Copiii, furnizori de boli pentru bunici. Toată lumea trebuie vaccinată

Adisa Codruț |
Data publicării:
EXCLUSIV
Bebeluș
Bebeluș

Prof Dr Doina Pleșca, președintele Societății Române de Pediatrie, subliniază, în dezbaterii online ”Vaccinarea: ignorată în România, soluție pentru a lupta cu epidemiile prevenibile” că vaccinarea copiilor contra rujeolei trebuie să continue, deși e stare de urgență.

Invitată la dezbaterea online "Vaccinarea: ignorată în România, soluție pentru a lupta cu epidemiile prevenibile", organizată de trustul de presă DC Media Group, prof dr Doina Pleșca, președintele Societății Române de Pediatrie, a vorbit despre importanța continuării vaccinurilor pentru copii deși este stare de urgență și a subliniat nevoia ca și adulții, îndeosebi vârstnicii, să se vaccineze.

"Vaccinurile nu sunt doar pentru copii așa încât trebuie să gândim că e foarte important să asigurăm și să și formulăm, la nivel de decidenți, programe de vaccinare pentru adulți. (...) Noi toți avem nevoie de vaccinuri de-a lungul vieții pentru a ne ajuta să ne protejăm împotriva bolilor extrem de grave. Așa cum trăim în aceste momente, focarele de boli infecto-contagioase care pot fi prevenibile prin vaccinări pot să apară oriunde pe lume. Și am văzut că în cazul pandemiei actuale, totul a demarat din China, dar din nefericire, un tribut nemeritat îl dă Europa. (...) Poate că ar mai merita să amintesc că vaccinarea poate fi o sursă benefică de prevenție în perioada sarcinii, mai ales dacă mă refer la gripă sau mă refer la tusea convulsivă", consideră prof dr Doina Pleșca.

Mai există și gripă și rujeolă

Aceasta mărturisește că, împreună cu colegii săi, duce o luptă pentru a demitiza tot ce înseamnă a nu vaccina copilul și care sunt consecințele acestei atitudini.

"Pentru că noi suntem într-o perioadă grea, de stare de urgență, asta nu înseamnă că trebuie să uităm definitiv că există gripă, rujeolă. Rujeola nu s-a stins. România reprezintă și a reprezentat din 2016 până acum o problemă din punct de vedere a rujeolei la nivel european. (...) Peste 20.000 de cazuri și 69 de decese înseamnă foarte mult. Și dacă ar fi să analizăm săptămânal anunțurile făcute de Institutul de Sănătate Publică vis-a-vis de evoluția epidemiei de rujeolă vom vedea că nu există săptămână în care să nu existe între 50 și 60 de cazuri așa încât este esențial să nu ne oprim din a vaccina copii în această perioadă. Orice temporizare, îndepărtare de la schema de vaccinare poate aduce niște probleme de sănătate pacienților pediatrici. Aceștia sunt vulnerabili. E adevărat că distanțarea socială obligă familiile să stea acasă, copiii să nu mai frecventeze colectivități, dar dacă stau să mă gândesc la ceea ce determină această pandemie în care ne află, virusul COVID-19, care are ca capacitatea extraordinară de a se răspândi cu o foarte mare ușurință și care răspândire poate să afecteze un copil care să aibă o afecțiune pe care noi l-am fi putut vaccina. Cred că asta ar trebui să ne da foarte mult de gândit", subliniază medicul pediatru Doina Pleșca.

Copii, bunici, COVID-19

Prof dr Doina Pleșca subliniază că "există șanse ca, prin nevaccinare sau prin temporizarea acestor programe de vaccinare, să favorizăm o dublă co-infecție":

"Această infecție la copii are un cu totul alt spectru de intervenție. E adevărat că, în mare lor majoritate, copiii sunt raportați a fi foarte puțini (n. r. bolnavi de coronavirus), cam 2% în China. Trebui să mai știm că copiii pot să dezvolte forme asimptomatice, cam 15-17%, sau forme ușoare sau moderate de boală. Asta face ca acest tablou clinic să treacă, de cele mai multe ori, neobservat și să reprezinte de fapt cel mai important rezervor de transmitere a infecției COVID și să fie purtător îndelungat, putând elimina prin scaun până la 3-4 săptămâni - unii citează până la 45-47 de zile. Și atunci e foarte important să știm că copii sunt imunizați împotriva bolilor frecvente de care ei pot fi afectați în perioada vârstei mici. Este bine să nu uităm că această pandemie poate afecta și copiii în cu totul alt mod decât adultul. Și dacă ne vom lua aceste două precauții, vaccinare și, foarte important, distanțarea socială, care determină o limitare a extensiei acestei infecții, poate că ar duce la o rată mai mică de îmbolnăviri pentru copii. (...) Aceștia reprezintă principalii furnizorii de germeni care diseminează populației vulnerabile sau poate celei mai vulnerabile: vârstnicul după 65 de ani.
Este important ca noi să vaccinăm, deși există aceste coerciții legate de deplasarea copiilor, de jocul în spații libere, este foarte important pentru familiile în care aceștia se află să fie vaccinați ca astfel să prevenim eventuali purtători care ar putea disemina boala, o boală bacteriană sau orice altă boală pe care copilul o poate purta fiind asimptomatic".

Prof dr Doina Pleșca încheie intervenția sa afirmând că legea vaccinării este esențială și reprezintă o dovadă a susținerii acestei politici de sănătate, "mai ales în momentele pe care le parcurge întreaga planeta".

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel