Diabetul de tip 1 ar putea fi vindecat cu ajutorul nanoparticulelor. STUDIU
Un studiu revoluționar aduce noi speranțe pacienților cu diabet de tip 1: nanoparticulele ar putea fi soluția salvatoare.
Un nou studiu condus de cercetători de la Universitatea Southern California, arată că celulele stem transplantate cu succes nu se comportă la fel ca într-o persoană normală. În schimb, radiațiile și...
Transplantul medular, care implică transplantarea unor celule stem sănătose, este cel mai bun tratament în multe forme de cancer, afecțiuni ale sângelui sau ale sistemului imunitar. Chiar dacă annual în SUA sunt efectuate circa 22.000 de astfel de intervenții, sunt încă multe lucruri de înțeles asupra modului în care un astfel de transplant funcționează.
Un nou studiu al cercetătorilor de la Universitatea Southern California (USC) și Stanford, realizat pe șoareci, adâncește misterul, arătând că celulele stem transplantate cu succes nu se coportă normal, așa cum o fac într-o persoană sănătoasă care nu a trecut printr-un transplant.
În schimb, radiațiile și dozele mari de chimioterapie folosite înaintea transplantului pentru a distrugne celulele stem bolnave declanșează un „comportament extrem" din partea noilor celule transplantate.
Descoperirile au fost publicate, pe 8 ianuarie, în jurnalul de specialitate Proceedings of the National Academy of the Sciences (PNAS).
„Cercetarea noastră are implicații importante în înțelegerea și optimizarea transplantului medular și asupra oricărui tip de terapie genetică” a spus cercetătorul principal Rong Lu, profesor asistent de biologia celulelor stem și medicină regenerativă la USC. Al doilea auror corespondent este Irving Weissman, director al Institutului pentru biologia celulelor stem și de medicină regenerativă, de la Stanford.
Într-o serie de experimente, cercetătorii au descoperit că atunci când sunt transplantate la un șoarece care a făcut radioterapie, doar o mică parte din celulele stem produc celule de sânge sau pentru sistemul imunitar, în timp ce multe alte celule stem rămân inactive și nu fac nimic.
În plus, după radiații, această mână de celule stem super-productive se concentrează, de asemenea, pe producerea anumitor celule din sistemul imunitar. Cu toate acestea, per total, sângele și sistemul imunitar rămân echilibrate.
La șoareci care nu au făcut radioterapie, toate celulele stem contribuie în mod egal la sânge și sistem imunitar, cu excepția celulelor T, ceea ce sugerează - cred cercetătorii - că tratamentele folosite pentru a asigura succesul transplantului, înaintea acestuia, sunt sursa pentru comportamentul anormal al celulelor transplantate.
Studiul poate fi găsit AICI.
Un studiu revoluționar aduce noi speranțe pacienților cu diabet de tip 1: nanoparticulele ar putea fi soluția salvatoare.
Ce spun experții despre hepatita misterioasă care stârnește îngrijorări la nivel mondial.
Medicii de la Institutul Clinic Fundeni au transmis noi informații despre starea fetiței cu hepatita "misterioasă".
Donatorul a fost un adolescent de 17 ani, aflat în moarte cerebrală, de la care au fost prelevate cordul, ficatul și rinichii.
Criogenarea țesuturilor vii ar putea permite păstrarea pentru o perioadă mai lungă de timp a organelor destinate transplantului.
Moartea unui adolescent de 14 ani din Iași a însemnat o șansă la viață pentru 5 pacienți.
Transplantul salvează vieți, iar acest lucru l-au înțeles și rudele unor persoane decedate.
Trei români au primit o a doua șansă la viață datorită unei familii din Bulgaria.
Primul transplant de trahee din lume s-a realizat în SUA, la o fostă asistentă socială.
Mai multe vieți au fost salvate în urma unei prelevări de organe care a avut loc, în această dimineață, la Spitalul Floreasca din Capitală.