Care este diferența dintre CAS și CASS. Cât trebuie să plătească românii pentru sănătate și pensie
Ce sunt și care e diferența dintre CAS și CASS.
Comisia pentru sănătate din Senat a dat raport de admitere, marţi, proiectului de ordonanță ce privește stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii...
Comisia pentru sănătate din Senat a dat raport de admitere, marţi, proiectului OUG 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei. Prin această ordonanţă se constituie stocurile de urgenţă medicală ca rezerve materiale, destinate intervenţiilor operative pentru protecţia populaţiei în situaţii de urgenţă generale, de tipul de risc epidemii şi alte evenimente generatoare de victime multiple.
De asemenea, se propune ca, în cazul epidemiilor/ pandemiilor sau situaţiilor de urgenţă de sănătate publică internaţionale declarate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, dacă există un risc iminent pentru sănătatea publică, să instituie carantina pentru persoanele care intră pe teritoriul României din zonele afectate, ca măsură de prevenire şi limitare a îmbolnăvirilor (cu respectarea prevederilor din Regulamentul Sanitar Internaţional, la propunerea Grupului tehnic de experţi ai MS, ministrul Sănătăţii).
Totodată, se asigură dotarea tuturor aeroporturilor internaţionale, indiferent de subordonare (patru aeroporturi se găsesc sub autoritatea Ministerului Transporturilor, iar 12 sub cea a consiliilor judeţene), cu scanere termice, conform solicitării Ministerului Sănătăţii, mai notează agerpres.ro. Pentru situaţii justificate cantităţile de urgenţă medicală prevăzute pot fi majorate. De asemenea, Ministerul Finanţelor se obligă să asigure sumele necesare în cazul modificării acestor cantităţi.
Epidemia de infecţii virale cu noul coronavirus s-a declanşat în Regiunea Wuhan din China în decembrie 2019. Virusul s-a răspândit ulterior în alte provincii din R. P. Chineză continentală, dar şi în alte ţări.
Ce sunt și care e diferența dintre CAS și CASS.
CNAS, schimbare importantă de la 1 martie.
Care sunt serviciile medicale de care vor putea beneficia persoanele fără asigurare medicală, în ce condiții și care e diferența dintre asigurați și neasigurați.
În ce constă birocratizarea medicilor de familie. Punctul din PNRR care poate rezolva o mare problemă a sistemului.
Cardul european de sănătate: ce este, la ce te ajută și cum se obţine documentul. Descarcă cererea de aici.
Iată lista serviciilor medicale gratuite de care beneficiază românii care nu plătesc asigurare de sănătate la stat.
Colegiul Medicilor Stomatologi spune că dintr-un total de aproximativ 25.000 de medici, doar 5.976 au contracte cu CNAS.