CJAS Timiș: 350 de milioane de lei pentru spitalele din județ
CJAS Timiș a alocat suficienți bani pentru unitățile medicale cu paturi, astfel încât toți pacienții să poată beneficai de asistență medicală fără întrerupere.
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Timiş a alocat în primele nouă luni ale anului un buget de aproximativ 350 de milioane de lei unităţilor sanitare cu paturi din judeţ, astfel că toţi bolnavii care se adresează spitalelor beneficiază de asistenţa medicală de care au nevoie şi la care au dreptul, fără întrerupere.
"Sumele alocate unităţilor sanitare cu paturi sunt suficiente şi nu există niciun motiv pentru care unui asigurat să-i fie refuzat un serviciu medical. Dacă un asigurat întâmpină dificultăţi in obţinerea serviciilor medicale de care are nevoie în cadrul spitalelor, îl rog să ne sesizeze pentru a putea rezolva în cel mai scurt timp situaţia cu care se confrunta", afirmă preşedintele-director general al CJAS Timiş, Victor Dumitraşcu, într-un comunicat citat de agerpres.ro.
Cele mai multe fonduri s-au alocat spitalelor cu adresabilitate mare, respectiv, Spitalul Judeţean Timişoara (106,6 milioane de lei), Spitalul Municipal Timişoara (70 de milioane de lei), Spitalul Clinic de Copii "Louis Ţurcanu" (aproximativ 38,3 milioane de lei), Spitalul Clinic de Boli Infecţioase "Victor Babeş" (17 milioane de lei), Institutul de Cardiologie Timişoara (20,5 milioane de lei), Spitalul Municipal Lugoj (12,6 milioane de lei), Spitalul de Psihiatrie Gătaia (13,6 milioane de lei), Spitalul de Psihiatrie şi Măsuri de Siguranţă Jebel (13,9 milioane de lei).
În contract cu CJAS Timiş sunt 26 de unităţi sanitare cu paturi, dintre care 14 spitale sunt în Timişoara şi acordă servicii medicale în spitalizare de zi şi spitalizare continuă, iar restul spitalelor sunt în judeţ.
Cseke Attila, după 3 luni de mandat la MS: Aprovizionarea cu medicamente împotriva COVID-19 și mai multe paturi ATI, ca obiective principale
Prof dr Alexandru Rafila, aviz pozitiv pentru funcția de ministru al Sănătății la audierile din Parlament. Al 39-le ministru, scurt CV
CNAS, răspuns după revolta medicilor. Valoarea punctului per capita rămâne neschimbată: între 4,5 lei și 12 lei
Alte 6.639 de flacoane de Remdesivir, distribuite în spitalele din țară
EXCLUSIV Cum să ne alegem asiguratorul medical privat. Claudiu Năsui: Așa cum vă alegeți o bancă, așa cum vă alegeți asiguratorul pentru mașină
Cum să ne alegem asiguratorul medical privat. Ce trebuie să știm despre aceste opțiuni medicale.
EXCLUSIV Condiția ca un pacient să se trateze în străinătate. Celebrul formular E112. Vlădescu: Firul roșu. Pentru români nu era foarte convenabil, dar era mai bine decât deloc
CNAS: Lista serviciilor medicale pentru asigurați, de la 1 ianuarie
CNAS mărește valoarea punctului "per capita" cu 0,50 lei. Noutăți în finanțarea serviciilor de asistență medicală
CNAS, noutăți în finanțarea serviciilor de asistență medicală.
CNAS: Începând cu 1 martie, serviciile medicale se acordă cu obligativitatea semnării cu cardul pacientului
CNAS, schimbare importantă de la 1 martie.
Sistemul DRG: ce este și de ce România nu-l aplică. Cât costă o operație în România și cât costă în străinătate. Costache: Asta este șansa noastră
EXCLUSIV De ce să alegi casa de bătrâni și de ce România judecă negativ acest loc. Prada: La noi este o barieră financiară care nu e atât de mare pe cât credem. Sunt pe mai multe niveluri de îngrijire
Pacienții neasigurați devin asigurați odată cu diagnosticul de cancer, până la vindecare. Servicii gratuite de prevenţie, depistare şi confirmare a bolii
Legea 141 / 2025: ce se întâmplă de la 1 august
Grevă japoneză în spitale, în plină pandemie: anunțul a fost făcut de SANITAS
Care este diferența dintre CAS și CASS. Cât trebuie să plătească românii pentru sănătate și pensie
Ce sunt și care e diferența dintre CAS și CASS.
România, codașa UE în clasamentul privind calitatea vieții și bunăstarea socială. Suntem pe ultimul loc, după Ungaria și Bulgaria
BREAKING NEWS Rafila: După pandemie, vaccinarea și testarea COVID-19 se va face la medicul de familie sau la spitalele de boli infecțioase
Cele 10 măsuri pentru pacienți, în reforma sistemului sanitar. Ce se întâmplă cu cardul de sănătate
EXCLUSIV Serviciile medicale, extinse pentru pacienți. Elisabeth Iuliana Brumă: Au drepturi de care nu sunt conștienți
Cum poți să-ți faci asigurare medicală la stat dacă NU ai salariu. Cât te costă și cât timp e valabilă. Documentul AICI
Raed Arafat: Zeci de ucraineni au cerut azil în România. Depinde dacă au acte, dacă au fost verificați
Cum știi dacă ești asigurat la sănătate și cum îți faci asigurare voluntară
Punctul din PNRR care poate rezolva o mare problemă a sistemului medical. Zoițanu: Mare parte din birocratizarea medicilor ține de toate hârtiile pe care pacientul trebuie să le plimbe
În ce constă birocratizarea medicilor de familie. Punctul din PNRR care poate rezolva o mare problemă a sistemului.
