Actorul Alexandru Arșinel, internat de urgență la o clinică privată din București
Actorul Alexandru Arșinel a fost internat de urgență la o clinică privată. Momentan nu se cunoaște motivul internării.
Managerul Spitalului de Boli Infecțioase Carmen Dorobăț spune că doi pacienți răniți în incendiul de la Spitalul Județean Neamț au ajuns deja în Iași.
Personal medical a fost chemat de acasă la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, spune managerul acestuia, Carmen Dorobăț.
”Am adus personal medical de acasă, am asigurat personal pentru următoarele 24 de ore. (...) Din câte știu, pacienții care vin nu vor pune probleme din punctul de vedere al unor leziuni care să fie ca urmare a unei arsuri, ceea ce este bine pentru pronosticul lor. În momentul de față a ajuns primul pacient care nu a pus probleme deosebite pe drum și sunt, până în momentul de față, doi pacienți intubați din cei șase”, a declarat managerul.
Potrivit acestuia, se va cere sprijinul DSP pentru personal detașat ca să se facă față. ”E vorba de acel personal care prin noua modificare legislativă se poate realiza pe o perioadă de 30 de zile și ulterior se pot prelungi”, adaugă Carmen Dorobăț. Aceasta va solicita 15 asistente, 15 infirmiere ”pe cât posibil cu experiență de ATI” și doi medici, potrivit Antena 3.
Managerul a mai precizat că dotările secției ATI din cadrul spitalului pe care-l conduce sunt recente, de circa 2 ani.
Actorul Alexandru Arșinel a fost internat de urgență la o clinică privată. Momentan nu se cunoaște motivul internării.
Artistul Alexandru Arșinel a ajuns la spital de urgență după ce a acuzat o stare de slăbiciune.
Un tânăr a suferit arsuri de gradul II după explozia unei butelii într-un bloc la marginea orașului Drobeta Turnu-Severin.
Camelia Stoichicescu, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină din Galaţi, face apel la gălăţeni să vină să doneze sânge.
Mușcătura de șarpe poate fi letală. Dr. Tudor Ciuhodaru ne explică care sunt cele 10 lucruri care ne pot salva viața.
Mustul preparat în această perioadă poate reprezenta un real pericol pentru sănătate. De ce și la ce trebuie să ai foarte mare grijă.
Intoxicația cu apă poate fi mortală. Care sunt semnele la care trebuie să fii atent.
Ministrul Sănătății, prof dr Alexandru Rafia, a explicat că România se pregătește pentru a primi eventualele valuri de refugiați.
Un angajat de la Ministerul Sănătății s-a simțit rău și a fost chemată o ambulanță. Acesta ar fi cunoscut cu probleme de sănătate.