Lumina albastră și sindromul de STRES digital. Regula 20-20-20
Lumina albastră generată de ecrane, fie că vorbim de televizor, computer sau telefon, afectează în mod ireversibil vederea.
Lumina albastră este emisă de orice ecran, iar stratul exterior al ochiului, corneea, nu este capabil să o filtreze, motiv pentru care aceasta ajunge direct la retină. Din cauza suferințelor oculare multiple medicii au inventat regula ”20-20-20”, regulă ce trebuie aplicată indiferent de ecranul pe care îl folosim.
În cornee, lumina albastră ne împiedică să formăm o cantitate suficientă de lacrimi. Ochiul este hidratat în permanență de filmul lacrimal. Apar înțepături, senzația de corp străin în ochi, jenă importantă.
”Apare un sindrom – sindromul de stres ocular digital. Cristalinul rămâne focusat pentru partea de aproape. Studiile au fost făcute la copii, adolescenți și adulții tineri, și s-a constatat faptul că crește axul antero-posterior al ochiului, și atunci foarte mulți pacienți devin miopi”, a explicat Mihaela Simion, medic primar oftalmolog, în cadrul emisiunii ”Doctor de Bine”, de la Pro TV.
Miopia se însoțește, în acest caz, de durere de cap, precum și de durere de coloană cervicală. Mai mult decât atât, în interiorul retinei, celule cu conuri, care ne ajută să vedem detaliile, care o dată distruse, din păcate nu pot fi refăcute. Lumina albastră produce leziuni care sunt ireversibile, astfel că imaginea este percepută ușor neclară, ori la citit rândurile se văd în zig-zag, aceasta fiind forma mai ușoară a bolii. Cea severă manifestându-se prin scăderea bruscă a vederii.
În contextul pandemiei, când în special activitatea școlară a trecut în formatul online, medicii specialiști au recomandat regula ”20-20-20”, concret, la fiecare 20 de minute, elevii și studenții trebuie să își ridice privirea din ecran, iar pentru 20 de secunde să privească în zare, la peste 20 de metri. Această regulă se aplică indiferent de tipul de ecran folosit, fiind de altfel o regulă de care și adulții trebuie să țină cont.
Care sunt defectele de vedere
Principalele defecte de vedere sunt miopia, hipermetropia, astigmatismul și prezbitismul. Fiecare dintre acestea necesită consult de specialitate la medicul oftalmolog pentru diagnostic, iar persoanele afectate trebuie să poarte ochelari pentru corectarea vederii.
Miopia
În mod normal, imaginea se focalizează pe retină în poziție răsturnată, iar creierul traduce această imagine în poziția ei normală. Ochiul miopic va focaliza imaginea în fața retinei și va determina o vedere neclară, încețoșată pentru obiectele aflate la distanță. Așadar, în miopie, vederea de aproape nu este absolut deloc afectată.
Corectarea miopiei se face cu lentile divergente deoarece pacienții cu această tulburare prezintă o formă alungită o ochiului. (Citește mai departe AICI)
Cât contează schimbarea ochelarilor de vedere și când să alegi reparații pentru ochelarii vechi?
Zbaterea ochiului nu e doar semn de oboseală. Cauza pe care o ascunde. Dacă simți asta, mergi la medic
De ce ți se zbate ochiul. Ce sunt spasmele pleoapelor și ce poți face pentru a le preveni
Care sunt cauzele spasmelor pleoapelor și de câte tipuri sunt.
Ce alegi: ochelari sau lentile de contact? Ghid pentru indeciși
Schimbarea culorii ochilor poate veni cu prețul vederii. Riscurile ascunse ale procedurilor estetice oculare
Procedurile estetice pentru schimbarea culorii ochilor vin cu riscuri semnificative pentru sănătatea oculară.
Orbirea temporară cauzată de telefonul mobil. Când să mergi la doctor și cum poți să o previi
De ce se sparg vasele de sânge din ochi. Cât de periculos este acest lucru
Cum să scapi de ochii roșii. Remedii simple și rapide de făcut acasă
Cum să tratezi ochii roșii. Iată un ghid complet de îngrijire a ochilor roșii.
Produsele cosmetice care îți pot pune vederea în pericol. Mii de persoane ajung la urgențe
Degenerescența maculară: boala oculară care afectează partea centrală a retinei. Importanța detectării timpurii și metode de tratament și prevenție
Ce este conjunctivita: tipuri, cauze, simptome și tratament
Lumina albastră: ecologică ziua, dar dăunătoare pentru sănătate seara. Relația complicată dintre ritmul circadian și prezența luminii albastre
Operația de cataractă devine tot mai sigură în Europa. Cât de mult poate îmbunătăți vederea
Ce sunt punctele negre din câmpul vizual și când pot deveni un semnal de alarmă
Judi Dench, diagnosticată cu degenerescență maculară: Nici măcar nu pot vedea
Câștigătoarea premiului Oscar Judi Dench spune că ar putea renunța la carieră, după 60 de ani de activitate.
Conjunctivita: Cum o recunoști și când trebuie să mergi la medic
De ce nu poți plânge. Motivele medicale și emoționale care nu lasă lacrimile să curgă
Îți vine uneori să plângi, dar nu poți? Ei bine, există cauze medicale și emoționale ale incapacității de a plânge.
Pupilele dilatate: semnal de atracție sau răspuns natural. Legătura dintre contactul vizual și emoții
Ai ochii hazel? Doar 5% din oameni îi au: semn de frumusețe unică, dar atracție pentru boli grave
Conjunctivita, boala oculară contagioasă: simptome, tipuri și tratament. Semnul care apare dimineața
Conjunctivita - ce trebuie să știi despre această afecțiune oculară comună.
