorului ca fiind străine și le atacă.
Aceste proteine fac parte din sistemul antigenelor leucocitare umane, cunoscute sub denumirea HLA.
Una dintre cele mai eficiente modalități de a reduce incompatibilitatea este găsirea unui donator cât mai compatibil din punct de vedere HLA.
Problema este că o compatibilitate HLA ideală este dificil de găsit.
În plus, cercetările anterioare au arătat că nu toate nepotrivirile HLA se comportă la fel. Unele pot fi asociate cu un risc mai mare de apariție a anticorpilor specifici donatorului de novo (dnDSA), adică anticorpi pe care pacientul îi dezvoltă după transplant și care sunt îndreptați împotriva antigenelor donatorului.
Acest lucru este important deoarece apariția acestor anticorpi poate fi asociată cu respingerea mediată de anticorpi și, în cele din urmă, cu pierderea grefei.
Totuși, instrumentele existente nu au oferit întotdeauna medicilor o imagine suficient de clară atunci când trebuia luată o decizie pentru un anumit pacient.
Aici intervine noul model.
Cercetătorii de la Northwestern Medicine au încercat să meargă dincolo de simpla întrebare „există sau nu există o nepotrivire HLA?”.
Echipa a analizat datele a peste 3.000 de pacienți care au primit transplant renal, provenind din cinci centre de transplant din Statele Unite, Belgia, Olanda și Spania.
Oamenii de știință au utilizat mai multe metode pentru a analiza caracteristicile HLA, inclusiv gruparea ierarhică bazată pe divergența evolutivă a HLA și pe proprietățile fizico-chimice ale aminoacizilor.
Pe scurt, cercetătorii au încercat să afle de ce două nepotriviri aparent similare nu produc neapărat același răspuns imun.
Rezultatul a scos în evidență un element important: alele HLA-DQ s-au împărțit în două grupuri principale care au divergat de-a lungul evoluției.
Iar atunci când nepotrivirea apărea între aceste două grupuri, riscul ca pacientul să dezvolte anticorpi dnDSA împotriva HLA-DQ era mai mare.
Descoperirea nu s-a oprit la identificarea celor două mari grupuri.
Cercetătorii au împărțit alelele HLA-DQ în șase grupuri funcționale și, pe baza acestor caracteristici biologice, au construit un model calitativ de stratificare a riscului.
Modelul urmărește să ofere o estimare mai individualizată a riscului asociat cu incompatibilitatea dintre donator și pacient.
Mai exact, acesta este asociat cu probabilitatea de apariție a:
anticorpilor specifici donatorului de novo;
respingerii mediate de anticorpi;
pierderii grefei.
Astfel, simpla existență a unei nepotriviri HLA ar putea să nu mai fie singurul element luat în calcul. Contează și natura biologică a nepotrivirii.
Una dintre cele mai interesante implicații ale cercetării este legată de tratamentul imunosupresor.
După transplant, pacienții primesc medicamente imunosupresoare pentru a împiedica sistemul imunitar să atace noul organ. Aceste medicamente sunt esențiale pentru protejarea grefei, însă nu sunt lipsite de probleme și pot avea efecte adverse severe.
În prezent, tratamentul poate fi intens chiar și în perioada imediat următoare transplantului.
Potrivit lui Anat Roitberg-Tambur, DMD, Ph.D., profesor de cercetare în chirurgie în cadrul Diviziei de Transplant de Organe și autor principal al studiului, stratificarea riscului ar putea permite o abordare mai nuanțată.
„Cel mai important aspect va fi gestionarea imediată a pacienților după transplant”, a explicat cercetătoarea, subliniind că, dacă riscul individual poate fi estimat, medicii ar putea identifica pacienții la care doza de imunosupresoare ar putea fi redusă și pe cei care au nevoie în continuare de doze mai mari.
Cu alte cuvinte, obiectivul nu ar fi mai puține medicamente pentru toată lumea, ci tratamentul potrivit pentru riscul fiecărui pacient.
Posibilele beneficii nu se limitează la alegerea tratamentului imunosupresor.
Autorii susțin că stratificarea riscului ar putea contribui și la stabilirea frecvenței monitorizării imunologice după transplant.
Pacienții cu risc diferit ar putea necesita niveluri diferite de supraveghere, inclusiv monitorizarea apariției anticorpilor specifici donatorului de novo și utilizarea biopsiilor atunci când acestea sunt indicate.
Acest lucru ar putea contribui la o abordare mai personalizată a perioadei peri- și post-transplant.
Deși rezultatele sunt promițătoare, există o etapă importantă înainte ca modelul să poată fi utilizat pe scară largă în practica medicală.
Validarea în alte populații și regiuni geografice.
Cercetătorii își propun să testeze modelul folosind date provenite din zone geografice diferite, pentru a verifica dacă principiile biologice identificate se mențin și în alte grupuri de pacienți.
Autorii consideră că modelul ar putea deveni un instrument practic pentru deciziile clinice, inclusiv pentru alegerea tratamentului imunosupresor de întreținere și pentru evaluarea siguranței reducerii treptate a dozelor.
Deocamdată, însă, descoperirea trebuie privită ca un pas către medicina personalizată în transplantul renal, nu ca o recomandare ca pacienții să își reducă tratamentul.
Studiul, intitulat „A multicenter kidney transplant study identifies hierarchy and directionality of HLA-DQ alloimmune responses”, realizat de Dennis A. J. Van Den Broek și colaboratorii săi, a fost publicat în Nature Communications în 2026. DOI: 10.1038/s41467-026-76912-7.
Diabetul insipid: cum apare, ce simptome are și care sunt tratamentele folosite? Există vreo legătură între diabet insipid și diabet zaharat?
Află mai multe detalii despre durerea de rinichi, ce înseamnă și ce poți face să o ameliorezi.
Rucola, leguma verde cu multiple beneficii pentru sănătate.
Scintigrafia renală este o tehnică a medicinei nucleare, prin furnizarea de informaţii cu caracter funcţional pentru fiecare rinichi în parte.
Expunerea la fum poate produce fibroză în inimă și agrava boala de rinichi existentă în urma expunerii la fum de țigară, susține un studiu.
